tag:blogger.com,1999:blog-72911493713737467532024-02-19T03:47:25.953+02:00Blogu' lu' PeşteLiviu Stanciuhttp://www.blogger.com/profile/00131665493529026742noreply@blogger.comBlogger67125tag:blogger.com,1999:blog-7291149371373746753.post-21176916566996890112013-02-14T10:06:00.000+02:002013-02-14T10:13:41.172+02:00Despre un Titan<br />
<div class="MsoNormal" style="margin: 0cm 0cm 10pt;">
<span style="font-family: Calibri;">De fiecare dată când beau un pahar în plus, rămân cu Titanul
la un pahar de vorbă... Deschid un folder de pe partiția D: dau click,
click...încă un click, și-am ajuns... <o:p></o:p></span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="margin: 0cm 0cm 10pt;">
<span style="font-family: Calibri;">Ce-ai făcut, mă tată ?!...<o:p></o:p></span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="margin: 0cm 0cm 10pt;">
<span style="font-family: Calibri;">Mă uit cu ochi tulburi în ochii lui verzi și nu zic nimic, pentru
că știu că oricum mă aude, sau cel puțin nu-mi dau voie să cred altceva... Afară
era iarnă cum erau iernile în copilărie, cu cer scurs în alb peste un București<span style="mso-spacerun: yes;"> </span>gri în care Ceaușescu muta bisericile cu
macaraua să nu se vadă la bulevard... </span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0cm 0cm 10pt;">
<span style="font-family: Calibri;">Vis-a-vis de geamul nostru de pe strada
Moșilor bântuiau excavatoare pe care astăzi le văd de parcă ar fi fost ieri...
Era iarnă cum erau iernile în copilărie și Titanul ieșea pe balcon la bustul
gol să tragă o dușcă de țuică de Braniștea, nepăsător la viscol, la ger și la
fulgii de zăpadă care-i mușcau din contur... <o:p></o:p></span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="margin: 0cm 0cm 10pt;">
<span style="font-family: Calibri;">Tata e uriaș !<o:p></o:p></span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="margin: 0cm 0cm 10pt;">
<span style="font-family: Calibri;">Dincolo de geam, la căldură și protejat de poala parfumată a
mamei, priveam fascinat scena de olimpianism veritabil fără să știu pe atunci
că tatălui meu îi era frig și nu-i plăcea țuica, de niciun fel... Juca tot
rolul ăsta imperial să mă simt eu fiu de uriaș care frînge borcanul cu murături
și arsura din sticlă și poate frânge orice, incusiv soarta despre care nu știam
nimic la vremea aia de iarnă ca în copilărie... Eram mai mic decât spătarul
fotoliului, era mai mare decât îmi închipuiam....<o:p></o:p></span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="margin: 0cm 0cm 10pt;">
<span style="font-family: Calibri;">Și mama îmi șoptea complice...”Vezi, mamă ?...Tata e uriaș
!”<o:p></o:p></span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="margin: 0cm 0cm 10pt;">
<span style="font-family: Calibri;">Și pentru că Dumnezeu a vrut să fiu copil de Titan,
copilăria mea s-a născut în Olimp. Titanul mi-a arătat cum să mângăi bondarul
pe spinare când se afundă în tufa de liliac. Am învățat să înțeleg bondarul și
liliacul, și mă întrebam de ce i se înroșesc ochii Titanului la tot ce e luminos.
Am înțeles mai târziu, nu prea târziu... To</span><span style="font-family: Calibri;">t El mi-a deslușit
graiul negrăitoarelor, mi-a arătat răsărit și apus. <o:p></o:p></span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="margin: 0cm 0cm 10pt;">
<span style="font-family: Calibri;">M-a învățat să arunc hârtia la coș, m-a învățat să iau
hârtia de jos și s-o arunc la coș... <o:p></o:p></span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="margin: 0cm 0cm 10pt;">
<span style="font-family: Calibri;">Mi-a dezvăluit toate tainele unei lumi în care prinzi musca
în căuș și-i dai drumul afară... Acum știu, dar e prea târziu să spun ”am
înțeles”, chiar dacă nu e niciodată prea târziu. Astăzi, scriu despre asta de
parcă vorbesc cu urma cercurilor dintr-un ocean în care am aruncat o piatră prea
mare acum și prea mică atunci...<o:p></o:p></span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="margin: 0cm 0cm 10pt;">
<span style="font-family: Calibri;">De la Titan am învățat ce e frumos și mi-a arătat că totul
e frumos, dar asta am înțeles târziu, când nu mai e nici Titanul, și nici așa
de frumos...<o:p></o:p></span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="margin: 0cm 0cm 10pt;">
<span style="font-family: Calibri;">Când aveam vreo șase ani, m-a dus să văd filmul ”Mihai
Viteazu” și mi-a povestit cu timbru de Ispirescu vitejia neamului românesc. M-a
mințit dumnezeiesc, pe note joase, în șoaptă... Mi-a spus povești cu feți
frumoși valahi sau moldavi care n-au existat sau au fost altfel decât m-a păcălit
Titanul din cartea de Istorie. M-a făcut să-mi dea lacrimile când aud imnul
ăsta al nostru de căcat, cu deșteptări din morții mamii noastre de proști, și
m-a făcut să cred că suntem mult mai buni decât suntem. M-a obligat să fiu, la
rândul meu, mai bun decât văd în jur... M-a învățat să nu fiu ce văd....Să
fiu<span style="mso-spacerun: yes;"> </span>ce ce simt în miezul ăla de luminiță
pentru care bat clopotele duminica...<o:p></o:p></span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="margin: 0cm 0cm 10pt;">
<span style="font-family: Calibri;">Aveam dinți de lapte când mi-a explicat ce minunată e Cinstea
și ce rea e Minciuna. M-a făcut să mă întreb și să cercetez înainte să cred, și
astfel am ajuns să cred cu adevărat. <span style="mso-spacerun: yes;"> </span>M-a
obligat să clădesc <span style="mso-spacerun: yes;"> </span>finaluri fericite
pentru eroi pozitivi care nu există, dar fără de care nu există nimic.... Titanul
m-a mințit, și astăzi mă doare atât de frumos devărul pe care nu mi l-a spus...
<span style="mso-spacerun: yes;"> </span>Abia astăzi îl simt...<o:p></o:p></span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="margin: 0cm 0cm 10pt;">
<span style="font-family: Calibri;">Îl simt în fiecare secundă din numărătoarea inversă la care
m-a înhămat, și-i mulțumesc prea târziu, chiar dacă niciodată nu e prea târziu.
Fără final și fără puncte-puncte.<o:p></o:p></span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="margin: 0cm 0cm 10pt;">
<span style="font-family: Calibri;">De fiecare dată când beau un pahar în plus, rămân cu El la
un pahar de vorbă... Deschid un folder de pe partiția D: dau click,
click...încă un click, și-am ajuns... </span></div>
<div class="MsoNormal" style="margin: 0cm 0cm 10pt;">
<span style="font-family: Calibri;"><o:p></o:p></span> </div>
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhkcoIpmcvjpZXlD396ZfAJrhMefohHiC8TJmreb87d_zR2An78rBau7nIiZW3Q1e7QeDW1QnKA5c_gfQ0YZNuMAPMkE-CLp3T75OtDNTVxJv9ZaPB5wl1kgVpWClZeVBVFJN-IGx2VyQOS/s1600/multumescTATA.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="130" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhkcoIpmcvjpZXlD396ZfAJrhMefohHiC8TJmreb87d_zR2An78rBau7nIiZW3Q1e7QeDW1QnKA5c_gfQ0YZNuMAPMkE-CLp3T75OtDNTVxJv9ZaPB5wl1kgVpWClZeVBVFJN-IGx2VyQOS/s320/multumescTATA.jpg" width="320" /></a></div>
Liviu Stanciuhttp://www.blogger.com/profile/00131665493529026742noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-7291149371373746753.post-86478443717275569402011-12-08T02:09:00.003+02:002011-12-08T20:39:00.695+02:00De ce i-am dat ”Like” lui Gigi Becali...Becali nu s-a îmbogățit făcând afaceri cu Statul. Poate a prins și el o ciozvârtă cu terenurile MAPN-ului, însă cea mai mare parte din avere a făcut-o legal. Literar cinstit, adicătălea... Când a fost la stână (unde, apropo, se muncește !), cănd a cărat cărămizi de telemea împăturite în ”Sportul” pentru de-alde Hagi, când a cumpărat ieftin și a vândut scump, când a speculat, valorificat sau multiplicat - Gerge Becali, zis Gigi - și-a făcut averea pe barba lui, nu neapărat pe seama noastră. Pe Becali nu-l simți în buzunar. Între șmecherii de lojă ai fotbalului românesc, nu cunoaștem mulți cu ”CV”-ul ăsta. De exemplu, domnul Iancu de la Timișoara e cult. Are vorbele la dânsul, e și golan, poartă și cravată. E ferm sau are cojones. Sare și calul dacă e sau nu cazul, știe o mulțime de cuvinte, a citit cărți și posedă - întotdeauna ! - adevărul absolut... Aparent, o viță superioară unui cioban machidon. Și totuși, domnul Marian Iancu îmi dă o senzație în plus. Un fior în TVA, pe toate bonurile de supermarket... Sunt curios, câți ”domni Iancu” mai sunt în România ?... <br />
Nu foarte mulți - ca stil și oratorie, mulți ca rețetă a succesului...<br />
De Porumboiu nu zic nimic. Eu l-am văzut la televizor, în direct, plantând o pădure. Cu voluntari mulți, cu lopeți și tricouri tip, Porumboiu planta copaci, cât se vedea orizontul operatorului. Mulți-mulți...puieți. A fost prima dată în viața mea când am văzut cum se plantează o pădure, nu cum se taie ! A transmis Realitatea în direct și vocea lui Tatulici mă convingea că e pe bune... Puiul ăla de codru imberb mi-a dat lacrimile, gen...că tot se poartă...<br />
De atunci, am dat și eu jos pălăria pentru țărănoiul școlit Porumboiu și am încheiat paranteza.<br />
George Becali, că despre el era vorba, face parte dintr-un soi digerabil, chiar dacă a crescut pe coclauri și o ia, de cele mai multe ori, tot pe acolo... Tot el mă amuză aproape în fiecare zi. Ce zice, face sau ce gândește el va fi tot timpul subiect de presă. E primul pe toate site-urile de sport, aproape în fiecare zi.Sau oră... Pentru că tot noi citim, ascultăm, vedem, comentăm și alimentăm mai departe personajul Becali. Îl cerem și-l primim, pentru că-l merităm. Pe mine, Becali mă amuză cel puțin de două ori pe săptămână. Desigur, așa v-ați dat seama toți că nu sunt stelist. Mă gândesc uneori că există suporteri fanatici ai Stelei care iau calmante din cauza lui... De niște ani ! <br />
E credincios și mincinos și fariseu. E generos și profitor...<br />
Becali e alb și negru, nu e nici alb, nici negru și e tot timpul caricatural. E simpatic de haios, uneori și când e maxim de mârlan, e amuzant și pur și simplu. Oamenii îl plac, îl simpatizează, că de-aia ni-l dați - voi jurnaliștii - toată ziua, peste tot. Poporul îl iubește ca pe nebunul satului. Dacă l-ar vota toți țăranii care i-au lustruit dreapta de-a lungul anilor, prin țara asta, Gigi ar ieși președinte detașat.<br />
Apropo, a făcut și Becali două brazde de case. Mai mici, mai cotețe. Vorba românului - le-a dat, nu le-a luat, ca apa... Cum necum, le-a făcut el, pe banii lui pentru niște unii fără case. În aceeași perioadă, statul român nu-și permitea luxul, după inundații... El și-a permis. A scos din balot niște teancuri, a plătit niște oameni, a cumpărat niște mărfuri, a pus niște mistrii și i-a dat peste bot guvernului, cu g mic. Mi se pare o ispravă destul de serioasă pentru un cioban.<br />
Tot cioban e și la Steaua, unde nu e stână. De fapt, n-ar trebui să fie, dar el nu vrea să înțeleagă asta. Oile, oi, fotbaliștii fotbaliști. Stână...stea. Nu merge. Ăla care a scris ”Miorița” era beat sau cretin. Gigi e la stână, se vede, și se simte iscusit. Acum, de când Steaua joacă pe toate miriștile, se îndeplinesc și criteriile geografice ale transhumanței. Vara, cu turmele la păscut în Ghencea, iarna cu caravana prin împărăție, unde e mai ieftină gazda... Șef de turmă, nea Gigi. Dictonul lui (unul dintre numeroasele) ar trebui să fie <br />
”Sunt deștept și dacă nu sunt, mă fac !”<br />
Cum păstorește la Steaua este degradant, nu amuzant. Totuși, acolo vorbim de istorie. Gigi, ești praf la afacerea asta, las-o Dumnezeului !!<br />
George Becali crede că prinde din mers orice, și de-aia se pricepe. Toți îl aprobă. Știe că-l duce mintea, dar crede că-l duce mai mult decât e cazul. În jurul lui mănâncă plăcinte dobrogene multe personaje spilcuite și toate urmează o coregrafie zilnică să-i arate lui Gigi cine este Sfinxul, pupându-i inelul cu ghilimele. În jurul lui George Becali zis Gigi se țese un Univers în care el este un fel de trimis al Domnului, sau cel puțin un preferat. Lui Gigi îi place vorba dulce. Face bine la ten, se simte bine în oglindă și asta contează. Chiar dacă îl costă scump la buzunare. Gigi hrănește gurile care îi cântă dulce și fals. Viața lui e un musical lăutăresc pe Trinitas, în formă glorios-pioasă. Pentru cine are bani, e tentant ca o bomboană fondantă universul lui Gigi și duce la ce-a avut Ceaușescu. Un portofel de paranoia și multe gloanețe la zid. Într-un fel, săracul de el... <br />
E greu și pentru un Marian Iancu să-și păstreze capul pe umeri într-un palat ca ăla cu Isus bătut în cuie. Becali are oi la palat. E bine și rău că le are...<br />
Să nu mă înțelegeți ”stelist”...<br />
Nu i-am ridicat o statuie lui Gigi, George, domnul sau cum vreți să-i spuneți Becali... Pur și simplu, cred că dacă n-ar fi el, lumea ar fi puțin mai plictisitoare. Și asta e imens. Nu sunt vreun fan, dar nici nu mi se pare normal să-l înșurubăm în nisip și să-l luăm la țintă...<br />
Atât. <br />
Să zicem că n-am chef de încheieri cu tîlc. Poza, n-are nicio legătură...<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgxsu4M9W4bNg8STsyXMPeF5kCJdTGSlJQrKH2aynJe67tbAz05wYKV3RfS-GxVU5TkvmkJItrYe08bUU7iiKAzQKG1eWokcSglNLpd4wJha2sh303dm96Bi5nIuDly-tywLQizTomC1KiE/s1600/IMG_8991.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgxsu4M9W4bNg8STsyXMPeF5kCJdTGSlJQrKH2aynJe67tbAz05wYKV3RfS-GxVU5TkvmkJItrYe08bUU7iiKAzQKG1eWokcSglNLpd4wJha2sh303dm96Bi5nIuDly-tywLQizTomC1KiE/s320/IMG_8991.jpg" width="213" /></a></div>Liviu Stanciuhttp://www.blogger.com/profile/00131665493529026742noreply@blogger.com4tag:blogger.com,1999:blog-7291149371373746753.post-71309739021950844292011-05-22T15:16:00.000+03:002011-05-22T15:16:05.285+03:00Greuceanu<!--[if gte mso 9]><xml> <o:OfficeDocumentSettings> <o:AllowPNG/> </o:OfficeDocumentSettings> </xml><![endif]--><!--[if gte mso 9]><xml> <w:WordDocument> <w:View>Normal</w:View> <w:Zoom>0</w:Zoom> <w:TrackMoves/> <w:TrackFormatting/> <w:HyphenationZone>21</w:HyphenationZone> <w:PunctuationKerning/> <w:ValidateAgainstSchemas/> <w:SaveIfXMLInvalid>false</w:SaveIfXMLInvalid> <w:IgnoreMixedContent>false</w:IgnoreMixedContent> <w:AlwaysShowPlaceholderText>false</w:AlwaysShowPlaceholderText> <w:DoNotPromoteQF/> <w:LidThemeOther>RO</w:LidThemeOther> <w:LidThemeAsian>X-NONE</w:LidThemeAsian> <w:LidThemeComplexScript>X-NONE</w:LidThemeComplexScript> <w:Compatibility> <w:BreakWrappedTables/> <w:SnapToGridInCell/> <w:WrapTextWithPunct/> <w:UseAsianBreakRules/> <w:DontGrowAutofit/> <w:SplitPgBreakAndParaMark/> <w:EnableOpenTypeKerning/> <w:DontFlipMirrorIndents/> <w:OverrideTableStyleHps/> </w:Compatibility> <m:mathPr> <m:mathFont m:val="Cambria Math"/> <m:brkBin m:val="before"/> <m:brkBinSub m:val="--"/> <m:smallFrac m:val="off"/> <m:dispDef/> <m:lMargin m:val="0"/> <m:rMargin m:val="0"/> <m:defJc m:val="centerGroup"/> <m:wrapIndent m:val="1440"/> <m:intLim m:val="subSup"/> <m:naryLim m:val="undOvr"/> </m:mathPr></w:WordDocument> </xml><![endif]--><!--[if gte mso 9]><xml> <w:LatentStyles DefLockedState="false" DefUnhideWhenUsed="true"
DefSemiHidden="true" DefQFormat="false" DefPriority="99"
