Mama este cea mai pudică femeie. Dacă acum scriu ”pula” pe blog, vă garantez, mama a roșit până în vârful urechilor...
Mama, scuze, a fost doar în scop experimental !
Dacă înjuri în prezența mamei, senzația pe care o simte cred că echivalează cu un pumnal în stomac. Pur și simplu o vezi că ar intra în pământ de rușine, chiar dacă nu zice nimic și se ascunde sub breton... Mama e cea mai pudică femeie pe care am cunoscut-o în viața mea ! N-ai zice că există așa ceva. Cu toate astea, nu v-o imaginați vreo tradiționalistă ! Are creier cât o armată de savanți, o religie proprie, se joacă Farmville, navighează pe internet. Are mulți prieteni pe Facebook, comentează la poze. A fost la Eatery și a mâncat tort... Mama e fericită când curăță parcurile din Sectorul 2 împreună cu copiii de la școală, și copiii sunt implicați trup și suflet oriunde îi duce ”doamna”... M-am întrebat de multe ori ce Dumnezeu le face, care e darul ?!... Știu, talent de pedagog, dar nu e suficient. Ea vine cu încă o calitate. Zic eu, aia ”șefă”...
Mama iubește oamenii.
Pur și simplu. Dacă vorbește de copiii ei de la școală, întotdeauna i se umezesc ochii de duioșie. Dacă insistă, îi dau lacrimile și îi topesc cuvintele... Simți în vocea ei toată dragostea din lume, în cea mai pură formă. Mama iubește incredibil - fie un om, un fluture sau un câine ! Are capacitatea să nu vadă decât esențialul din tot, înțelege valoarea oricărui suflet și nu face diferențe. Copiii simt, probabil, chestia asta și răspund la fel. Cu dragoste sinceră ! E aproape bizar... Elevii-problemă, necontrolabili și chiar catalogați drept ”incorijibili” se îmblânzesc ca prin minune în clasele ei și se deschid...Mama este cel mai puternic militant împotriva violenței în educație. ”Vorbă bună și dragoste” e rețeta ei. Capacitatea asta a de a simți cu adevărat iubire pentru oameni mi se pare extraordinară... Așa e mama...
Deși, fie vorba între noi, mi-a tras niște omoruri în junețea mea de abia le-am dus... O aduceam în stare, să nu vă faceți probleme... Le meritam, mămică, de cele mai multe ori ! Și când nu le-am meritat, se compensau cu (multe) alte situații în care scăpam neprins...
Ciudat, nu reușesc să-mi aduc aminte în detaliu momentele în care am făcut-o pe mama să plângă... Probabil creierul meu a fost mai perfid decât mine și a ascuns gunoiul sub preș. În schimb, nu uit niciodată vocea ei sugrumată de lacrimi. Atunci când încerca să-mi spună ceva și nu putea de plâns... Frânturile alea de cuvinte răsărite din suflet și omorâte în amar din lipsa mea de minte, pe-alea nu pot să le uit... Uneori, mă înțeapă în moalele capului și mă întreb automat, ca după un mesaj dintr-un vis pe care nu ți-l amintești... ”Oare ce-a vrut să-mi spună ?”...
Acesta NU este un articol despre mama. Regret, dar nu stăpânesc suficient de bine cuvintele cât să-mi permit să scriu despre mama... Aceasta este o mică declarație pentru ea.
Pentru fiecare moment în care te-am făcut să suferi, mamă, te rog, iartă-mă !
Am fost un bou.
Postări