LatentStyleCount="267"> <w:LsdException Locked="false" Priority="0" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" QFormat="true" Name="Normal"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="9" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" QFormat="true" Name="heading 1"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="9" QFormat="true" Name="heading 2"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="9" QFormat="true" Name="heading 3"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="9" QFormat="true" Name="heading 4"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="9" QFormat="true" Name="heading 5"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="9" QFormat="true" Name="heading 6"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="9" QFormat="true" Name="heading 7"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="9" QFormat="true" Name="heading 8"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="9" QFormat="true" Name="heading 9"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="39" Name="toc 1"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="39" Name="toc 2"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="39" Name="toc 3"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="39" Name="toc 4"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="39" Name="toc 5"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="39" Name="toc 6"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="39" Name="toc 7"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="39" Name="toc 8"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="39" Name="toc 9"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="35" QFormat="true" Name="caption"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="10" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" QFormat="true" Name="Title"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="1" Name="Default Paragraph Font"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="11" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" QFormat="true" Name="Subtitle"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="22" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" QFormat="true" Name="Strong"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="20" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" QFormat="true" Name="Emphasis"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="59" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Table Grid"/> <w:LsdException Locked="false" UnhideWhenUsed="false" Name="Placeholder Text"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="1" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" QFormat="true" Name="No Spacing"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="60" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Light Shading"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="61" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Light List"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="62" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Light Grid"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="63" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Shading 1"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="64" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Shading 2"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="65" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium List 1"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="66" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium List 2"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="67" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Grid 1"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="68" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Grid 2"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="69" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Grid 3"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="70" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Dark List"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="71" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Colorful Shading"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="72" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Colorful List"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="73" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Colorful Grid"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="60" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Light Shading Accent 1"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="61" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Light List Accent 1"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="62" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Light Grid Accent 1"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="63" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Shading 1 Accent 1"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="64" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Shading 2 Accent 1"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="65" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium List 1 Accent 1"/> <w:LsdException Locked="false" UnhideWhenUsed="false" Name="Revision"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="34" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" QFormat="true" Name="List Paragraph"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="29" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" QFormat="true" Name="Quote"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="30" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" QFormat="true" Name="Intense Quote"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="66" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium List 2 Accent 1"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="67" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Grid 1 Accent 1"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="68" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Grid 2 Accent 1"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="69" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Grid 3 Accent 1"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="70" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Dark List Accent 1"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="71" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Colorful Shading Accent 1"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="72" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Colorful List Accent 1"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="73" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Colorful Grid Accent 1"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="60" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Light Shading Accent 2"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="61" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Light List Accent 2"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="62" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Light Grid Accent 2"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="63" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Shading 1 Accent 2"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="64" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Shading 2 Accent 2"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="65" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium List 1 Accent 2"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="66" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium List 2 Accent 2"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="67" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Grid 1 Accent 2"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="68" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Grid 2 Accent 2"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="69" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Grid 3 Accent 2"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="70" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Dark List Accent 2"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="71" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Colorful Shading Accent 2"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="72" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Colorful List Accent 2"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="73" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Colorful Grid Accent 2"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="60" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Light Shading Accent 3"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="61" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Light List Accent 3"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="62" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Light Grid Accent 3"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="63" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Shading 1 Accent 3"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="64" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Shading 2 Accent 3"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="65" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium List 1 Accent 3"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="66" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium List 2 Accent 3"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="67" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Grid 1 Accent 3"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="68" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Grid 2 Accent 3"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="69" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Grid 3 Accent 3"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="70" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Dark List Accent 3"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="71" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Colorful Shading Accent 3"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="72" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Colorful List Accent 3"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="73" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Colorful Grid Accent 3"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="60" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Light Shading Accent 4"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="61" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Light List Accent 4"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="62" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Light Grid Accent 4"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="63" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Shading 1 Accent 4"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="64" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Shading 2 Accent 4"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="65" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium List 1 Accent 4"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="66" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium List 2 Accent 4"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="67" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Grid 1 Accent 4"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="68" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Grid 2 Accent 4"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="69" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Grid 3 Accent 4"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="70" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Dark List Accent 4"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="71" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Colorful Shading Accent 4"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="72" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Colorful List Accent 4"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="73" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Colorful Grid Accent 4"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="60" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Light Shading Accent 5"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="61" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Light List Accent 5"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="62" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Light Grid Accent 5"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="63" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Shading 1 Accent 5"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="64" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Shading 2 Accent 5"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="65" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium List 1 Accent 5"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="66" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium List 2 Accent 5"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="67" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Grid 1 Accent 5"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="68" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Grid 2 Accent 5"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="69" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Grid 3 Accent 5"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="70" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Dark List Accent 5"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="71" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Colorful Shading Accent 5"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="72" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Colorful List Accent 5"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="73" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Colorful Grid Accent 5"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="60" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Light Shading Accent 6"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="61" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Light List Accent 6"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="62" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Light Grid Accent 6"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="63" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Shading 1 Accent 6"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="64" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Shading 2 Accent 6"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="65" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium List 1 Accent 6"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="66" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium List 2 Accent 6"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="67" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Grid 1 Accent 6"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="68" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Grid 2 Accent 6"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="69" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Medium Grid 3 Accent 6"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="70" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Dark List Accent 6"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="71" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Colorful Shading Accent 6"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="72" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Colorful List Accent 6"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="73" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" Name="Colorful Grid Accent 6"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="19" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" QFormat="true" Name="Subtle Emphasis"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="21" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" QFormat="true" Name="Intense Emphasis"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="31" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" QFormat="true" Name="Subtle Reference"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="32" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" QFormat="true" Name="Intense Reference"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="33" SemiHidden="false"
UnhideWhenUsed="false" QFormat="true" Name="Book Title"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="37" Name="Bibliography"/> <w:LsdException Locked="false" Priority="39" QFormat="true" Name="TOC Heading"/> </w:LatentStyles> </xml><![endif]--><!--[if gte mso 10]> <style>
/* Style Definitions */
table.MsoNormalTable
{mso-style-name:"Table Normal";
mso-tstyle-rowband-size:0;
mso-tstyle-colband-size:0;
mso-style-noshow:yes;
mso-style-priority:99;
mso-style-parent:"";
mso-padding-alt:0cm 5.4pt 0cm 5.4pt;
mso-para-margin:0cm;
mso-para-margin-bottom:.0001pt;
mso-pagination:widow-orphan;
font-size:10.0pt;
font-family:"Calibri","sans-serif";
mso-bidi-font-family:"Times New Roman";}
</style> <![endif]--> <br />
<div class="MsoNormal">Zilele trecute mi-a intrat în casă prima muscă pe 2011. Mai mare decât o musculiță de oțet și mai mică decât sora ei puturoasă – musca de bălegar. O lighioană de talie medie, fără pedigree. M-a bâzâit enervant prin toate camerele și chiar dacă am încercat insinctiv și semi-conștient s-o prind, a reușit să mă ”dribleze” cu ușurință de fiecare dată... Nu-mi dau seama cum reușește musca să evite un căuș de palmă cu atâta ușurință. Nu zboară nici cu precizie de colibri, n-are nici viteză și face și zgomot... Chiar dacă pare pradă sigură la prima vedere, insecta asta nepopulară se descurcă de minune în secolul XXI. Evident, mai bine decât noi...</div><div class="MsoNormal"><br />
</div><div class="MsoNormal">Apoi, a devenit o constantă a vieții mele casnice. Câtă vreme am manevrat mouse-ul, s-a plimbat mândră pe mâna mea, scărpinându-se impasibilă după ceafă. Și-a găsit timp, din când în când, să-mi lase o vagă senzație că ar vrea să-mi intre în gură, am simțit-o prin păr sau m-a sfidat cu un zig-zag de Zorro pe ecranul monitorului. Apoi, mi-am dat seama că vine după mine peste tot ! Eu am mâncat în bucătărie, ea m-a așteptat cuminte pe faianță, curățându-și labele. Apoi, în sufragerie – când pe masă, când pe mine, când pe monitor. Când m-am trezit dimineața, era cu mine în dormitor... După două zile, m-am obișnuit cu ea și am botezat-o Greuceanu...</div><div class="MsoNormal"><br />
</div><div class="MsoNormal">A fost suficient să-i găsesc un nume, și toate s-au schimbat. Pur și simplu am asimilat-o ca pe un membru al familiei. Am avut grijă să mă uit unde mă așez, să nu fac mișcări prea largi și să-i las ușile deschise prin casă, în caz că are chef să survoleze împrejurimile. A treia zi i-am pus nișe zacuscă pe un șervețel, în sufragerie... Eu pe computer, Greuceanu la masă. A mâncat cu poftă, i-am urat să-i fie de bine...</div><div class="MsoNormal"><br />
</div><div class="MsoNormal">Astăzi a dispărut Greuceanu ! Probabil am uitat un geam deschis, a dat o raită pe-afară și n-a mai găsit drumul spre casă. Am căutat-o peste tot, am ascultat atent, poate îi prind bâzâitul pe undeva, am întrebat păianjenii prin colțurile camerelor să văd dacă nu s-a întâmplat vreo nenorocire... Nimic ! Nici urmă de Greuceanu ! Sunt disperat ! Astăzi o să lipesc un afiș prin cartier, poate am noroc și-o găsește vreun vecin... Dacă o vedeți pe undeva, să știți că-i place zacusca și răspunde la numele de Greuceanu. Vă rog, ajutați-mă !</div><div class="MsoNormal"><br />
</div><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiY_MaI7iR36tJOXL6yveVn1wSodj__AiSMv9kdM-mB-vekckjkwCMGZT_U-72D7OwOiTgJ4S8M8-_Cn6Ebcq7F06vOrFysJdnikD5JH0hu3oUQWNOteQhgDDnvPN77uwoBXaPy0fAPos8-/s1600/pierdut_musca.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiY_MaI7iR36tJOXL6yveVn1wSodj__AiSMv9kdM-mB-vekckjkwCMGZT_U-72D7OwOiTgJ4S8M8-_Cn6Ebcq7F06vOrFysJdnikD5JH0hu3oUQWNOteQhgDDnvPN77uwoBXaPy0fAPos8-/s320/pierdut_musca.jpg" width="256" /></a></div><div class="MsoNormal"><br />
</div>Liviu Stanciuhttp://www.blogger.com/profile/00131665493529026742noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-7291149371373746753.post-29754135630150339152011-03-27T00:18:00.003+02:002011-03-27T00:39:27.265+02:00Leca VasileLeca Vasile, cetățean fruntaș, notar în comuna Făurei. Un nume dintr-o statistică... Pentru cei mai mulți dintre noi, un subiect neinteresant și un motiv de ”skip”. Pentru tata, o veritabilă biblie a moralității... Ambele extreme sunt dăunătoare în 2011, dar asta era o paranteză (doar) pentru el...<br />
<br />
<br />
Leca Vasile a fost străbunicul meu. L-am cunoscut foarte târziu, când eu eram prea mic să-l asimilez și el era prea bătrân pentru a mă fascina... Un bărbat ursuz și tăcut, după toate aparențele, mai mult plângând în ultimii ani de viață... Nu-mi plăcea să mă pupe, nu-mi plăcea mirosul de vechi, nu mi-a plăcut să-l văd doborât de vreme, în așteptarea morții. Știți cum sunt bătrânii, așa că vă dați seama cum sunt ”foarte bătrânii”... Totuși, din sutele de povești fascinante în primă audiție (și exasperante prin repetiție) povestite de tata și nu numai, Leca Vasile a fost un bărbat dat dracului... Franc, un model de urmat. Aproape utopic...<br />
<br />
În Al II-lea Război Mondial, pe vremea când România întorcea armele ca o târfă împotriva Reich-ului aliat, în comuna Făurei erau găzduiți de ceva vreme ofițerii germani. În casele românilor. Cantonată în apropierea localității, armata prusacă era un exemplu de civilizație și rigurozitate pentru care noi, ca nație, n-am putea să ne facem vinovați nici într-o mie de ani de exercițiu... Ofițerii Reich-ului erau cazați privilegiat în casele țăranilor mai răsăriți, care - prin natura lor ospitalieră pe vremea aia - îi tratau ca pe rude apropiate... Nemții n-au fost intruși aici, n-au furat ceasuri și nu ne-au violat femeile. Ne-au învățat în schimb ce înseamnă igiena, politețea, rigurozitatea și punctualitatea. Din păcate, n-am ținut minte nimic din scurta şi perfida noastră alianță cu Germania...<br />
<br />
Unul dintre ”răsăriții” comunei era Leca Vasile. Un tip de o verticalitate enervantă, obsedat de etică, bolnav de cinste și suferind de omenie. Știa carte, nu vorbea prea mult, zâmbea și mai rar, dar avea un cuvânt de spus în comunitate - cu efect de lege - tocmai pentru că i-ar fi fost imposibil să se abată de la adevăr... Oricare adevăr... Oamenii știau asta și-l respectau, veneau să-i ceară ajutorul sau pur și simplu să-i medieze în cine știe ce conflict sătesc. Din aceeași cauză, în casa lui Leca Vasile era găzduit ditamai ofițerul german superior, asimilat rapid de familie ca un fel de frate vitreg de peste mări și țări. Mâncau la aceeași masă, aceleași bucate. Conversau, gustau țuica sau beau din ea până îi cuprindea somnul, la fel, neamț sau român...<br />
Apoi au venit rușii...<br />
<br />
<em>Regele Mihai a abdicat repejor, a dansat cazacioc pe masă cu oficialitățile de la Moscova, și-a luat vagoanele cu patrimoniu și s-a cărat rapid... Ca bonus, l-a oferit rușilor și pe Antonescu - lucru pentru care (permiteți-mi o paranteză) n-o să-l iert niciodată pe clăpăugul ăla penibil...</em><br />
<br />
Obligată să se retragă precipitat, armata germană a părăsit în mai puțin de 24 de ore Făureiul, lăsând în urmă prieteni români, ibovnice sau prunci fragezi cu ochii albaștri... N-au reușit să fugă toți pentru că rușii veneau cu ”vânt din pupa” călare pe tancurile T-34. ”Davai ceas, davai nevastă”... Unii nemți au rămas în urmă și au fost prinși. Cei mai mulți au ajuns la minele de plumb de la Kolîma, unde au murit încet și chinuit, alții au fost executați pe loc. Rușii nu sunt germani, așa cum românii nu sunt germani...<br />
Ofițerul neamț găzduit de Leca Vasile n-a apucat să fugă. Habar n-am de ce... Pur și simplu când au ajuns rușii la Făurei era ascuns într-o șură din sat, acoperit cu fân și cu inima bătându-i să-i sară din piept. Au răscolit ”ivanii” după prusaci, au scotocit prin casele românilor, apoi și-au așezat tabăra în același loc unde fusese cantonată cu două zile mai devreme armata germană... Ofițerii ruși au fost găzduiți în aceleași odăi în care dormiseră superiorii germani, c-așa e-n viață...<br />
<br />
Leca Vasile a primit din nou un ofițer superior. Rusul a fost asimilat rapid de familie, tratat ca atare, și dacă n-ar fi fost altă limbă și altul apetitul pentru țuica noastră de bărăgan, nici nu ți-ai fi dat seama că s-a schimbat oaspetele... În tot timpul ăsta, tolomacul de german rămas în urmă a stat ascuns cu săptămânile prin beciuri și pătule, fiind hrănit pe furiș de Leca Vasile și de săteni. Dacă te prindeau rușii că adăpostești un inamic hitlerist, în cel mai bun caz erai executat pe loc. Dacă aveai ghinionul să pici pe mâna NKVD-ului - poliția politică a lui Stalin - nu-ți rămânea decât să te rogi la Divinitate să crăpi, după multe ore de tortură. Cetățenii din Făurei și-au asumat riscul și l-au hrănit pe neamț, l-au adăpostit și au așteptat să pice de undeva o soluție... <br />
Apoi, într-o noapte, Leca Vasile s-a îmbătat cu rusul și i-a spus... I-a mărturisit că satul ascunde un neamț, i-a spus povestea lui și l-a lăsat să judece... Rusul nu mai era de mult un străin cantonat în Făurei... Ospitalitatea și charisma afurisitului de român l-au dat gata... Leca Vasile l-a pus să jure că dacă o să-l împuște pe german, atunci să-l împuște și pe el, primul... Și a venit cu neamțul de mână...<br />
<br />
Culmea, pe bolșevic îl chema Serghei. Un clișeu de nume rusesc, dar mi l-au confirmat trei persoane... L-a adus Leca Vasile de mână pe neamț și l-a pus față în față cu rusul... Apoi s-a pus între ei și a cerut primul glonț. N-a fost să fie, pentru că Serghei era om, sau îl omenise prea bine Leca Vasile. Era un fel de fiu, așa cum era și neamțul ascuns în pătul... Omenia se ridica pe vremea aia dincolo de ideologii, războaie sau interese... A strans din dinți Serghei și i-a strâns mâna neamțului...<br />
Nu doar că l-a iertat și nu l-a dat pe mâna NKVD-ului, dar Serghei s-a ocupat personal de evadarea prusacului, ca în filme. I-a făcut rost de o uniformă rusească, i-a dat documente false, o mașină și un șofer care să-l ducă până la granița de război, de unde prusacul a fugit la ai lui, în siguranță... Și-au riscat toți pielea. Leca Vasile, Serghei și șoferul... Pentru un om, în virtutea calității de om...<br />
<br />
La mulți ani după terminarea războiului, Leca Vasile a primit de la poștașul din Făurei o scrisoare ticsită de timbre... Îi scrisese neamțul... Ajutat de ruși, fugise noaptea printr-un câmp minat, apoi aproape l-au împușcat ai lui, a dat un milion de explicații și într-un final a scăpat... Acum, după niște ani, neamțul avea o nevastă și doi copii, o viață senină și un viitor... Acum, germanul îi scria o scrisoare cu lacrimi de recunoștință lui Leca Vasile, într-una din puținele povești cu happy-end din Al II-lea Război Mondial... Eroul principal ?... Leca Vasile. Cetățean fruntaș, notar în comuna Făurei... <br />
<br />
O poveste adevărată... În prezent, o expresie arhaică și estompată, ca o poveste de război... Un nume dintr-o statistică... <br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><br />
</div><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgo1tubpd7ESCTWIAyUwOlFj_Ard1yMRhDejiK1BY-YLG2RMYO3PQG8XjbIqRJApVnFZbTc5GtrAodwQs1rQEDPjlAgGX_-gltwgAmlfU_EbSNdZDPPINBczpCQWNXF99ETzDCHudNqgXZL/s1600/f%25C4%2583urei.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="197" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgo1tubpd7ESCTWIAyUwOlFj_Ard1yMRhDejiK1BY-YLG2RMYO3PQG8XjbIqRJApVnFZbTc5GtrAodwQs1rQEDPjlAgGX_-gltwgAmlfU_EbSNdZDPPINBczpCQWNXF99ETzDCHudNqgXZL/s320/f%25C4%2583urei.jpg" width="320" /></a></div>Liviu Stanciuhttp://www.blogger.com/profile/00131665493529026742noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-7291149371373746753.post-1088378653279506672011-03-22T13:44:00.000+02:002011-03-22T13:44:29.267+02:00Dom' PetricăDom' Petrică era un pensionar stilat. Demodat de pedant, tot timpul cu ochelarii pe nas, cărunt, înalt și slab, omul nu ridica vocea niciodată. Trebuia să te concentrezi uneori să-ți dai seama ce spune, pentru că valsa vocalele numai pe ton jos și studiat. Ați văzut cum vorbesc lorzii prin filmele britanice ?... Cam așa vorbea dom' Petrică, numai că în limba română. Pun pariu că mulți dintre noi habar n-au că poate fi folosit în așa mod vocabularul. Eu am descoperit norocos pe la vreo 10 ani latura lui aristocratică. Cu dom' Petrică... <br />
Împreună cu alți pensionari, dom' Petrică juca șah toată ziua într-un părculeț verde asediat de blocuri. Pe o masă de ciment, cu mozaic din faianță, un grup de bătrâni amesteca de dimineața până noaptea piese de fildeș. Albe și negre...<br />
<br />
De multe ori stăteam cu orele să-i văd cum joacă și mai ales să le ascult comentariile. Dom' Petrică mă făcea să râd de fiecare dată, chiar dacă nu spunea decât ”<em>Ooo, daa, desigur !...”, </em>la fiecare mutare greșită de-a adversarului. Juca cel mai bine dintre toți și chiar dacă mai lua bătaie, era greu să-l vezi scos de la masă. Când se întâmpla, exclama entuziast ”<em>formidabil !”... </em>Mă uitam la joc fără să comentez, de frică să nu fiu alungat din casta jucătorilor... Erau destul de morocănoși bătrânii și dacă-i scoteai din ale lor, riscai să te trimită la fotbal. Mai puțin dom' Petrică. El era tot timpul jovial, pentru că oricum, era tot timpul la masă... <br />
<br />
Din cauza lui dom' Petrică mi-am luat o carte de șah și am învățat deschiderea siciliană...<br />
<br />
Apoi, într-o zi oarecare, dom' Petrică m-a invitat la joc. Așa, din senin, după ce tocmai rulase de vreo două ori adversarii. N-aveți idee cum îmi tremurau mâinile pe pioni ! Eu, să joc o partidă cu dom' Petrică ?! Dacă astăzi m-ar invita Obama la golf n-aș fi nici pe sfert impresionat de invitație pe cât am fost atunci... Față în față cu dom' Petrică, pe tabla de șah. Eu, cu albele...<br />
<br />
Am jucat atent fiecare mișcare și m-am concentrat în special la defensivă. Deschidere prevăzătoare cu nebun și cal. Apoi, rocadă mică... mă gândeam în șapte direcții și nu mutam până nu plimbam ochii pe toată tabla. Ceilalți pensionari ne-au înconjurat cu interes amuzat și deveniseră brusc, chibiții mei. Eram pe cai mari - jucam șah cu dom' Petrică și mă pricopsisem ad-hoc și cu o galerie pe cinste...<br />
<br />
Desigur, am mâncat bătaie. Rapid... Pur și simplu, m-a făcut praf. Apoi, mi-a acordat revanșa și m-a bătut din nou. Și încă odată... Chiar dacă începeam bine, reușeam niște artificii tactice sau câștigam vreun pion, invariabil mă grăbeam undeva și pierdeam regina. Sau turele, nebunii, caii și apoi regina... N-am mai vrut să ies de la masă, enervat până la Dumnezeu de așa umilință și ceilalți pensionari au acceptat să rămână galerie, așteptând să-l bat, măcar odată !<br />
<br />
<em>”Dom' Petrică, tot te bate copilul ăsta până la urmă și te face de râs, ascultă-mă ce zic !”,</em> auzeam după fiecare înfrângere în jurul meu, și parcă prindeam aripi... <br />
<br />
<em>Hai să mai facem una ! Joc eu cu negrele !</em><br />
<br />
Am jucat cu dom' Petrică șah toată ziua. Încet-încet, galeria mea de pensionari s-a rarefiat discret, apoi s-a evaporat la căderea nopții. (Prea) târziu le mulțumesc acum pentru încredere, chiar dacă nu mai e niciunul pe-aici să citească. Au așteptat câteva ore bune să câștig o partidă... Nu l-am bătut niciodată pe dom' Petrică... Am fost de câteva ori la un pas, am ratat chiar o lovitură de grație, dar n-am reușit să câștig. Dincolo de miezul nopții am rămas eu, dom' Petrică și treizeci și două de piese, albe și negre. Am jucat șah până m-a găsit mama, noaptea târziu și m-a dus aproape în șuturi acasă... Mă căutase pe toate maidanele, mai avea puțin și chema poliția, dar la șah cu pensionarii nu-i trecuse prin cap să verifice... Cui i-ar fi trecut ?!...<br />
<br />
Dom' Petrică nu mai e de mult, săracul. Nici el și nici eleganța lui cu sonoritate de gramofon... Ziua în care n-am reușit să-l bat la șah n-o s-o uit niciodată. Dom' Petrică mi-a acordat răbdător revanșă după revanșă, la infinit, pentru că nu era cavaleresc să facă altfel... A jucat cinstit, fără să mă lase să câștig și m-a învățat în ziua aia o grămadă de mutări inteligente... Mi-a spus să joc tot timpul cu albele, pentru că mi se potrivesc. Nu știu cât am băgat la cap sau cât mai țin minte... Au trecut vreo douăzeci de ani de atunci, însă tabla de șah o văd și astăzi în fața ochilor... Pe dom' Petrică mai greu... Figura lui de om bun s-a păstrat mai mult ca o senzație și mai puțin într-o formă... La fel, stilul lui aristocratic de a valsa cuvintele... Nici nu-mi dau seama ce e mai ciudat. Că-mi amintesc de dom' Petrică, sau că abia îmi mai aduc aminte de el ?...<br />
<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgIMcCQcdWQCX9opDUtrNc8Gqa5g8z5b9ACbdZAYPvbCwbEf9bW4tT532CW7dLhhiXIGEsFvjdxs6_VVTiLFb438HnTckgBRf8Oh4mUkAZ0DumLJmMKCSCFijMGh8pdC0lZzg3L1DQbpnAZ/s1600/kings.gif" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" r6="true" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgIMcCQcdWQCX9opDUtrNc8Gqa5g8z5b9ACbdZAYPvbCwbEf9bW4tT532CW7dLhhiXIGEsFvjdxs6_VVTiLFb438HnTckgBRf8Oh4mUkAZ0DumLJmMKCSCFijMGh8pdC0lZzg3L1DQbpnAZ/s320/kings.gif" width="303" /></a></div>Liviu Stanciuhttp://www.blogger.com/profile/00131665493529026742noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-7291149371373746753.post-43814867410330954172011-02-28T23:25:00.003+02:002011-03-04T04:57:56.320+02:00Femeia, pe bune...<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"></div><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"></div><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgAkNc9_qy9SVqUBcCBmX4jXMHuT9hRLqeMbyK1Yb29Bzo7vTR8uWIwvpDs1UlHfBHDuIpUG2kF-RmS3z_Com9_mwgZ-H8_sTUvezWnHRLrdTkZYlmTN87kbjp5uCXFZARmdofx2u6zn5jx/s1600/DSCF2532.JPG" imageanchor="1" style="clear: left; cssfloat: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="213" l6="true" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgAkNc9_qy9SVqUBcCBmX4jXMHuT9hRLqeMbyK1Yb29Bzo7vTR8uWIwvpDs1UlHfBHDuIpUG2kF-RmS3z_Com9_mwgZ-H8_sTUvezWnHRLrdTkZYlmTN87kbjp5uCXFZARmdofx2u6zn5jx/s320/DSCF2532.JPG" width="320" /></a></div><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><br />
</div><div style="border-bottom: medium none; border-left: medium none; border-right: medium none; border-top: medium none;">Sunt de acord cu sintagma ”toate femeile sunt frumoase”. Nu e un compliment de sezon. Pur și simplu, uitați-vă la noi, bărbații, prin comparație. Niște barbari. Avem păr pe piept, chelim din tinerețe și facem burtă din adolescență... Cei mai mulți dintre masculi au eleganța unui hipopotam mahmur, după o cină cu fructe fermentate... Ați văzut reclamele la bere ?... Sunt odioase, dar nu sunt departe de realitate. Să fim sinceri cu noi. Vă imaginați o lume fără tocuri ?... Eu nu. Fără șuvițe de păr aranjate teatral, cu capul înclinat într-o parte...Fără parfumuri și piele fină ? Fără manipulare dulce, fără toane, fără manichiură french și lipstic cu aromă de zmeură ? Fără indecizie la cumpărături, fără farduri și glezne subțiri... O lume seacă. Dacă toate astea ar dispărea - să zicem - joi, eu vreau să fiu mort și îngropat vineri dimineața... Ați văzut cât de frumoase sunt mamele ? Gândiți-vă la mamele voastre și încercați să vă imaginați ceva mai frumos...Nu există. Așa cum nu există frumusețe masculină. E o contradicție în termeni ! Bărbații socotiți ”frumoși” au sigur o latură feminină. Se cheamă metrosexuali, nu bărbați. Când râde unul de-al nostru, cel mult te face să râzi. O femeie te topește cu un singur zâmbet, și cu o privire pe sub sprâncene te bagă în pământ. Arătați-mi ceva mai puternic pe lume ! Pur și simplu, mi-ar fi groază să-mi imaginez o planetă fără femei. O lume fără inspirație artistică, fără tandrețe. . Fără flirt. Fără pasiune. Fără forme rotunde. Iadul ar putea să fie foarte bine un Paradis fără femei... Doar noi bărbații, un ocean cu hamei și o veșnicie să căutăm un sens în toată povestea...</div><div style="border-bottom: medium none; border-left: medium none; border-right: medium none; border-top: medium none;"><br />
</div><div style="border-bottom: medium none; border-left: medium none; border-right: medium none; border-top: medium none;"><br />
</div><div style="border-bottom: medium none; border-left: medium none; border-right: medium none; border-top: medium none;"><br />
</div><div style="border-bottom: medium none; border-left: medium none; border-right: medium none; border-top: medium none;"><br />
</div><div style="border-bottom: medium none; border-left: medium none; border-right: medium none; border-top: medium none;"><br />
</div>Liviu Stanciuhttp://www.blogger.com/profile/00131665493529026742noreply@blogger.com10tag:blogger.com,1999:blog-7291149371373746753.post-83419381995269919092011-02-24T10:35:00.003+02:002011-02-28T22:41:34.492+02:00Întâlnire cu Dumnezeu...<div style="text-align: left;"></div><div style="text-align: left;"><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgIUBfZnzfuN1C48LSJOq9KPJkDe3yvqSaUd5Zi1xhCEWrut5XZDQz_x_HiKDFKV91zkd4QKZJ9jPehxIYfZu62ZUYW_u6AXa5E2we6DVCvgKJs826TdLUb2oJNZb4kHaw9Z9yiHZu6Wl0e/s1600/Image266.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; cssfloat: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="240" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgIUBfZnzfuN1C48LSJOq9KPJkDe3yvqSaUd5Zi1xhCEWrut5XZDQz_x_HiKDFKV91zkd4QKZJ9jPehxIYfZu62ZUYW_u6AXa5E2we6DVCvgKJs826TdLUb2oJNZb4kHaw9Z9yiHZu6Wl0e/s320/Image266.jpg" width="320" /></a></div><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><br />
</div><div style="border-bottom: medium none; border-left: medium none; border-right: medium none; border-top: medium none;">Astăzi m-am ciocnit de Dumnezeu... N-am planificat nimic, n-am prevăzut momentul, nu mă așteptam sub nicio formă la o așa confruntare... M-a surprins întîlnirea, așa cum niciodată în viață n-am fost în stare să anticipez ce urmează. M-am lovit de Dumnezeu la fix... Pur și simplu, ne-am izbit în mulțime accidental, dacă acceptați ideea că există accidente. O idee pe care am învățat de la Dumnezeu să nu o accept... </div></div><div style="text-align: left;"><div style="border-bottom: medium none; border-left: medium none; border-right: medium none; border-top: medium none;">Pentru o secundă am înghețat, căutând formula de politețe pe care nu știam sigur dacă o datorez... I-am cerut iertare pentru neatenție, deși nu mă simțeam altfel decât bine intenționat și nici nu credeam că e cazul să mă scuz, deși tot timpul e cazul... A râs cu poftă, de parcă I-am spus cea mai bună glumă listată vreodată pe Google... </div></div><div style="text-align: left;">Dumnezeu râde tot timpul, ca un zmintit !</div><div style="text-align: left;">Râde cu poftă la fiecare poantă, râde cu noi sau de noi, râde în hohote când se uită la El și la opera Lui. Dumnezeu râde când doarme pentru că ne visează frumos... Pur și simplu n-ai putea să ștergi zâmbetul de pe fața Lui abstractă nici cu o radieră chinezească din latex cu aromă de trandafir...</div><div style="text-align: left;">Dumnezeu a inventat trandafirii... Albi, roșii sau roz...</div><div style="text-align: left;"><br />
</div><div style="text-align: left;">Dumnezeu e haios...</div><div style="text-align: left;"><br />
</div><div style="text-align: left;">Înainte să apuc să spun ceva, mi-a ferecat cuvintele cu un deget dumnezeiesc apăsat pe buzele mele impertinente...M-a pufnit râsul, pentru că Dumnezeu nu e nici autoritar, nici formalist... E suficient să te uiți în jur, și-o să-ți dai seama că poți să râzi în hohote, fără motiv... Am încercat să-I spun ceva, dar mi-am dat seama că n-are niciun rost. Le-a auzit pe toate oricum și nu-ți trebuie glas să te faci auzit când vorbești cu El. Pur și simplu, e suficient să te gândești... Dumnezeu știe tot și tot ce știe îl face să râdă... Uneori amar, amărui, dulce sau vesel. În hohote, ascuns în perdele de cer sau pe furiș... Nu știu. Lucrarea Lui, treaba Lui...</div><div style="text-align: left;"><br />
</div><div style="text-align: left;">Am plecat împreună să bem o cafea pe care El a inventat-o într-una din cele șapte zile... Pardon... șase zile, pentru că în cea de-a șaptea S-a odihnit. L-am întrebat de ce are nevoie Dumnezeu de odihnă și mi-a răspuns fără cuvinte într-un un hohot de râs... Am încercat să mă uit în ochii Lui, dar m-am surprins ascunzându-mă inutil... Dumnezeu vede tot și tot ce vede i se reflectă în ochi... L-am întrebat de ce are ochi, mi-a răspuns că nu are nevoie.... Degeaba îți arunci privirea oriunde altundeva... Oricum îl găsești...</div><div style="text-align: left;">Dumnezeu a făcut pământul și cerul, soarele, luna și stelele și pe noi din stele, soare și lună... Întreabă-L de ce, și-o să-ți răspundă cu un hohot de râs... </div><div style="text-align: left;">Apoi am tăcut. Eu nu puteam să spun nimic, El n-avea de ce... </div><div style="text-align: left;">”Bună cafeaua”, mă gândeam fără cuvinte, și Dumnezeu mi-a răspuns cu un zâmbet pe care scria ”Mulțumesc !”... ”Nu-mi permit să mă gândesc mai departe”, i-am spus... ”Eu îți permit orice, așa că poți să te gândești unde vrei !”, mi-a șoptit într-un hohot de râs...</div><div style="text-align: left;">Dacă tot e aici, ce-aș putea să-L întreb ?, mi-am spus în sinea mea, deși era oricum sinea Lui... N-am știut de unde să încep... M-am gândit pe ascuns, conștient că n-am unde să mă ascund... A zâmbit subtil, lăsându-mi senzația că sunt doar eu și gândurile mele, deși era doar El și creația Lui. Aproape L-am crezut că nu știe... Privea atât de fascinat frumusețea răsăritului pictat în vitrine, de parcă nu făcuse El nici răsăritul, nici vitrinele... M-am uitat și eu să văd la ce se uită... Se uita la tot și la toate, zâmbind... </div><div style="text-align: left;">Atunci când nu râde, Dumnezeu zâmbește... </div><div style="text-align: left;"><div style="border-bottom: medium none; border-left: medium none; border-right: medium none; border-top: medium none;">Am zâmbit și eu, de parcă am înțeles toate răspunsurile. Apoi mi-am dat seama că nu sunt decât eu... Am visat, sau abia acum încep să visez ?...</div></div><div style="border-bottom: medium none; border-left: medium none; border-right: medium none; border-top: medium none; text-align: left;"><br />
</div>Liviu Stanciuhttp://www.blogger.com/profile/00131665493529026742noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-7291149371373746753.post-75056202566992890952011-02-10T13:56:00.000+02:002011-02-10T13:56:05.846+02:00CopilărieDin suflet, mulţumesc fluturilor galbeni de mai, plecaţi acum în Paradis, rândunelei de pe verandă şi bătrânului cireş amar întors de mult în liniştea glodului... Mulţumesc vântului complice din streaşini, mirosului sfânt de carte veche şi podului fierbinte, încărcat de comori... Mulţumesc fiecărui necuvântător întors în ţărână şi lacrimilor pierdute în glod... Mulţumesc muşcăturii de viespe şi genunchilor veşnic zdreliţi, mulţumesc micii ferestre din spate şi merelor coapte pe foc, sacului alb din nopţi de colind şi fericirii dumnezeieşti din fiecare covrig căpătat....din fiecare nucă... ...din fiecare ou găsit în cuibar... Mulţumesc Ingerului meu Păzitor şi Sfântului Ispirescu pentru poveştile lui minunate, lui Iancu Jianu, Dumas şi Cavalerilor Mesei Rotunde, lui Stan Păţitul, Păcală, Harap-Alb şi Micului Prinţ... Mulţumesc lui Dumnezeu că m-a lăsat să cred în El şi celor ce au făcut ca acum să pot să spun Mulţumesc...<br />
<br />
(Oblique Magazin - septembrie, 2006)<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhdKmvbUdjivyiAOvpSxh0aDz3q5TFxa1x21ji5NJ92h54Dse_ezLtaR_c5yvfpHRhwBvln-dH_IGnwHtj-W6qK32rPKqqMW8pkNsw476dL6phoiz57AHEdMTNOrsRiiml4YnJip_QfPZCv/s1600/DSC00385.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" h5="true" height="240" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhdKmvbUdjivyiAOvpSxh0aDz3q5TFxa1x21ji5NJ92h54Dse_ezLtaR_c5yvfpHRhwBvln-dH_IGnwHtj-W6qK32rPKqqMW8pkNsw476dL6phoiz57AHEdMTNOrsRiiml4YnJip_QfPZCv/s320/DSC00385.jpg" width="320" /></a></div>Liviu Stanciuhttp://www.blogger.com/profile/00131665493529026742noreply@blogger.com6tag:blogger.com,1999:blog-7291149371373746753.post-21149125912261994882011-02-07T17:18:00.003+02:002011-02-07T17:34:14.329+02:00Spre altă finalizare, sexual adică care este...Astăzi am găsit în cutia de scrisori un fluturaș strident care mă invita la un salon de masaj erotic... Inimioare, fundal roz, steluțe și o hartă imposibilă, plus fotografia ”îmbietoare”. O invitație la salon de masaj erotic în cutia de scrisori ?!...Înțeleg, s-o lași sub ștergătorul vreunui BMW parcat la Belaggio sau în geamul unui Hummer cu numere de State, dar în cutia de scrisori ?!... O fi primit un fluturaș de-ăsta și doamna Leckter de la trei ?... <em><strong>”Vino în paradisul plăcerilor”</strong></em>... <br />
<br />
Îmi pare rău că am aruncat capodopera, că v-o arătam aici. Așa, s-o descriu puțin...<br />
<br />
Ca ilustrație, pe față era o fotografie, presupun, cu rol de advertising... Două dudui mai rotunjoare (să nu zic grase unse) îl călăreau cu însuflețire pe un amărât de 60 de kile în chiloți și cu ciorapi negri în picioare. El, întins pe burtă, ele deasupra, sanky, îl masau. Erotic, adică... Ziceai că vor să-i fure un rinichi. Stăteau așa, cambrate să li se mai întindă pieile, de ziceai că se rup de la mijloc și aveau toate patru mâinile înfipte în amărâtul ăla... El, nu știu dacă era viu, că în fotografie nu părea să miște. Ele își ascunseseră fețele în păr, dar nu reușiseră același lucru și cu celulita care evada glorios dintre harnașamente - ciorapi port-jartieră - desigur - negri, niște pantofi de lac cu toc cui (trebuia să menționez ?), trei colăcei pe șolduri și niște pulpe foarte generoase. Nu purtau chiloți, așa că aveau aplicate niște steluțe de cenzură în zonele ”anume”, de parcă restul fotografiei era pudic și mai erau de acoperit doar două puncte... Imaginea mi-a inspirat o scenă din filmul Dracula, dar o variantă în regia lui Sergiu Nicolaescu la bătrânețe... <em>Contesele supraponderale sug sângele poporului</em>. Toată minunăția asta se întâmpla pe un pat cu lenjerie roșie, cu niște oglinzi mari, (n-am văzut în viața mea mai multe clișee sexuale decât pe fluturașul ăsta !) și - desigur - cu mențiunea în josul imaginii, - <em>fotografie autentică</em> - ... Aș fi fost foarte dezamăgit să nu fie așa. Măcar au decența să ne arate realitatea...<br />
<br />
Cel mai tare mi s-a părut totuși sloganul. De departe...<br />
<br />
<em>”Vino in paradisul plăcerilor !...Cu noi o să descoperi și alte genuri de finalizare !”</em><br />
<br />
...m-am gândit puțin... Eu vreau să descopăr alte genuri de finalizare ? Nu mai sunt mulțumit cu astea vechi ?... Sunt depășit de trenduri ?... E timpul să schimb ceva, în afară de mobilă ?... <br />
<br />
La dracu', nici nu știam că există mai multe feluri de finalizare, dar să le mai și descopăr ! Omul, cât trăiește învață și din cutia de scrisori ! Brusc, mesajul promoțional al fluturașului devenea - dacă nu interesant - cel puțin palpitant ! Noi orizonturi ! Cu toată curiozitatea mea bolnavă, recunosc, n-aș vrea să aflu nimic nou de la duduile alea din fotografie. M-am speriat de dânsele... Din ce am dedus, cu ele descoperi ultima și suprema finalizare, și dup-aia te mănâncă. Invitația lor arată ca o chemare la safari, nu la sex. Și tu ești zebra.<br />
<br />
Nu înțeleg, e ticsit orașul de reclame la bordeluțe d-astea clandestine...e chiar atât de mare cererea ?!...<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjfVwMEv4_v2fYhHwuOSKs7Q5yfKcQtOtwGieUXSk2gCwBfoEB8YsngazLRT2cVBIw7C0vPO95nyZHQrLLtiA0-crNO-Gm1RsYRCF05O6XjtktyCvS2ZxL31V1UWDfH7a_7BWxT82RmpMmZ/s1600/7sex_educ.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" h5="true" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjfVwMEv4_v2fYhHwuOSKs7Q5yfKcQtOtwGieUXSk2gCwBfoEB8YsngazLRT2cVBIw7C0vPO95nyZHQrLLtiA0-crNO-Gm1RsYRCF05O6XjtktyCvS2ZxL31V1UWDfH7a_7BWxT82RmpMmZ/s320/7sex_educ.jpg" width="309" /></a></div>Liviu Stanciuhttp://www.blogger.com/profile/00131665493529026742noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-7291149371373746753.post-8985910478745543462011-02-05T22:41:00.000+02:002011-02-05T22:41:08.249+02:00Cât costă o urare de bine...Nu, nu...nu e nicio metaforă leșinată, e pe bune. Urările de bine pot fi evaluate cu precizie în bani. Poți să le faci preț. Chiar dacă teoretic par nobile manifestări pro bono, în realitate multe din ”toate cele bune” pe care le auzim depind de o anumită sumă pe care trebuie s-o plătim . Nu toate, dar cele mai multe da. Un exemplu caraghios ar fi cele pe care le primești sms de Sărbători - și care în mare majoritate nu fac nici două parale... Sunt atât de ieftine, încât trebuie să dai bani să le faci... <br />
Urările primite de la familie fac toți banii dar plictisesc, implacabil. Le auzi de zece ori, una după alta, ca un fel de picătură chinezească de bine. Le știi pe absolut toate, de când erai mic și suficient de mare cât să localizezi niște date în calendar. Toate formulele, toate cererile, toată sănătatea și tot norocul... Paște, Crăciun, ziua mea, ziua lui... Asculți în mare parte absent și nu reușești decât să răspunzi cu alte urări-clișeu, chiar dacă simți din suflet ce spui, dar te plictisești ascultându-te... Poți să ghicești cu precizie cam cât costă o urare de bine, după ton și conținut, după conjunctură, dată sau situație economică. În funcție de cât de mult îi lași șpagă unuia care lucrează în servicii - de exemplu - o să varieze și formula standard de mulțumire. Să luăm un chelner de pe litoral...ba nu... să luăm tot un ”prieten” de-al meu - un taximestrist :)<br />
<br />
Studiu de caz ?...<br />
<br />
Dacă - să zicem ...<br />
<br />
Cursa face 10 RON și tu lași 11, primești de la taximetrist mulțumirea standard, fără urare. Dacă urezi tu ceva la plecare, s-ar putea să răspundă identic, dar în general nu se mai obosesc... Deci, la 1 RON primești doar politețe. O urare de bine face mai mult de 1 RON, așa că să creștem potul... <br />
<br />
Cursa face 10 RON și tu lași 13... Cum s-ar spune, 3 RON. Ești civilizat. Îți mulțumește omul cu un glas condescendent și mai adaugă o ”sănătate” sau un ”numai bine!”... Cuvinte puține, dar grăitoare. Se simte și glasul altfel, mai moale, mai cald și poți să observi o frunte destinsă în oglinda retrovizoare... Din inflexiunea vocii, omul îți dă de înțeles că acum la sfârșitul cursei și-a dat seama - în sfârșit ! - că ești un om de treabă. Nu generos, dar suficient de rezonabil pentru a merita amabilitate...<br />
<br />
Dacă lași 4 RON peste, vocea taximetristului devine prietenoasă, iar urările de bine parcă se aud mai clar în spate... Orice-ai spune tu, el ți le întoarce vioi, la dublu:<br />
<br />
- Sănătate !<br />
<br />
- Sănătate !... numai bine și dumneavoastră !<br />
<br />
Pentru un plus de 5-7 RON, deja te numești prosper și generos. În graficul urărilor de bine apare un element nou.<br />
<br />
- Sănătate !<br />
<br />
- Sănătate !... numai bine și dumneavoastră, <strong><em>să dea Dumnezeu !</em></strong><br />
<br />
...și pe ”Dumnezeu” îl simți rostit cu toată gura sufletului... <br />
<br />
Dumnezeu este omni-prezent de la 7 RON în sus, vă garantez. Dacă taximetristul e agnostic, bagă trei formule de politețe intense, iar pe ultima încă o mai auzi pe când închizi portiera... Cei mai mulți sunt credincioși, din cât am observat. Pentru fiecare 7 RON lăsați în plus la o cursă de 10 RON o să-l invoce pe Dumnezeu cu naturalețe. Nu, serios! De la o sumă în sus, taximetriștii sunt cele mai empatice persoane... Te-au înțeles, s-au împăcat cu Lumea și cu ei înșiși pentru 5 secunde și zic, într-un fel, în sinea lor - ”Doamne, dacă mi-e bine, atunci să-i fie și omului ăsta !”<br />
<br />
Cam 5-7 RON costă o urare întru Dumnezeu... Mai scump decât niște lumânări, este adevărat, dar nici nu trebuie să faci un drum până la biserică special pentru asta... Taximetristul se conectează la Divinitate acolo, în buza portierei...<br />
<br />
Cândva, cu mulți ani în urmă, s-a întâmplat să merg cu un șofer foarte haios, care m-a distrat tot drumul... Cursa făcea mai puțin de 10 RON și i-am dat treizeci. Se întâmpla cu niște ani în urmă... I-am întins hârtiile, I-am spus "mulțumesc", să înţeleagă omul că nu vreau rest, iar el mi-a răspuns spontan și cu un aer golănesc:<br />
<br />
<em>”Frate, sincer ?... Ești prima vedetă pe care o duc cu mașina și nu e chitroasă, în pula mea !...</em><br />
<br />
Suprem !<br />
<br />
Am plecat puțin gâdilat în ego, recunosc, dar nu m-a ținut prea mult entuziasmul... Mi-am dat seama după câteva minute că nu mai aveam bani de țigări...<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiglqGnYsRVVs31DRUpEKowDaEz-WUENxg8f8wiJdgJfcYW3Jah9WHMJXWr7XIUvRpw6oRW_1LkVZSpg8_oaT1W1551IEF9tACZueXeLLnUzkBuAMWdWd4MHhczK6ETsV3-uYxiT_xrZb1x/s1600/colindatori-steaua.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" h5="true" height="260" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiglqGnYsRVVs31DRUpEKowDaEz-WUENxg8f8wiJdgJfcYW3Jah9WHMJXWr7XIUvRpw6oRW_1LkVZSpg8_oaT1W1551IEF9tACZueXeLLnUzkBuAMWdWd4MHhczK6ETsV3-uYxiT_xrZb1x/s320/colindatori-steaua.jpg" width="320" /></a></div>Liviu Stanciuhttp://www.blogger.com/profile/00131665493529026742noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-7291149371373746753.post-36310480668351113522011-02-01T06:08:00.004+02:002011-02-01T15:28:52.649+02:00De ce nu am carnet de conducere…<em>Una dintre cele mai frecvente întrebari pe care mi le pun cunoscuții este ¬ “Cum, tu nu ai carnet de conducere ?!” . Pentru că deja mă întreabă foarte multă lume chestia asta, o să raspund aici, cu scuze celor care sunt mai puțin interesați de acest aspect frivol al existenței mele umile…</em> <br />
<br />
Nu, n-am carnet de conducere ! Uite, din cauza asta:<br />
<br />
Cei care au dat dovadă de nebunie curată și au mai citit blogu’ lu’ pește, cunosc deja fetișul meu social – jocul cu taximetriștii… Rup taxiurile în două, și ele pe mine... N-am carnet de conducere. Am făcut școala de șoferi pe la 25 de ani, luat pe sus de Dragoș. Pur și simplu nu-mi venea să învăț să conduc. N-am simțit niciodată nevoia să fiu la volanul unei mașini. Nu mă omor după ele, urăsc discuțiile despre mașini și motoare. Mai ales despre motoare… Daca mă pui sa aleg ceva pe gustul meu, o sa spun Smart sau Fiat 500. Și Mini Morris. Și atat….Am gusturi de femei la mașini, așa că vă dați seama ce pasiune turbată am eu pentru motorizate…<br />
<br />
Din poziția asta, aproape cu japca, m-a dus cel mai bun prieten al meu să-mi iau carnetul de conducere ! Nimic special. Foarte mulți boi au carnet de conducere în România, așa că unul în plus nu se simte la număr, deci hop și eu. Nu e nicio ispravă sa-ți iei carnet, dacă tocești decretul și asculți ce zice omul ăla… La prima oră de condus, adica 7 dimineața, am ajuns direct de la o petrecere… Ziua unui prieten apropiat. Nu aveam automatism de șofer – “bautura = nu conduc”, așa că m-am dus ca un fluturaș să zburd prin trafic, după o noapte lungă...Nici măcar nu mi-am dat seama că ceva nu e în regulă, pentru că n-aș fi făcut-o… Dupa jumatate de oră, undeva prin intersecția aia nenorocită de la Baba Novac, a simțit instructorul că miroase a alcool în mașină și a făcut un mic atac de panică: <em>“mă lași fără licențăăă, trage pe dreapta !”</em> Sincer, abia așteptam momentul… <br />
<br />
M-am prins repede cum e treaba. Instructorul nu m-a crezut niciodată că n-am experiență de șofer … Pur și simplu merg bine, nu alerg dar nici nu dorm pe mine si sunt foarte atent. Cum ar spune un prieten vechi, <em>“Belesc ochii ca limaxul – melcul fără cochilie, pentru că el belește cel mai tare ochii dintre toți melcii: din cauză că merge în fundul gol, trebuie să fie mai atent decât ceilalți"...</em><br />
<br />
E o responsabilitate mare și imprevizibilă, volanul… N-ai voie să renunți la concentrare deloc. De frică, aveam reflexe mai bune decât ale instructorului și-mi spunea de fiecare dată: <em>“hehehe, tu ai mai condus, siiguuur…frânezi înaintea mea, tu ai reflexe lucrate, puștiule, ai condus mult fără carnet !...”</em> Draci ! Nu vroia să mă creadă... Chiar mă enerva ! <br />
<br />
Discuțiile despre mecanica unei mașini mă omoară cu zile. Planetare, bielă, transmisie, bucșe, ambreiaj, pistoane, curele de transmisie…rahat. Sunt boul bălții, nu înțeleg nimic, pentru că nu-mi place. Nici n-am de gând. Singura mea pasiune în domeniu era – pe când aveam câțiva anișori - să pun petice calde cu unchiul meu Săndel pe niște cauciucuri de Dacie… Poate îmi dau seama unde se pune apa pentru parbriz, dar sunt șanse mari să confund gaura și să diluez uleiul. Ca să ridici capota, știu ca trebuie sa tragi de o chestie, dar eu nu știu unde e… <br />
<br />
Să nu uităm alte ”plăceri” ale șoferului: <br />
schimbarea caucicurilor iarna-vara, făcutul reviziilor, plătitul amenzilor, reparatul diverselor... <br />
<br />
Mi-au furat oglinzile ! Mi-au tras o cheie pe portieră ! S-a ciupit parbrizul ! N-am rovinieta ! Îmi bate ceva pe dreapta ! Nu vrea casco să-mi dea banii ! Mi s-a aprins un bec la bord !...Mi-au spart cauciucurile !...etc, etc, etc, etc, etc....<br />
<br />
Nu mi se pare nicio șmecherie să conduci o mașină dar e stresant să știi că ai atâtea responsabilități capitale pe cap. Pentru că pur și simplu, o eroare poate costa o viață ! Brrrr… cam mare presiune… Un bou care sare brusc de pe un trotuar să prindă tramvaiul, o vacă în sens giratoriu care taie fără semnal trei benzi la doi centimetri de tine…în fine. Toată lumea greșește, deci n-am exclus boul de la volan. Voi, șoferii cunoașteți și pietonii și – sanky ! – ”colegii” de trafic… Când conduci mașina, orice greșeală te costă cel puțin niște ore pierdute prin service-uri, în cel mai bun caz. În celălalt caz, lovești pe cineva, și posibilitatea asta chiar pune presiune pe șofer. În speță, pe mine. Am făcut școala începând din poligon, într-o iarnă, cu gheață și zăpadă, cu un instructor care mă ducea la 7-8 dimineața – fix când se duc oamenii la muncă - în zig-zag, prin tot orașul. În haosul ăla… Mă ducea pe bulevarde blocate sau pe străzi laterale înzăpezite și bonus niște drumuri cu gropi până la brâu. Peste tot, să văd cum e să conduci în cele mai nasoale condiții. Adică, în București… Per total, nu mi-a plăcut senzația deloc… Am terminat orele, dar nu mi-am dat niciodată examenul. Nu-mi trebuie, să conducă altcineva… Așa că am ales varianta mai păguboasă, dar mult mai comodă… Taxiul. De pe locul din spate fac poze pe geam cu telefonul, citesc presa, am căștile pe urechi și admir peisajul, în timp ce taximetristul ia în piept tot haosul din trafic. Unii sunt stacojii de nervi ! Eu mă amuz… Mersul cu taxiul costă mai scump decât să conduci mașina ta, e adevărat, dar face bine la sănătatea mintală… Iar vara, cu căștile pe urechi, merg pe jos distanțe uriașe, nici nu-mi dau seama… În mare, de-asta n-am carnet de conducere, și niciun chef să-mi iau… E ceva atât de ieșit din comun ?...<br />
<br />
<br />
BONUS - IMPORTANT !:<br />
<br />
<em>De-a lungul anilor, am avut niște accidente spectaculoase din postura de pasager. Când mă urc în mașină, înainte să-mi așez fundul, îmi pun centura. În două din cele patru accidente majore pe care le-am gustat de pe locul din dreapta, centura mi-a salvat viața. 100%. Dacă nu o puneam, acum eram văzduh… Dacă iți pui centura o lună de zile în fiecare zi, te obișnuiești și nu mai stai fără. Dacă n-o am, simt că în orice clipă urmează să zbor prin mașină, pentru că nu mă ține nimic în scaun. Așa și este, într-un accident, și nu e nevoie de viteze mari să te faci praf ! Crede-mă, cordeluța aia contează ! Acum sunt viu pentru că am purtat centura de siguranță și era să mor când stăteam în spate și n-o purtam. Dacă o aveam pusă, nu pățeam absolut nimic. Fără ea, mi-am crăpat un cot, am spart o lunetă de Dodge cu capul și e mare minune că nu mi l-am făcut țăndări... Am scăpat cu zece puncte de sutură și de atunci, durerile de cap au altă dimensiune. Așa o sa rămână până crăp. Centura de siguranța este un automatism la mine… Dacă nu o porți, crede-mă, riști foarte-foarte mult !</em>Liviu Stanciuhttp://www.blogger.com/profile/00131665493529026742noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-7291149371373746753.post-4893659572351917042011-01-25T04:41:00.004+02:002011-07-12T23:10:22.149+03:00În atenția mamei mele...<span style="line-height: 115%; mso-ansi-language: RO; mso-bidi-font-family: "Times New Roman"; mso-bidi-language: AR-SA; mso-fareast-font-family: Calibri; mso-fareast-language: EN-US;"><span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;">Mi-e foarte greu să mă gândesc , retrăind momentele când am supărat-o pe mama... Oricum, mi-ar fi imposibil să le țin numărul, iar la consecințe nici nu pot să mă gândesc. Pur și simplu mi-e groază... Ciudat, nu-mi amintesc aproape deloc cum plângea mama când o aduceam în stare de disperare... Cred că de rușine, n-am înregistrat în sinapse niciunul din momente... Știu doar că am făcut-o pe mama să plângă de multe ori și mama nu e plângăcioasă... Din contră. Își sugrumă lacrimile până în ultima secundă, și rămâne dreaptă... Tot timpul a fost cel mai puternic din casă, inclusiv atunci când abia se ținea pe picioare. Mama nu bolește la pat decât în situații în care noi, ceilalți am solicita o internare la Urgență... A fost și ea bolnavă, dar n-am știut niciunul. Au supărat-o și pe ea mârlanii din troleu, au înjurat-o hoții de buzunare, i-au tăiat geanta și i-au furat leafa de profesor. Au durut-o și pe ea picioarele, spatele sau sufletul. Noi nu le-am știut pe niciuna, pentru că n-a zis nimic, să nu ne încarce. Sau poate pentru că nu aveam niciunul urechi să o ascultăm, prea ocupați să i le spunem pe-ale noastre... ... Mama a vărsat lacrimi amare în pernă sau a adormit suspinând, în timp ce noi sforăiam... </span></span><br />
<br />
<span style="line-height: 115%; mso-ansi-language: RO; mso-bidi-font-family: "Times New Roman"; mso-bidi-language: AR-SA; mso-fareast-font-family: Calibri; mso-fareast-language: EN-US;"><span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;">Mama este cea mai pudică femeie. Dacă acum scriu ”pula” pe blog, vă garantez, mama a roșit până în vârful urechilor... <br />
<br />
<em>Mama, scuze, a fost doar în scop experimental !</em><br />
<br />
Dacă înjuri în prezența mamei, senzația pe care o simte cred că echivalează cu un pumnal în stomac. Pur și simplu o vezi că ar intra în pământ de rușine, chiar dacă nu zice nimic și se ascunde sub breton... Mama e cea mai pudică femeie pe care am cunoscut-o în viața mea ! N-ai zice că există așa ceva. Cu toate astea, nu v-o imaginați vreo tradiționalistă ! Are creier cât o armată de savanți, o religie proprie, se joacă Farmville, navighează pe internet. Are mulți prieteni pe Facebook, comentează la poze. A fost la Eatery și a mâncat tort... Mama e fericită când curăță parcurile din Sectorul 2 împreună cu copiii de la școală, și copiii sunt implicați trup și suflet oriunde îi duce ”doamna”... M-am întrebat de multe ori ce Dumnezeu le face, care e darul ?!... Știu, talent de pedagog, dar nu e suficient. Ea vine cu încă o calitate. Zic eu, aia ”șefă”...<br />
<br />
Mama iubește oamenii. <br />
<br />
Pur și simplu. Dacă vorbește de copiii ei de la școală, întotdeauna i se umezesc ochii de duioșie. Dacă insistă, îi dau lacrimile și îi topesc cuvintele... Simți în vocea ei toată dragostea din lume, în cea mai pură formă. Mama iubește incredibil - fie un om, un fluture sau un câine ! Are capacitatea să nu vadă decât esențialul din tot, înțelege valoarea oricărui suflet și nu face diferențe. Copiii simt, probabil, chestia asta și răspund la fel. Cu dragoste sinceră ! E aproape bizar... Elevii-problemă, necontrolabili și chiar catalogați drept ”incorijibili” se îmblânzesc ca prin minune în clasele ei și se deschid...Mama este cel mai puternic militant împotriva violenței în educație. ”Vorbă bună și dragoste” e rețeta ei. Capacitatea asta a de a simți cu adevărat iubire pentru oameni mi se pare extraordinară... Așa e mama... <br />
<br />
<em>Deși, fie vorba între noi, mi-a tras niște omoruri în junețea mea de abia le-am dus... O aduceam în stare, să nu vă faceți probleme... Le meritam, mămică, de cele mai multe ori ! Și când nu le-am meritat, se compensau cu (multe) alte situații în care scăpam neprins...</em><br />
<br />
Ciudat, nu reușesc să-mi aduc aminte în detaliu momentele în care am făcut-o pe mama să plângă... Probabil creierul meu a fost mai perfid decât mine și a ascuns gunoiul sub preș. În schimb, nu uit niciodată vocea ei sugrumată de lacrimi. Atunci când încerca să-mi spună ceva și nu putea de plâns... Frânturile alea de cuvinte răsărite din suflet și omorâte în amar din lipsa mea de minte, pe-alea nu pot să le uit... Uneori, mă înțeapă în moalele capului și mă întreb automat, ca după un mesaj dintr-un vis pe care nu ți-l amintești... ”Oare ce-a vrut să-mi spună ?”... <br />
<br />
Acesta NU este un articol despre mama. Regret, dar nu stăpânesc suficient de bine cuvintele cât să-mi permit să scriu despre mama... Aceasta este o mică declarație pentru ea.<br />
<br />
<strong><em> Pentru fiecare moment în care te-am făcut să suferi, mamă, te rog, iartă-mă !</em></strong> <br />
<br />
<strong>Am fost un bou.</strong> </span></span><span style="font-family: Arial, Helvetica, sans-serif;"></span><br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><br />
</div><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg2UPrDF6eAb37uZDa3_hrQRt3guJ8ubytgPNFIimZUxCmRT7IeNW1A-W8ismo_VEQgufi6Z_IIt8dBNDjnFl08H1xEhCSDrBv5BP796lpGfnog2fOCs07kvoqpfHrqOQ3X-mcwJASwpnMf/s1600/bou.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg2UPrDF6eAb37uZDa3_hrQRt3guJ8ubytgPNFIimZUxCmRT7IeNW1A-W8ismo_VEQgufi6Z_IIt8dBNDjnFl08H1xEhCSDrBv5BP796lpGfnog2fOCs07kvoqpfHrqOQ3X-mcwJASwpnMf/s1600/bou.jpg" /></a></div><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><br />
</div>Liviu Stanciuhttp://www.blogger.com/profile/00131665493529026742noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-7291149371373746753.post-27520906125668089572011-01-24T01:38:00.001+02:002011-01-25T04:42:18.979+02:00Ora de religieNu înțeleg de ce există mai multe religii și mai ales de ce mor oameni pe toată Planeta din cauza asta... În majoritate zdrobitoare, dogmele spun aceleași lucruri, fără excepție. Vin cu aceleași pilde, aceleași metafore, ne învață aceleași lucruri. Până și profeții sunt aceiași, legendele și ”procedurile” identice. Toate invocă frica de Dumnezeu prin subordonare și umilință, de exemplu. Diferențele dintre Tora, Biblie sau Coran sunt atât de mici încât abia se văd. De cele mai multe ori nu sunt deloc. Ad literam... Parcă sunt una și aceeași carte, cu mici modificări zonal-necesare... Dacă toate cărțile sfinte au același miez, ceva trebuie să fie la mijloc, nu credeți ?... <br />
<br />
Mă tot vizitează două bunici simpatice, martore ale lui Iehova. Îmi citesc foarte însuflețite din Biblie, fără să cearnă ce-mi spun, sau fără legătură cu întrebările mele eretice. Nu simt niciun fel de dialog, și dacă forțez vreun răspuns, mi se arată cartea groasă ca argument suprem. ”E litera Domnului !”... Punct... ”A scris-o El ?”, întreb... Mi se mai citește ceva din Luca... Irelevant. <em>”Nu trebuie să faci rugăciune la Fecioara Maria, pentru că este impură ! A mai avut copii !... Iisus a fost jertfit pentru a spăla lumea de păcate, El a suferit pentru păcatele noastre, El e fiul Lui și doar El te poate asculta în afară de Iehova</em>”...”Și mama lui, Maria ?”, întreb... ”Femeia aia n-a suferit înzecit mai mult decât El, să-și vadă copilul torturat, bătut în cuie și împuns cu sulița sub ochii ei ?!”...Niciun răspuns. Forțez, și mai pun o întrebare: ”Sunteți mame, presupun...”, ”<em>Desigur !</em>”... ”Cine a suferit mai mult în scena cricificării ? - crucificatul, sau mama crucificatului ?”...nimic, niciun răspuns...”fiul sau mama ?”... Din nou tăcere. Nici nu așteptam altceva. Am încetat de mult să mai cred că știe cineva de pe-aici răspunsurile...<br />
<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgF1K7mYU6e-ZdWFhD18oGG2UmGnDtq-mevl-3kMFeDohkBp5xK8xaZv4HMesfhJ_-XWaGmuvnfzHGtlQ12EG0rhknCJFcNuv148Z50BT1P9R0kOjDhveAKLOem2p1AbQnBHV92Eh6zX0GI/s1600/religie.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" s5="true" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgF1K7mYU6e-ZdWFhD18oGG2UmGnDtq-mevl-3kMFeDohkBp5xK8xaZv4HMesfhJ_-XWaGmuvnfzHGtlQ12EG0rhknCJFcNuv148Z50BT1P9R0kOjDhveAKLOem2p1AbQnBHV92Eh6zX0GI/s320/religie.jpg" width="259" /></a></div>Liviu Stanciuhttp://www.blogger.com/profile/00131665493529026742noreply@blogger.com4tag:blogger.com,1999:blog-7291149371373746753.post-76575824874163918422010-12-30T09:57:00.000+02:002010-12-30T09:57:52.337+02:00AntoniuAntoniu nu este orfan... Dacă așteptați încă o poveste clișeu, emoționant-lacrimogenă despre copii fără părinți, v-ați greșit ”clientul”... Antoniu are și tată, are și mamă. Îl iubesc amândoi...Amândoi se dau de ceasul morții să-l ascundă de sărăcie... Uneori reușesc, de cele mai multe ori nu... Antoniu este doar unul dintre ceilalți copii din țara asta de căcat, născuți ”în circumstanțe economice nefericite”. Poate vă sună mai pufos decât dacă v-aș spune că e sărac, la limita subzistenței...<br />
<br />
<br />
Are cinci ani, dar vorbește apăsat și pe un ton jos ca un om mare, trecut prin două războaie... Este inteligent, curios și generos... Ar vrea să împartă cu toată lumea din secretele lui... Mă învață să decupez forme dintr-o coală împăturită și se bucură sincer când mimez o revelație... Antoniu iubește animalele și culorile. A auzit de Moș Crăciun, dar știe că mâine se întoarce la cămin, cu tot cu cadouri... La cămin nu vine moșul. Acolo, Antoniu mănâncă și așteaptă, până vin să-l ia părinții pe acasă... De fiecare dată când e atent la ceva, i se adâncește o cută pe frunte ca un semn din viitor... În mod normal, n-ar trebui s-o aibă până pe la patruzeci de ani, dar ce-ar putea să mai fie normal în viața lui Antoniu ?...<br />
<br />
Nici prezentul nu vine mai neted. Părinții lui nu au cum - pur și simplu - să-i dea de mâncare... Unii ar spune <em>”nasol”,</em> altora li s-ar pune un nod în gât, unii zic <em>”de ce l-au făcut ?”.</em> Eu zic că Antoniu există și atât.<br />
<br />
Azi.<br />
<br />
E palid, de parcă n-a văzut soarele decât în poze. Îi număr cicatricele, cojile din cap și vânătăile, dar pierd șirul descoperindu-i cearcănele... Eu n-am reușit să mă uit în ochii lui negri și mari... Am rămas fixat pe două mânuțe mici și murdare, în timp ce se străduiau să-mi picteze cel mai frumos Brad de Crăciun... Antoniu știe să scrie, cu litere de tipar. L-a învățat tatăl lui, cu doi ani mai repede decât ar trebui s-o facă școala, sperând că astfel îi arată mai devreme cum să deschidă aripile. Fără ajutorul unor oameni dedicați în nebunia lor, Antoniu ar fi doar o pasăre frântă... Mă înfurie ideea și simt brusc o durere surdă în mărul lui Adam... Antoniu îmi pictează luminițe roșii în crengile bradului și o stea fericită în vârf... Zâmbește misterios în timp ce moaie pensula în albastru senin. Aș vrea să-i strâng toți norii într-o cutie, s-o încui și să înghit cheia cu poftă... <br />
<br />
Cu roșu aprins, scormonit cu răbdare în acuarele murdare, Antoniu semnează... <br />
<br />
<span style="color: #cc0000;"><strong>AN</strong></span><br />
<br />
<em>”...de la Antoniu, știi ?...și de la anul nou”,</em> îmi șoptește complice, oferindu-mi pictura... O primesc, părăsit de cuvinte și năpădit de lacrimi... Cel mai frumos cadou de Crăciun, de când mișun norocos pe bila asta de glod, bolnavă de contraste... <br />
<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjp57wRk04LIQMfPmLBZzzLOwD3BEUxIrswj-ZZNMBM29BC9EAx0FxWXIkRFKFKTJ8r89SKO8kxP7WVAIaOnCFAT043xEnvlaphNgwLDI276vF7UaFXjeNUVL-uYkqTLCe0bYkG_8aU3mx6/s1600/antoniu.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="240" n4="true" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjp57wRk04LIQMfPmLBZzzLOwD3BEUxIrswj-ZZNMBM29BC9EAx0FxWXIkRFKFKTJ8r89SKO8kxP7WVAIaOnCFAT043xEnvlaphNgwLDI276vF7UaFXjeNUVL-uYkqTLCe0bYkG_8aU3mx6/s320/antoniu.jpg" width="320" /></a></div>Liviu Stanciuhttp://www.blogger.com/profile/00131665493529026742noreply@blogger.com6tag:blogger.com,1999:blog-7291149371373746753.post-78411852908254604412010-12-13T03:51:00.000+02:002010-12-13T03:51:51.525+02:00Cum pierde un tipicar 33 de ore din viață...Nu pun niciodată capacul la tubul de pastă de dinți. Pur și simplu, nu vreau. Cât am stat acasă la ai mei, l-am auzit de cel puțin o sută de ori pe tata punându-mi întrebarea: <em>”De ce nu pui capacul la pasta de dinți ?!...Se usucă...De fiecare dată trebuie să-ți spun ?!”...</em> Da, de fiecare dată. Și de fiecare dată o să-mi spui degeaba... De fiecare dată când mi-ai spus, tată, am pierdut amandoi în medie vreo treizeci de secunde, cu întrebarea și - după dispoziție - cu răspunsul meu... Dacă mă gândesc că am trăit scena asta de cel puțin o sută de ori, încep să adun... treizeci de secunde ori o sută de zile, egal trei mii de secunde, adică fix <em>cincizeci de minute !</em><br />
<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg4mo4A85PRMwzUpJcczfAfKS9t_D-rAdRUkFrgXO9Svzjs0nckzMfLv2kpNnEmKHk8F0Gxfkgp3lGHANnfuqBmqWfh_KbB8cbUIyYKQOTUOEBJjMU-mCAU6xfxfiOIOgHNrRFFbvC0nUqi/s1600/clock_1_lg.gif" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="316" n4="true" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg4mo4A85PRMwzUpJcczfAfKS9t_D-rAdRUkFrgXO9Svzjs0nckzMfLv2kpNnEmKHk8F0Gxfkgp3lGHANnfuqBmqWfh_KbB8cbUIyYKQOTUOEBJjMU-mCAU6xfxfiOIOgHNrRFFbvC0nUqi/s320/clock_1_lg.gif" width="320" /></a></div><br />
Aproape <em>o oră</em> din viața mea și a tatălui meu a fost irosită cu discuții despre pasta de dinți. Despre cum se usucă pasta, fără dop. De fiecare dată am auzit explicația, cu toate că reținusem chestia asta din prima dimineață când a trebuit să apăs mai tare pe tub... Mă revoltă statistica ! Aproape o oră din viață pierdută... Al dracului care mai înfiletează ”bușonul” ăla !... Îți ia cam trei secunde, în medie, în funcție de cât de mare este filetul. Să zicem trei secunde... De două ori pe zi faci operațiunea asta, înseamnă șase secunde. Rotunjim în jos... cinci secunde. În fiecare zi, cinci secunde se duc pe înfiletat capacul unui tub. Într-o viață de - să zicem - șaptezeci de ani , cel puțin șaizeci și cinci din ei înfiletezi dopul... Asta înseamnă realist, aproape treizeci și trei de ore ! O zi și o noapte din viața ta, plus încă nouă ore de reflexie s-au dus dracului pe tubul de pastă de dinți... Vă dați seama câte tuburi de pastă de dinți există în viața unui tipicar ?! Mi-e groază să număr... Nici n-aș avea de ce să-mi pierd timpul făcând-o, și nici nu-mi pasă. Calcule să facă cine pune dopul...Liviu Stanciuhttp://www.blogger.com/profile/00131665493529026742noreply@blogger.com4tag:blogger.com,1999:blog-7291149371373746753.post-29915301579606639572010-12-11T07:32:00.000+02:002010-12-11T07:32:44.930+02:00Peisaj urban de sâmbătă dimineața...<div class="MsoNormal" style="margin: 0cm 0cm 10pt;"><em><span style="font-family: inherit;">”Sabina, Norbert, Mihai, Danny și Cristi Banu ne-au pictat pe Facebook un peisaj de sâmbătă dimineața...”</span></em></div><div class="MsoNormal" style="margin: 0cm 0cm 10pt;"><span style="font-family: inherit;">Prin oraș, sâmbătă dimineață se numără pagubele de după vineri noaptea... Se fac și se desfac legături, se aduc reproșuri, apar crize de gelozie sau pasiuni pofticioase... Tot spre dimineața de sâmbătă, se pălmuiesc ”nesimțiții” care n-au știut să-și țină mâinile sau privirile acasă. Se trimit multe SMS-uri sâmbătă dimineața. Prea multe. Se schimbă numere de telefon, trecute în agendă cu ”semne de carte”. Se fac poze multe și din cauza asta, oamenii zâmbesc mai mult. Unii vomită. Se spun lucruri în față, ca să doară. Sâmbătă dimineața se mănâncă shaorma. Se face sex. Se lasă mașina în parcare, pentru un taximetrist obositor... După vineri noaptea, sunt oameni care se mută înapoi la mama, sau la cel mai bun prieten. Unii rămân fără carnet, sâmbătă dimineața. Se plânge mult, se despică firul în patru sau se ciocnesc pahare până se crapă de prânz. Sâmbătă dimineața se pune pătura în geam sau se trag jaluzelele. Se doarme la pragul leșinului... E greu să nu fi cunoscut vreo extremă în viața ta de orice fel, măcar odată, sâmbătă dimineața... </span></div><div class="MsoNormal" style="margin: 0cm 0cm 10pt;"><br />
</div><div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEigiY1MKzQ_ULTXq-jJA8iYawxotT8hNvs2vGbJ9hztj9Hqrp0WYQFUFgLHyh8DVFDiP0AZLZ_EMg3i4oOgf1szAlVdx1JMIDy9xKgWOS5PeJAx1nC7R2OwLFapssB2G8mwckCr5qljf6oO/s1600/Clipboard02.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><span style="font-family: inherit;"><img border="0" height="400" n4="true" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEigiY1MKzQ_ULTXq-jJA8iYawxotT8hNvs2vGbJ9hztj9Hqrp0WYQFUFgLHyh8DVFDiP0AZLZ_EMg3i4oOgf1szAlVdx1JMIDy9xKgWOS5PeJAx1nC7R2OwLFapssB2G8mwckCr5qljf6oO/s400/Clipboard02.jpg" width="330" /></span></a></div><div class="MsoNormal" style="margin: 0cm 0cm 10pt;"><br />
</div>Liviu Stanciuhttp://www.blogger.com/profile/00131665493529026742noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-7291149371373746753.post-30754159052947319572010-12-10T04:32:00.002+02:002010-12-10T14:21:24.043+02:00Post pentru un singur prost<div class="MsoNormal" style="margin: 0cm 0cm 10pt;"><span style="font-family: Calibri;"><em><strong>post pentru mine</strong></em></span></div><br />
<br />
Un paznic de capre din județul Arad (care, probabil în mod ironic, n-are toți boii acasă...) a reușit să-l ORIPILEZE pe domnul Ștefan Agrima, șeful grupei de vânătoare Șiria. Căprarul și-a dus turma în pădure să ademenească porcii sălbatici și împreună cu trei câini ”mai bărbați” plus o suliță, un topor și niște cuțite, s-a pus pe vânătoare. Toată presa a scris despre chestia asta, dar nu s-a găsit niciun isteț să explice ce e aia ”braconaj cinegetic”. Pentru asta l-au arestat, după ce au găsit patru mistreți omorâți în pădure. Clar, de el, că i-au găsit și ustensilele pline de sânge, și pe el, așișderea și mai avea antecedente...<br />
<br />
<em><strong>"Noi practicăm vânătoarea ca sport, nu pentru bani. Acest bărbat a dat dovadă de o cruzime rar întâlnită"</strong></em>, a spus Ştefan Agrima, şeful Grupei de vânătoare Şiria. <br />
<br />
Dacă citești repede ce zice ”șeful grupei de vânătoare Șiria” îi dai dreptate... Ți-l imaginezi pe căprar cum înfige sulița în bietul mistreț, guițat, sânge, câini isterici... <em>”Daaa, clar...să facă pușcărie, dă-l în mă-sa de sadic !”...</em> <br />
<br />
După ce am citit reacția dumnului Ștefan Agrima, ”șeful Grupei de Vânătoare Șiria”, am simțit o puternică emoție interioară... Pentru o secundă, domnul Ștefan Agrima mi s-a părut mai sensibil decât Sfânta Filoftea ținând în brațe un copil șchiop... Emoția m-a ținut din păcate, cu totul, doar câteva secunde (vreo trei), după care m-am enervat, brusc. Recunosc, reacția e târzie, pentru că mintea încerca să-și imagineze ce soi de nebun pleacă să omoare mistreți cu sulița... dar ăsta este un alt aspect despre care vorbim mai târziu... revenind... <br />
<br />
Când m-am prins de poantă, m-am enervat în sinea mea, dar m-am enervat bine ! Parcă m-am pleznit singur cu un elastic de praștie peste bot... <br />
<br />
Recunosc umil, l-am înjurat în gând pe domnul Ștefan Agrima, șeful Grupei de Vânătoare Șiria, și n-am făcut economie de termeni... L-am înjurat în repetiție, variat și cu accent pe anumite cuvinte, să-l aud în creieri... N-am scos un cuvințel, dar m-am gândit suficient de apăsat cât să mi se vadă pe față. Pariez că dacă îl teleportai pe domnul Ștefan Agrima în fața ochilor mei, chiar dacă nu scoteam un sunet și mă uitam în ochii lui, în secunda următoare mi- ar fi spus <em>”ba p-a mă-tii !”...</em> <br />
<br />
...așa că dați-mi voie - cu scuzele de rigoare pentru cititorii casei - să-i acord câteva cuvinte mai personale...mulțumesc !<br />
<br />
<em>voi renunța la formulele de politețe nu din lipsă de respect pentru domnul Ștefan Agrima, ci din lipsă de timp pentru formalități în cazuri specifice...</em><br />
<br />
<strong>Ștefan Agrima,</strong><br />
<br />
<em>Căprarul ăla e o brută. Un fel de animal din pădure aciuat pe lângă casă... Probabil îi era foame... E paznic la capre... Are trei câini, zici ?... I-a dresat să atace mistrețul ?...hmm... e ceva, nu ? Tu poți ?... Mă gândeam eu... Deci, și-a pus căprarul mintea la contribuție. A ascuțit niște cuțite, o suliță. Ție, dacă îți dau una pe mână, te tai și te infectezi... Dacă stai în frig, te dor genunchii. Ai probleme cu coloana. Stai liniștit, nu se ameliorează... Seara, te balonezi. Deh, așa e cu mâncarea grea... Dacă nu iei antibiotice, faci febră. Căprarul nu cred că a auzit de antibiotice. Dacă-i zici ”antibiotice” și e beat, s-ar putea să creadă că-l înjuri și înfige sulița în tine, fără câini. Nici n-apucă javrele alea să se ridice de jos, că tu ești deja istorie... Mistrețul e un animal periculos. Chiar foarte periculos, și omoară oameni dacă e încolțit și faci o greșeală... Știi doar, că de-aia ești șeful grupei de vânătoare Șiria, nu ?... ești vânător sportiv...</em><br />
<em><br />
</em><br />
<em>De-aia te urci în foișorul ăla suuuuus-sus, când ”te duci la urs”. Înfofolit, cu mucii în fular de căldură, cu lipstick în buzunar să nu ți se crape buzele, în haine de camuflaj să nu ți se vadă burta, cu lunetă ”jmecheră”, să-l iei pe fraier de la distanță... Ești vânător, simți testosteronul în vine, să moară mă-sa ! Parcă nici prostata nu te mai jenează, iar hemoroizii ?!!... zici că nici n-au fost ! </em><br />
<em><br />
</em><br />
<em>Normal că știi că mistrețul e periculos... De-aia vă duceți voi, vânătorii sportivi în bandă. Douăzeci e bine ?... Mai mulți ?... Mergeți, că are balta pește ! Trageți ca la nuntă, mânca-i-ar tata pe ei de viteji...</em><br />
<em><br />
</em><br />
<em>Știu, Ștefan Agrima, tu ești vânător sportiv. Tu nu omori pentru bani, omori de plăcere. Bravo, ești băiat fin... E bine să vezi că mai există și oameni care fac lucrurile din pasiune....Paznicul ăla de capre e nasol de tot. E rău, e sadic, e crud. Habar n-am, chiar nu mă interesează soarta lui de nicio culoare... Poate să facă închisoare abuziv o sută de ani, treaba lui. Nu mi se pare o lipsă semnificativă din societate...Nu știu nimic despre el, dar stiu sigur un lucru: </em><br />
<em><br />
</em><br />
<em>Are mai multe coaie decât tine.</em><br />
<em><br />
</em><br />
<em>Ăla face vânătoare, tu ești ”în pantaloni scurți”... Ăla e bărbat, tu îți dai silința. Ăla poate e nebun, tu sigur ai o devianță. Ăluia poate îi era foame, tu nu ai nicio scuză... </em><br />
<em><br />
</em><br />
<em>Și știi cum mi-ar plăcea ?...Să se inverseze legea. Adică de mâine, ce-a făcut căprarul cu sulița și toporul să fie legal, și ce faci tu cu pușca să nu fie... Să te duci la urs cu cuțitul și la mistreț cu toporul. Așa să fie legea, că aia e vânătoarea. Dacă vrei s-o faci sportivă, donează trofeele unui cămin de bătrâni... Așa mi-ar plăcea să fie legea aia și-ntr-o zi, O SĂ FIE....Atunci sunt curios, măi Stefane Agrima, să văd peste câți vânători o să mai fii tu șef la Grupa de Vânătoare Șiria...</em><br />
<em><br />
</em><br />
<em>Hai pa. Îți urez să dai nas în nas când ți se blochează pușca, fix cu cei mai agresivi și mai norocoși mistreți de pe Planetă...</em><br />
<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjGEuzgko-huGd65V33yRVsy9b2hkv6xg3Pbgz4t5Q9NpDRd6WMtHpUw4dWOP8ap152gJ0fC1QpXZllYoWoMFTt_TRPB35kc-L4Yo1u2EDZBSOq3vvee_cgm0V2nVQf9yl_xnNHBWBy1DP6/s1600/hunters_good_runners_01-tfb.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="253" n4="true" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjGEuzgko-huGd65V33yRVsy9b2hkv6xg3Pbgz4t5Q9NpDRd6WMtHpUw4dWOP8ap152gJ0fC1QpXZllYoWoMFTt_TRPB35kc-L4Yo1u2EDZBSOq3vvee_cgm0V2nVQf9yl_xnNHBWBy1DP6/s320/hunters_good_runners_01-tfb.jpg" width="320" /></a></div>Liviu Stanciuhttp://www.blogger.com/profile/00131665493529026742noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-7291149371373746753.post-31487148317383706172010-12-08T18:59:00.000+02:002010-12-08T18:59:48.522+02:00De ce sunt monogami pinguinii imperiali ?......pentru că nu-i ajută mintea, în primul rând. Deloc. Sunt prostănaci, vai de capul lor... Desigur, a nu se înțelege ”sunt proști pentru că sunt monogami” ! Doamne ferește ! Monogamia nu este o prostie, sub nicio formă. Cine o are, să-i trăiască !... Pingunii imperiali nu sunt proști pentru că sunt monogami, sunt monogami pentru că sunt proști. E o diferență de la cer la pământ !...Păi, gândiți-vă... <br />
<br />
De pe toată planeta asta mare, și-au ales ca habitat Polul Sud. Mediul cel mai ostil vieții de pe toată planeta. NASA face experimente acolo pentru a simula condițiile din spațiu, deci vă dați seama ce bine e la Polul Sud... Pinguinii...acolo s-au pus singurei ! Deși mănâncă toată ziua pește (deci au baterii și autonomie), deși știu foarte bine să înoate și pot parcurge distanțe-record și prin apă și pe uscat... Ei au vrut la Polul Sud ! Pinguinii imperiali puteau să fie oriunde altundeva pe glob, pe malul oricărei ape... Nu ! Ei au vrut să moară de frig ACOLO !...Credeți că-ți trebuie multă minte pentru asta ?!<br />
<br />
Apoi, pinguinii imperiali arată toți la fel ! Pe bune, pe ăștia chiar nu poți să-i deosebești nici măcar de aproape ! Zici că sunt clone... La ce bun pentru creatura asta să schimbe partenerul de viață ?! Ce folos să te desparți de una pentru o alta care oricum arată identic ?!... Și cu siguranță, are aceleași aspirații și posibilități: să fie oul cald, să fie pește în gușă, să nu fie rechinul. În rest, pipi, caca, nani... Și atât... E inutil, nu credeți ?...<br />
<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgcqRc3tGD5gD0juPgpVHMDrh4SMdcJiHE6B7-M7Q02bQ_7Jj3cPuG15-5Eskxlwx1Lg5wQFzRHtNv41L9PosDFRJMG48AmAAK0sUhdcypJLeqO356b-xPmKHaMk8h6T_H-2yz2VZr-uDQV/s1600/Emperor%252520Penguin.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="213" n4="true" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgcqRc3tGD5gD0juPgpVHMDrh4SMdcJiHE6B7-M7Q02bQ_7Jj3cPuG15-5Eskxlwx1Lg5wQFzRHtNv41L9PosDFRJMG48AmAAK0sUhdcypJLeqO356b-xPmKHaMk8h6T_H-2yz2VZr-uDQV/s320/Emperor%252520Penguin.jpg" width="320" /></a></div><br />
Ai putea, desigur, din poziția unui pinguin imperial mai golan, dacă te plictisești, să pretinzi că ți-ai schimbat partenera cu o alta... să dai o tură de stol (mulți pinguini la un loc sunt un stol, o turmă, sau o adunare ?), și la întoarcere, să te faci că te-ai oprit în altă zonă. De fapt, ești tot acasă, dar zici c-ai schimbat adresa, oricum nu-ți dai seama de diferență... Poți să ai aventuri imaginare de felul ăsta cu toată comunitatea, și la ce frig e, s-ar putea să n-aibă nimeni nimic de obiectat și dacă o faci pe bune ! Cu cât mai aglomerat, cu atât mai cald... <br />
<br />
Totuși, sunt curios, cum agață un pinguin imperial ?!... Se vântură prin colcăiala aia, de colo-colo, și tot bate apropo-uri în stânga și-n dreapta ?... Vă dați seama că habar n-ai cine e ”single” și cine nu în așa aglomerație ! Ar putea foarte bine să facă sex în grup toată specia și să nu-și fi dat seama băieții de la Discovery, la ce e acolo... De unde să știi care cu cine e ?! V-ați gândit câte ciocuri în cap își ia ”cuceritorul” de la soți, până găsește una singurică ?!... Dacă e mai ghinionist, s-ar putea să rămână cu leziuni cerebrale până își face treaba...Cruntă experiență !... Trebuie să ai o doză de nebunie considerabilă să vrei s-o repeți... Când te-ai lipit undeva, te ții cu aripile și cu dinții !<br />
<br />
Dup-aia, trebuie să încălzești oul. Masculul de pinguin imperial are grijă de oul ăla, mai mult decât de ale lui. Ale lui pot să înghețe, dacă soața l-a adus pe lume pe al treilea, e Legea Firii ! Oul cel mare devine prima prioritate ! N-ai cum să faci mai mule ouă, că oricum n-ai cum să te împarți la clocit... Unde mai pui că multe dintre ouă se concep din accidente, la înghesuială... Pentru masculii care se nimeresc cu spatele la alți masculi, sincere regrete... <br />
<br />
În concluzie, pinguinii imperiali sunt monogami pentru că n-au încotro. Pur și simplu, alternativa nu funcționează pentru ei, din cauză că au ales să stea la Polul Sud... Mai rămân monogami pe Terra guguștiucii (creierașul fix cât o lamă de gumă roz, mestecată bine), și desigur, cea mai stabilă, credincioasă și conservatoare ființă din Univers - Omul... pe bune ?...<br />
<br />
<em>”Acest text este un pamflet. Iubitorii de pinguini imperiali din rândul cărora fac - la rândul meu - parte, sunt rugați să nu mă ia în serios”...</em>Liviu Stanciuhttp://www.blogger.com/profile/00131665493529026742noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-7291149371373746753.post-17834271580098011072010-12-07T15:34:00.000+02:002010-12-07T15:34:21.324+02:00Trei prieteni arabi...Am trei prieteni arabi. Toți trei diferiți ca stil, uneori de la cer la pământ,și totuși atât de asemănători prin particularitățile lor față de ale noastre... Sunt tineri și ”bărbătuși”, că așa sunt arabii, de cele mai multe ori, însă nu fac paradă... Tot timpul sunt atenți cum se poartă, vorbesc românește mai bine decât mulți români pe care-i cunosc, nu sar în ochi și nu deranjează niciodată... Niciunul nu vorbește pe nimeni de rău. Doi dintre ei sunt musulmani practicanți. Asta înseamnă că de trei ori pe zi ei se ducă acasă, fac duș și se roagă... ”15 minute pe zi pentru legătura ta cu Dumnezeu nu e mult, nu ?”, zice unul dintre ei. Dacă te rogi, trebuie să fii curat. Mi se pare normal... În moschee nu-ți interzice nimeni să intri, indiferent de ce păcat ai făcut. Singura condiție este să te fi spălat înainte, dacă ai făcut sex. Din nou de bun simț, nu credeți ?.. Igiena nu poate fi decât ceva de bun simț... La ortodocsi, dacă ai făcut avort, n-ai voie să intri în biserică nu știu câți ani. Cum e o sărbătoare, ceva, n-ai voie să speli sau să te speli. Dacă te sinucizi, creștinii noștri te îngroapă într-o margine de cimitir. Cică nu meriți mai mult, deși tot noi spunem că Dumnezeu e pentru toți păcătoșii... <br />
<br />
Unul dintre prietenii mei arabi zâmbește tot timpul, și ai senzația că nu-l atinge nicio grijă de pe planetă. Este marocan, a locuit la Moscova, la Paris și acum trăiește în București. Nu înțelege extremismul... Nu fumează, nu bea, nu se droghează, nu se duce la curve, dar nu judecă pe nimeni. Acceptă și încearcă să înțeleagă cerebral toate ciudățeniile. E citit și curios, are umor. Îi place muzica, și-ar putea să danseze douăsprezece ore în continu, numai cu suc de mere... Nici măcar nu atinge paharul de alcool, că e păcat. Sincer, nu înțeleg cum funcționează fără nicio evadare vicioasă... Marea lui plăcere e să ronțăie chips-uri la film, dar de când a luat în greutate, a renunțat și la junk-food... <br />
<br />
<br />
Fratele lui a terminat medicina aici. Unsprezece ani de școală... Și-a făcut practica la unul dintre jegurile noastre de spitale din București, fără să fie plătit. Așa e regula. În fiecare zi, de dimineața până seara, a avut grijă de bolnavii noștri. N-a tras chiulul, nu s-a plâns, nu s-a lăudat. Când a terminat practica obligatorie (repet, neplătită), domnul profesor-doctor l-a rugat să mai vină să-l ajute. A acceptat bucuros din prima, și de trei ori pe săptămână continuă să meargă la spital pe banii lui, cu mâinile în mațe... Crede în meserie, și o face cu toată seriozitatea, fără să înjure printre dinți. Nu întârzie niciodată, nu se enervează, nu se plânge. Îi e ciudă că legea din România nu-i permite să profeseze aici, deși o să profeseze curând în occident... La noi n-are voie, cică nu e ”european”... Din România ne fug doctorii ca de dracu', dar nu le permitem să profeseze unora pe care îi școlim s-o facă... Stupid, nu credeți ?...<br />
<br />
Cel de-al treilea este cel mai pedant în apariție... Costume scumpe, de bun gust, parfum fin. Pantofi impecabili... Are un business aici, la vedere. Plătește taxe, facturi. Are o prietenă româncă pe care o tratează ca un gentleman tot timpul, e sobru și-și cântărește atent cuvintele... A învățat să nu-și bată joc de ce face sau de ce reprezintă pe lume. Alți români mănâncă pâine ca angajați ai lui. Mi-a povestit la o șuetă câteva dintre aventurile lui în România... Birocrație, abuz, sfidare, înșelăciune, lipsă de interes...nesimțire... Le știți și voi, doar trăim toți aici... Mi le-a spus senin, ca și cum așa sunt lucrurile, și nu e cazul să ne lamentăm prea tare... Ne ia apărarea tot timpul. Toți trei vorbesc atât de frumos despre România, încât uneori mă calcă pe nervi !... Au simțul umorului, sunt toleranți și diplomați. Sunt tot timpul paroliști și respectuoși, însă dacă ești atent, simți caracterul puternic din spatele manierelor... Sunt tari arabii... Mi-au dat să citesc Coranul. Eu l-am cerut... Este cel puțin interesant, dacă vreți o exprimare evazivă... Foarte-foarte tolerant și modernist... Merită încercat ! Nu, nu mă convertesc, pentru că nicio religie nu mă mai convinge de una singură, dar am băgat la cap... Oamenii și dogmele nu se judecă după jurnalul de știri de la CNN...Liviu Stanciuhttp://www.blogger.com/profile/00131665493529026742noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-7291149371373746753.post-52158532783261220542010-12-06T11:59:00.000+02:002010-12-06T11:59:48.212+02:00De ce am luat-o pe aici ?Am fi putut să luăm viața mai în glumă... Mai la mișto... Ca și cum, în fiecare zi deschizi o sticlă de Bordeaux vechi, de colecție și-l bei după masă amestecat cu apă minerală. Fără niciun ”of” pentru fița momentului... Șpriț din Bordeaux... Ți se rupe de etichetă. Fără ștaif, fără chelneri cu șervet pe braț, fără coate lipite de corp, fără specialități rafinate din tot felul de drăcovenii... <br />
<br />
<br />
Fără haine care te strâng, pantofi care te strivesc și meșe care te scalpează. Fără gulere care te sugrumă, zâmbete false și ore la care vrei să dormi dar nu poți că trebuie să faci ceva... Fără întrebarea aia idioată pe care o punem toți, deși în 99% din cazuri nu ne interesează răspunsul:<br />
<br />
”Ce faci ?”...<br />
<br />
Fără silicon sau Lamborghini, fără formalism, fără birocrație...<br />
<br />
Ar fi trebuit să ne relaxăm puțin. Uneori, să ne băgăm picioarele... Să ne scărpinăm în cur când ne mănâncă. Să ne punem mai multe întrebări și mai puține dorințe... Să lăsăm perlele în scoică, aurul în piatră și diamantele în burta pământului... Să spunem numai adevărul pentru că n-avem motive să mințim...Să privim mai mult în jur, decât înainte... Poate era de preferat să ne rătăcim pe coclauri în loc să ne turnăm în asfalt, să învățăm toți să zburăm cu balonul, în loc să plecăm pe Lună... Și dacă am fost acolo, ce-am făcut ?... Am fost ?...<br />
<br />
În schimb, am preferat să lucim individual, într-un fel caraghios, aproape... Fără să mai vedem strălucirea din jur. Am preferat să alegem în locul unui prânz la iarbă verde, o sală de bal elegantă, unde toată lumea bea șampanie franțuzească acră și din foișorul cu trandafiri albi cântă grațios și plictisitor o orchestră... La miezul nopții, un foc de artificii ca un clișeu cromatic luminează în toate culorile cerul, și doamnele suple în rochii strălucitoare - clepsidră - aplaudă simbolic atingând-și mânușile din mătase... Unele țin cu grație un port-cigaret, iar domnii sunt incredibil de galanți și miros a tutun englezesc și colonie scumpă... pe bune ?!... Rahat cu apă rece... <br />
<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgrTkArPrawi2191LDZEJNXk5BQpkhNVoliVhym0Y_G50t-0sTYJAN-Gl3iWPjrnS4bG1co33IvJsycowaK5PpM9ANuCxINIXg8jIx1DIMtKZGizWRKBTAWv3XAWElRp8gAihHuH7siA3US/s1600/freedom1.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="212" ox="true" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgrTkArPrawi2191LDZEJNXk5BQpkhNVoliVhym0Y_G50t-0sTYJAN-Gl3iWPjrnS4bG1co33IvJsycowaK5PpM9ANuCxINIXg8jIx1DIMtKZGizWRKBTAWv3XAWElRp8gAihHuH7siA3US/s320/freedom1.jpg" width="320" /></a></div><br />
Habar n-am de ce am căutat noi oamenii genul ăsta de sindrofie în viață. Mi se pare că din toate variantele, am făcut cea mai proastă alegere... Pe toți invitații îi strâng pantofii, pe undeva... Pe alții îi jenează hainele, pălăria, decolteul partenerei sau pur și simplu o criză de crampe... Al dracului care poate să fie cum vrea el ! Nimeni nu e relaxat, toți ne lipim de șabloane, pentru că toate lumea se chinuie să construiască o aparență... Vrem toți să lăsăm senzația că ne potrivim în aceeași lume, însă lumea aia nu există. O inventăm noi înșine, în fiecare zi. Ne conformăm ei. O jucăm, paralel cu ce ne-a dat Pământul, și suntem tot mai țepeni în costume de bal... Și ne e bine ? N-aș zice. De ce, și cum ar trebui să fim ?... Cred că nici Dumnezeu nu mai știe ce ne trebuie...Liviu Stanciuhttp://www.blogger.com/profile/00131665493529026742noreply@blogger.com8tag:blogger.com,1999:blog-7291149371373746753.post-49036133496913056372010-12-04T18:48:00.001+02:002010-12-04T18:50:46.170+02:00Alergia omoară căsnicia...Icsulescu a cunoscut o fată... frumoasă, cuminte. Mirosea a parfum fin, avea ochii gri, buze cărnoase, părul întins și lucios, ca în reclamele la șampon... Au vorbit, au râs, s-au atins... S-au sărutat la plecare... Și atât.<br />
<br />
<br />
Apoi, i-au apărut lui Icsulescu niște bubițe la gură... Multe. Ca dracu' s-a nimerit, mai e și ipohondru ! S-a speriat, m-a rugat să-l sun pe prietenul meul doctor, ne-am dus la el... L-a consultat, după ce-a făcut mișto de noi, finuț... Ne-a recomandat să ne punem prezervativ și pe limbă, l-am înjurat cordial... I-a luat sânge...<br />
<br />
Au venit analizele... N-avea nimic. I-am râs în nas prietenului meu doctor, i-am întors toate amabilitățile, cu dobândă... Am făcut mișto de pantofii lui albi cu găurele și de salariul lui minim...<br />
<br />
- Da' ce-am ?... <br />
<em> - Nimic, asta e alergie...</em><br />
<br />
- Alergie la ce ??!<br />
<em>- La ea... La ceva de-al ei... păr, salivă, piele, parfum...ceva de-al ei...</em> <br />
- Aha... și ce să fac ?... <br />
<em>- Găsește- ți alta...</em> <br />
- Cum alta ?!... Păi și dacă-mi place asta ?! <br />
<em> - Eeee, îți place...atunci arde-o pe histaminice...oricum o să-ți apară bube... Poate ai noroc și e parfumul, deși nu cred...</em> <br />
- Tot îmi apar, nu ?... E ceva de-al ei... <br />
<em>- Ți-am zis...caută-ți alta...</em><br />
<br />
Am plecat, Icsulescu s-a conformat... Mai liniștit, deși puțin bosumflat... Eu n-am fost de acord cu el. Numai așa, din spirit de frondă și tot mă îndopam o vreme cu Claritine, până îmi trecea pasiunea... El nu. ”Are balta pește...” <br />
<br />
Uneori, sistemul imunitar ne interzice planurile de viitor... Nu că și-ar fi făcut unele, dar așa, ca idee... Ai putea să trăiești toată viața alături de o persoană care te face să strănuți sau te umple de bube ?!.... Așa mă gândeam și eu... Sufletul pereche e o vrăjeală... Verifică-ți compatibilitatea biotică înainte,dup-aia du-o la altar... Singurul perfect tolerat în toată ecuația asta o să fie divorțul...Liviu Stanciuhttp://www.blogger.com/profile/00131665493529026742noreply@blogger.com9tag:blogger.com,1999:blog-7291149371373746753.post-18360722936011281462010-12-02T20:35:00.001+02:002010-12-02T21:39:57.783+02:00Scrisoare de amenințare către Moș Crăciun<em>”acest text este un pamflet, așa cum totul este un pamflet...”</em><br />
<br />
Băi hodorogule,<br />
<br />
<br />
în primul rând, mai rărește mesele, că ești gras cât un porc.... Ce exemplu oferi tu generației tinere ? Copiii te-așteaptă, îți scriu scrisori, îți poartă căciula aia penibilă, și tu te prezinți cu trei rânduri de burți ! Am înțeles, te plătește Coca-cola, dar nu ne îndopa, doar pentru că-ți place ție ceafa de porc... Nasul ăla roșu și borcănat arată clar că ești alcoolic... Stai toată ziua în sanie, renii trag de i-a luat gaia și tu bagi în tine și tragi la măsea toată ziulica !... Pe bune, Moș Crăciun, nu ți-e puțin rușine ?!... <br />
<br />
Nu ți-a mai spus nimeni că ești prima și cea mai mare dezamăgire a copilăriei ? Când aflăm adevărul despre existența ta, ni se năruie Universul, grasule. Chiar vrei să-i faci pe toți nefericiți ?...<br />
<br />
Apoi, se împiedică omul de tine prin toate mall-urile ! Unde e ceva de cumpărat - cică (sanky!) la reducere - hop și tu ! Cu paltonul tău roșu-strident și barba aia penibilă, din vată, stai toată ziulica și prostești copiii mici să recite poezii... Acum pe bune, ai ținut minte vreuna ?... Ai o figură suspectă când ții în brațe fetițe de trei ani. Îți sticlesc ochii ciudat, și partea asta cu cadourile nu-mi miroase a bine, dar n-am dovezi, așa că nu te acuz de nimic. Oricum, sunt cu ochii pe tine, să știi !<br />
<br />
Revenind la outfit... ești gay ?!...<br />
<br />
Te îmbraci în roșu din cap până-n picioare, cu cizmele alea negre sado-maso și guleraș din blană albă... N-ai aflat că nu se mai poartă naturală, criminalule ?! Câți pui de focă și-au dat sufletul să te simți tu boierul de la Polul Sud ?!... N-ai pic de sensibilitate, ești buhăit și râzi ca un țăran de pe tarla... Auzi la el: Ho-Ho-Ho !...respingător... Ești spaima coșarilor și moartea porcilor, îți dai seama ?!...<br />
<br />
Să conduci sania, ai carnet ?... Autorizație de zbor ți-a dat cineva ?... Te-a pus cineva să sufli în fiolă ? <br />
<br />
Mi se pare mie, sau tu te comporți ca pe tarlaula lu' tac-tu ?! Crezi că dacă ne amețești cu sacul ăla de cadouri, o să închidem ochii la nesfârșit ? Se cheamă mită, moșule ! Și n-avea nimeni nimic de împărțit cu tine, dacă dădeai la toată lumea... Am auzit că te lauzi cu cadouri pentru toți, dar minți ca un măgar bătrân ! Am văzut copii cu un nod în gât în dimineața de Crăciun... Am văzut brazi falnici, plini cu globuri și ciocolată fină, am văzut ramuri ofilite de molid... Am văzut puști care ți-au cerut o bicicletă și-au primit un penar, în timp ce alții nu mai știu ce să ceară și găsesc sub brad cheile unor mașini de lux și excursii pentru shopping în Dubai. Nu mai ești în stare nici măcar să-ți citești scrisorile cum trebuie ?! <br />
<br />
Ți-au scris niște puști bolnavi de leucemie, de pe patul de spital... Nu vroiau decât s-apuce ziua de mâine, dar ai uitat să le deschizi răvașul... Erai beat ?!... Pe unii i-ai lăsat s-aștepte, și au plâns pe ascuns când au văzut că i-ai sărit, în timp ce alții au primit cu sacul... Oricât ai vrea tu să faci pe filotimul, oricât ar încerca să ne prostească spiridușii tăi enervanți, nu ești decât un ipocrit. O invenție de marketing. Nu vii decât la cine-și permite să te cheme, ca pe o curvă de lux, drăgăstoasă cu sărbătoritul în funcție de cât de generoasă a fost cheta... <br />
<br />
Așa că Moș Crăciun, din partea mea, un sincer du-te dracului ! Anul ăsta să mă ocolești, că nu știu ce-ți fac dacă dau ochii cu tine... Îți smulg barba, te scuip în ochi și-o să-ți trag un șut în cur de-o să zbori până-n Laponia, fără sanie cu reni... Hai sictir !... <br />
<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgZx6mIZUevNiOtDhhIasA7YVy7jFWjQX6Apya67gbxeaH2pc2T5lioIL5eOn1aHbaGXpej0rzICNkWrYaRr6vvaNWk7Rdgsxn7_YBRCLN-4kQy9iCotuTUkfCrkGreEM4wxjA6qHhiiwBM/s1600/dead_santa.png" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="240" ox="true" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgZx6mIZUevNiOtDhhIasA7YVy7jFWjQX6Apya67gbxeaH2pc2T5lioIL5eOn1aHbaGXpej0rzICNkWrYaRr6vvaNWk7Rdgsxn7_YBRCLN-4kQy9iCotuTUkfCrkGreEM4wxjA6qHhiiwBM/s320/dead_santa.png" width="320" /></a></div>Liviu Stanciuhttp://www.blogger.com/profile/00131665493529026742noreply@blogger.com13tag:blogger.com,1999:blog-7291149371373746753.post-34401013289754423352010-12-01T05:57:00.003+02:002011-03-04T04:54:44.872+02:00Surprize-surprize !<div class="MsoNormal" style="margin: 0cm 0cm 10pt;"><span lang="EN" style="color: #333333; font-family: Arial, Helvetica, sans-serif; line-height: 115%; mso-ansi-language: EN;">Pe una dintre paginile cu listare de poze a Google-ului, am văzut o fată frumoasă foc... O adolescentă șaten-închis, bronzată, cu nas fin, ochi verzi și mari, ușor migdalați... Mi-a plăcut zâmbetul în mod special...discret și cald, ajutat de două buze cărnoase... Am dat click, să văd poza mai mare, și mi-a dat Google alt link: ”aspiring model...”... M-am dus acolo să văd la ce aspiră frumusețea asta... Era un site de știri: ”Aspiring model found dead in Santa Monica apartment”... </span></div>Liviu Stanciuhttp://www.blogger.com/profile/00131665493529026742noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-7291149371373746753.post-90176246949469713962010-11-28T07:53:00.000+02:002010-11-28T07:53:12.573+02:00Costică pușcărie<em>Următoarea postare este de fapt un capitol dintr-o carte pe care am început-o acum câțiva ani, și încă nu-mi dau seama dacă este cazul s-o continui... O carte despre secvența mea de timp, ca un jurnal al celor două epoci pe care le-am prins... perioada comunistă și perioada...asta :)... Oameni, momente, evenimente. Unele șocante, unele haioase, unele triste sau romantice. Dacă vi se pare interesant, dați-mi un semn. Dacă vă plictisește sau vă enervează, ignorați-mă :)... faptele și personajele sunt 100% reale... mulțumesc !</em><br />
<br />
<em>(15.11.2007)</em><br />
<br />
<strong>Capitolul III - Români(sm) în străinătate</strong><br />
<br />
<br />
Înainte să încep capitolul ăsta ar fi trebuit să fac nişte precizări pentru a nu fi înţeles greșit. În general, voi cititorii, aveţi prostul obicei să bagaţi la cap exact ce nu trebuie, aşa că – vă rog din suflet – luaţi în considerare faptul că subsemnatul NU face parte din tagma românilor înlăcrimaţi de 1 Decembrie. Toţi naţionaliştii mă lasă rece ca piftia şi – sincer să fiu – nu m-a „coafat” niciodată patriotismul nici măcar în filmele alea cu Valentin Uritescu - cel mai fraier soldat. Odată nu l-am văzut și pe el ofițer, ceva ! Ba mai mult, mă enerva la culme Sergiu Nicolaescu pentru că-l „omora” în toate producţiile ! ...Asta aşa, ca o paranteză critică...<br />
<br />
Nu m-au impresionat niciodata textele de genul <em>„Pe aici nu se trece !”</em> sau <em>„Treceţi batalioane române Carpaţii..”</em> Indiferent dacă a fost vorba să treaca cine ştie cine sau să trecem noi pe cine ştie unde, n-am făcut nici o scofală în ţara asta, din Antichitate până în prezent. Na, uite şi-acum ce bine ne merge... <br />
<br />
În acelaşi timp, voi susţine şi la Judecata de Apoi - chit că Dumnezeu e ungur – faptul că pe lumea asta nebună găseşti puţine popoare înzestrate cu atâta minte câtă (încă mai) au unii români. Istoricul inteligenţei noastre are însă un parcurs destul de dubios, pentru că, daca acum două secole inventam motoare cu reacţie sau cine ştie ce medicamente revoluționare, imediat după 1989 românii brevetau cele mai brutale sau ingenioase metode de hoţie. Asta nu înseamnă (aviz amatorilor) că trebuie să ne etichetăm drept „popor de hoţi” sau „nemernici puşi pe căpătuială” ci doar „puturoşi cu mintea odihnită”.<br />
<br />
Păi, să-i luăm exemplu pe nemţi ! Ăştia nu au timp să se gândească (la cât de obosiţi sunt), cât de grea e slujba şi-n ce hal de neepilate le sunt nevestele, pentru că dimineaţa trebuie să fie la slujbă la oră fixă, înţepenesc pe scaune un număr EXACT de ore unde buchisesc până le piere cheful de gândit... Şi dup-aia se culcă... <br />
<br />
Aţi văzut cum arată un manual de instrucţiuni pentru o bormaşină în Statele unite ? Zici că e Dicţionarul Explicativ ! Le arată ălora şi ce e priza, le face un desen: <em>„ăsta e cablul, asta e bormaşina, asta e priza, ăsta e ştecherul. Pe ăsta îl bagi aici, nu acolo, aşa, nu altfel. În priză nu bagi: deget, furculiţă, pisică, nevastă, copil...etc... Bormaşina dă găuri în: lemn, fier, copac, perete. A nu se da găuri în: câine, mână, copil, vecin, ţeavă de gaze, butelie, cap..etc... Găurile date cu bormaşina dăunează grav sănătăţii !”</em> etc.. <br />
<br />
Păi dacă de câteva zeci de ani – În S.U.A. - Banca se ocupă de facturi şi de manualul pentru orice bormaşină, de unde Dumnezeu să mai gândească americanul ?!... Există pentru toate un Manual !... Numai la muncă să mergi, cuminte, să-ţi faci „job”-ul. Eşti băiat ”salon”, tragi ca măgarul în pantă, ai de toate. Şi Manual, şi bormaşină, în rate, la bancă, pe viaţă...<br />
<br />
La noi nu-i aşa de simplu cu munca asta... Ore de vârf în trafic nu există, pentru că românii se duc şi se întorc la serviciu toată ziulica... Mai precis, când au chef. Cafenelele sunt pline până noaptea târziu, chiar dacă e luni, în timp ce weekend-ul începe de miercuri. Angajaţii români standard într-o firmă sunt specialişti în messanger, cunosc cele mai tari site-uri cu bancuri şi vor provoca o adevărată revoltă dacă patronul se hotărăşte să cumpere maşini mici, de oraş, cu două locuri ! Păi ei cu se mai duc la munte ?! Unde să pună schiurile ?!...<br />
<br />
Sper că vă este clar că în toată conjunctura asta boemă, românul va găsi tot timpul momente de reflecţie şi contemplare blegoasă, înjurând guvernul, maşinile mici şi pe neamţ... <br />
<br />
Se pare că prin 1990 nu mai puţin de 200.000 de români s-au prins că de vină e numai neamţu’, şi au aplicat lozinca aia cu „Treceţi batalioane”... Şi-au trecut toţi în Germania şi le-au arătat ei lor, nemţilor, cum e să te pui cu românu’... <br />
<br />
<br />
<strong>Costică Puşcărie</strong><br />
<br />
...nu este un personaj fictiv, „rupt” din scenarii poliţiste, şi nici n-o să-i găsiţi numele prin scriptele tainice ale mafiei locale... El există (probabil) şi azi, că de n-ar fi, nu s-ar povesti... Un pachet de muşchi incredibil de îndesat, Costică îţi lăsa impresia că o mare parte din el a fost decupată şi reataşată prin imprejurimile propriului trup... Dacă aveţi senzaţia că Petre Roman nu are gât, înseamnă că nu l-aţi văzut pe Costică... Un căpşor perfect rotund, ras şi mititel îşi etala patru cute de ceafă dintre umerii enormi. Costică nu avea talie pentru că pur şi simplu nu avea nevoie de aşa ceva...Ba chiar bag mâna în foc că nici nu ştia ce e aia. Avea în schimb două mâini la fel de groase pe cât de scurte... <br />
<br />
Bine, recunosc că exagerez... <br />
Erau puţin mai lungi decăt groase... <br />
<br />
Să nu mă întrebaţi însă cum avea degetele, pentru că în primul rând, nu suntem la lecţia de anatomie şi în al doilea rând nu am avut plăcerea să le văd. Costică purta permanent nişte mânuşi negre, bine căptuşite. Ca să nu lase urme. Vizibile. Aaaa, nu v-am spus ?! Costică Puşcărie era bodyguard la una din discotecile de pe litoralul românesc undeva prin 1993. La vremea aceea, nu se împământenise încă prostul obicei modern de a da în judecată un club dacă eşti stâlcit în bătaie de bodyguarzi. De obicei, degeaba... <br />
<br />
Prin 1993, „paza” prin cluburi era reprezentată de o gaşcă de gorile iritate, veşnic la pândă pentru o trozneală pe cinste. Călcai pe cineva pe picior ? Fractură de maxilar... Te uitai insistent la animatoare ? Coaste rupte, multiple echimoze... Nu plăteai consumaţia ? Şanse minime să te mai găsească în viaţă... În breasla lui, Costică era un adevărat profesionist. Anii petrecuţi în Germania, „la tâlhărie” îl învăţaseră două chestiuni: prima – „când ai de făcut o treabă, fă-o cu nădejde”, iar a doua chestiune... nu şi-o mai amintea exact...Oricum, din toata haita de brute, el era cel mai respectat. Știa să-ți facă treaba cum trebuie și nu lăsa nimic în picioare dacă lansa croșeul... Întâmplarea (fericită) a făcut să mă placă, la fel cum – mărturisesc – şi mie îmi trezise o oarecare curiozitate simpatică, aşa că n-a trecut mult până s-a apucat să-mi povestească la o bere aventurile lui vestice...<br />
<br />
<em>„A fost şmecherie în Germania, frăţioare. Greu pân’-am ajuns, că era să ne toarne pă frontieră la bozgori ! Am dat 1000 de mărci la călăuză, băga-mi-aș ¤ CENZURAT ¤ în el de fraier, care s-a tirat cum am trecut dincolo. Dacă-l prind, să mor în puşcărie dacă nu îl ¤ CENZURAT ¤ ! Tai-o prin pădure, stai geană să nu te ginească fraierii cu câini, d-astea... n-am mâncat două zile nimic, să moară mama ! Eram cu mai mulţi fraieri, ăia vroia să se întoarcă, nişte zdrenţe din Craiova plângea că cică se predă ! Vă omor pă toţi, să moară familia mea, dacă se tirează vreunul !, le-am zis... Dacă mă toarnă ăştia p-aici, aţi belit ¤ CENZURAT ¤ cu mine ! Era nasolie, mânca-ți-aș ¤ CENZURAT ¤ ta, că mai aveam faptă şi-mi luam şi coada, şi îmi dădea şi interdicţie, ¤ CENZURAT ¤ bani, ¤ CENZURAT ¤ combinație... Mi-o luam pă Jilava direct, vai morții mei...”</em><br />
<br />
E musai să vă spun că la momentul acela nu reuşisem să definesc tonul pe care Costică îmi povestea însufleţit toată tărăşenia... Era un amestec de psihopat jovial, uneori patern, alteori imprevizibil în accese de dinți scrâșniți. Acum realizez că semăna din când în când cu murmurul victimelor gulagului comunist de la „Memorialul Durerii”. (Nu mă întrebaţi ce emisiune e asta, că pierd firul). Costică ofta des, privind fix şi întunecat în zarea largă pe sub fruntea lui îngustă, lăsându-ţi impresia că dincolo de toată povestea lui se ascunde un adevăr absolut, sfâşietor şi sublim pe care – el, Iluminatul – se încumetase a mi-l dezvălui mie, Discipolul ales... Să nu credeţi că nu l-am ascultat cu gura căscată până la capăt !... Asezonată cu jurăminte pe mamă şi puşcărie, întreaga lui poveste curgea săltăreţ şi ireal de veridic prin hăţişurile unei vieţi învolburate grotesc în peisaje haiduceşti, brutalităţi şi peripeţii pe muchie de cuţit... <br />
<br />
<em>„Să moara mama dacă sufla vreunul ! Fraierii dormea sus, şi dacă intrai în casă şi se trezea, nu mişca unu’-n pat ! Stătea sub pătură până plecai, nici măcar vreun telefon nu-ncerca să dea la Gardă, astea, de frică să nu te torni şi să te duci peste ei să le iei beregata. Oricum, îi durea în ¤ CENZURAT ¤ de acarete, că la ei e tot asigurat, le dă ăia toţi banii, dă-i în morţii lor, da’ de bătaie le era frică ! (...) Să moara familia mea dacă îşi ţine nemţii bani în casă ! Dacă turnam patru-cinci sute ziceam mănca-ţi-aş „¤ CENZURAT ¤ ta, Doamne !!” Mai mult acarete, nu aur... Casetofoane, video, ţoale...ia şi cară-le... Unde ¤ CENZURAT ¤ mea le duci ?! Cui le dai ?! Trebuia blat. Nu era treabă, era faptă grea şi nu se merita, da’ ieșea ceva material, nu zic... Odată, a ieşit un martalog cu o puşcă. Cred că era vânător, în sloboz, că avea numai coarne d-alea prin casă. Cică e o grămadă de bani alea, da’ cum ¤ CENZURAT ¤ mea să le cari, că n-aveam maşină mare ?!,,, Fraieru’ a dat peste mine jos, da’ am apucat de ţeavă. N-avea glonţ... „Băăgaaa-mi-aş CENZURAT-n gura ta de husen !!! Scoți pușca la mine, ai ?!” I-am dat o dreaptă, BAAM, planton !... culcarea ! Somn de voie, dă-te-n morţii mă-tii...”</em> <br />
<br />
De câte ori apărea câte un BAAM! în povestire, Costică lovea înfierbântat cu pumnul drept în podul palmei stângi... Ochii lui pitiți sub arcade se însuflețeau de ziceai că e un copil de cinci ani în fața bradului de Crăciun. Se îmbujora ca o fată mare la filme deocheate. Devenea mai simpatic, pentru că simpla evocare a diferitelor violențe avea darul să-i aducă bună dispoziție. Au fost multe BAAM!-uri în povestire, multe zgomote seci şi m-am întrebat de multe ori cât putea să dureze „somnul de voie” după genul ăsta de aplicaţie... După spusele lui, există cel puţin douăzeci de nemţi „cunoscători” în domeniul ăsta... Poate mai mulţi, că mi-a povestit pe scurt, (cât te ţin două beri) şi nu şi le mai amintea pe toate... Oricum, a ținut să-mi spună că erau mulți mai răi decât el, și că spre deosebire de alți români puși pe treabă în Germania, el era <em>”mic copil, să moară familia mea !...”</em>Liviu Stanciuhttp://www.blogger.com/profile/00131665493529026742noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-7291149371373746753.post-1399632195265852512010-11-26T18:05:00.000+02:002010-11-26T18:05:51.961+02:00Apocalipsa - ghid de supraviețuire<em>În cazul în care prindem în viața asta o Apocalipsă (ceea ce, pe bune, chiar nu e exclus...), ar fi bine să ne luăm câteva măsuri de precauție. Ce-ar putea să ne ajute dacă supraviețuim, ca în filmele astea cu 2012. Ați observat că în toate filmele cu Sfârșitul Lumii, niciodată nu vine Sfârșitul Lumii ?... Al dracului homo sappiens, scapă de fiecare dată, ca șobolanul...</em><br />
<em></em><br />
<em>Apropo, cică au detonat niște guverne nu știu ce atol în larg, în cadrul unui experiment nuclear... Atolul a dispărut, și după o vreme, la orizont s-a înnegrit apa... Erau șobolanii supraviețuitori de pe atol, cu miile, înotând de zor spre mal...</em><br />
<br />
<strong>1. Ce-o să mâncăm ?</strong><br />
<br />
Șobolanul o să fie ultima formă de viață în carne și oase de pe Pământ. Este imposibil de eradicat. Lupta omului cu șobolanul din orașe este un război pierdut. Șobolanul este înfiorător de inteligent, gândește în haită, lucrează în echipă. Se sacrifică pentru grup. Șobolanii sunt experți ai subteranului, cel mai ferit habitat de pe Planetă... Poate să roadă și oțelul. Mănâncă aproape orice. Șobolanul, pur și simplu n-o să dispară decât cu Terra toată. La ultimul apel, nu noi o să fim ultimii... <br />
Ceea ce înseamnă că la un moment dat, după ce o să dispară toate formele de viață din jur, o să rămânem noi și ei. Bine, și niște larve, niște ciuperci și niște ciorchini de bacterii, dar cred că o să preferăm carnea... Șobolanul o să fie ultima noastră sursă de hrană. Așa că obișnuiți-vă cu el. Luați unul acasă și îngrășați-l cu junk-food. Mai rotofei, s-ar putea să vi se pară chiar îmbietor... Nu vă descurajați dacă nu vă iese din prima ! Până la Apocalipsă aveți timp să deprindeți tehnica, sau dacă nu, oricum, foamea este cel mai bun profesor...<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEih89HQxFvQhzMSwK8L1allAh4GMUUuwpJ1Kgu7cvyhjj0R6TYlCMfo201Nm2MfAGggkCslw6nFwaOXqmRHNiPpzZQCZyITIzDrGzOIvZayyThVAIOln_fXrNeFAxrCdxab52E4OpEiqSQD/s1600/rat.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="240" ox="true" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEih89HQxFvQhzMSwK8L1allAh4GMUUuwpJ1Kgu7cvyhjj0R6TYlCMfo201Nm2MfAGggkCslw6nFwaOXqmRHNiPpzZQCZyITIzDrGzOIvZayyThVAIOln_fXrNeFAxrCdxab52E4OpEiqSQD/s320/rat.jpg" width="320" /></a></div><br />
<br />
<strong>2. Unde ne adăpostim ?</strong><br />
<br />
În subteran. Presupunem că suprafața pământului este toxică și ostilă vieții, că doar e sfârșitul Lumii, nu ?... Afară sunt problemele, în adâncul pământului e liniște... Și dacă se poate trăi la suprafață, oricum, afară sunt prădătorii, de toate felurile. Oamenii au toate șansele să aleagă subteranul, după Apocalipsă... Este locul cel mai ferit. În grupuri compacte, specializate, ne putem organiza binișor într-o rețea de canalizare... Sunt milioane de kilometri, la nivel planetar, deci ar fi loc pentru multă lume... Acolo sunt și șobolanii, apropo... Și e întuneric și umed. Avem nevoie de lanterne puternice și de mulți-mulți acumulatori... Cel mai probabil, până la Apocalipsă o să găsim și o formă de energie regenerabilă cu oxigen, deci baterii să tot fie... Dacă nu, în câteva generații o să ne crească ochi mari și rotunzi, cam așa... <br />
<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiwzBzAhP7LDdj36LZ3ddjbWPCMTrCJ4v-Yvo_ebxWbxS-UjhuTG9XA7lbuHTrwB6wDIngivOpv1-ITPFPRrEzuV4VdUTUyZFW03xnfoqvJ1upwuc9Prw3az55WJ8W-1Wfj6_s09vOUCVTr/s1600/big%252520eyes4s.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="273" ox="true" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiwzBzAhP7LDdj36LZ3ddjbWPCMTrCJ4v-Yvo_ebxWbxS-UjhuTG9XA7lbuHTrwB6wDIngivOpv1-ITPFPRrEzuV4VdUTUyZFW03xnfoqvJ1upwuc9Prw3az55WJ8W-1Wfj6_s09vOUCVTr/s320/big%252520eyes4s.jpg" width="320" /></a></div><br />
<strong>3. Cum ne organizăm ?</strong><br />
<br />
În grupuri, obligatoriu. Credeți că după ce se instalează haosul, oamenii o să fie o turmă pașnică și solidară ? Am vrea noi... Suntem primate, suntem agresivi și teritorialiști, suntem lacomi. Suntem frustrați, deci o să fim periculoși. Trebuie să ne apărăm spatele în găști. Ne vom întoarce la forța majorității, în cea mai fizică formă posibilă. O să fie violatori, criminali, deviați și obsedați, liberi în lume. N-o să existe Poliție, decât dacă o fac grupuri de oameni. Fără nicio autoritate care să li se opună, animalul prădător din om o să zburde liber, și nu vă faceți iluzii că suntem mai buni de atât...<br />
<br />
<br />
<br />
<strong><span style="color: red;">Cinci obiecte indispensabile în era post-apocaliptică</span></strong><br />
<br />
<strong>1. Armă de foc și gloanțe</strong>. Clar, prima opțiune ! Cine o să aibă armă de foc, o să conducă turma. Fie că vorbim de o bandă de canibali sau de o gașcă de creștini pașnici, mâncători de ciuperci și larve, tot arma o să decidă. Cine o are, are pâinea și cuțitul. E ca și cum ești un fel de Dumnezeu, pentru că poți să decizi cu o apăsare de trăgaci cine trăiește și cine moare. Deții autoritatea supremă. Ești ascultat, respectat, urmat... Noii lideri ai Planetei o să fie oameni cu arme de foc...<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgJAoM-MDomuKoH5duYvlPmyxnw_n2p8ckkMSPESlOmbSytYBZJrqmUmK-8CMSXwZ5zuvlMeVDeP0n88Q1sAhwFu-ed9DAUoELciyOgtQrGyzvH8USicNo0ZXMDrOfRhFi0pL-f8MUe2udF/s1600/gun.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="240" ox="true" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgJAoM-MDomuKoH5duYvlPmyxnw_n2p8ckkMSPESlOmbSytYBZJrqmUmK-8CMSXwZ5zuvlMeVDeP0n88Q1sAhwFu-ed9DAUoELciyOgtQrGyzvH8USicNo0ZXMDrOfRhFi0pL-f8MUe2udF/s320/gun.jpg" width="320" /></a></div><br />
<br />
<strong>2. Antibiotic.</strong> Cât mai puternic. Condițiile mizerabile de viață o să ne îmbolnăvească pe cei mai mulți dintre noi. Infecții, febră, boli contagioase... Îți trebuie un antibiotic deja inventat, că acum degeaba îl mai născocim din mucegai pe următorul... E prea slab pentru oferta de viruși de pe piață...<br />
<br />
<strong>3. Vitamina C</strong>. Cât mai multă ! Dacă nu mâncăm fructe sau legume pentru perioade foarte lungi de timp, facem scorbut. Fără vitamina C, ne cad toți dinții. Într-o lume post-apocaliptică, e mai greu să îți faci implant sau să mănânci numai alimente moi... Cine n-are dinți, e ca și mort. E o chestiune de timp până crapă de foame...<br />
<br />
<strong>4. Briceag elvețian.</strong> Ustensila aia este lucrătura diavolului ! Are orice ! poți să înșurubezi, să tai,să sfâșii, să smulgi, să decupezi, să înțepi, să apuci, să găurești...Tot ce nu putem să facem cu unghiile, face briceagul ăla... Luați-vă unul utilat, neapărat...<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgUY9qdzMpTWFIQBRo9v052RFkYlhyctSMgeSrb4anecokTYSKJOrzLmWachn1ozxtAcoPkgwZ-Lr82kaU8_uP8GtfNZd3BHrhWebLEa7mq01mYDkbo5arHHbk8nQfW1mR8B1rrhDELDidS/s1600/swiss_army_knife1.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" ox="true" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgUY9qdzMpTWFIQBRo9v052RFkYlhyctSMgeSrb4anecokTYSKJOrzLmWachn1ozxtAcoPkgwZ-Lr82kaU8_uP8GtfNZd3BHrhWebLEa7mq01mYDkbo5arHHbk8nQfW1mR8B1rrhDELDidS/s320/swiss_army_knife1.jpg" width="320" /></a></div><strong>5. Sac de dormit termo-izolant.</strong> S-ar putea să îndurăm diferențe de temperatură incompatibile cu viața, așa că n-ar strica o piele de rezervă. Blana de animal s-a demodat de mult... Material gortex, baby !<br />
<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgRTScbpbufEFRHjYvED94zdok6x6g-1TiyVm5qZklbL-GU1C5QaKTyPdPnmviM-XaI0tCSLKEf6Iy1Q16U-MdDxaiydWMe322HHd4tm4E0IsU_YWzBgKKzpgZ39VBCSaCOcqi5w44UEpLn/s1600/goretex.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="303" ox="true" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgRTScbpbufEFRHjYvED94zdok6x6g-1TiyVm5qZklbL-GU1C5QaKTyPdPnmviM-XaI0tCSLKEf6Iy1Q16U-MdDxaiydWMe322HHd4tm4E0IsU_YWzBgKKzpgZ39VBCSaCOcqi5w44UEpLn/s320/goretex.jpg" width="320" /></a></div>Liviu Stanciuhttp://www.blogger.com/profile/00131665493529026742noreply@blogger.com4