EUROVISION: 10 argumente pentru un singur rahat

1. „The balkan girls like to party like nobody”. Extraordinar !!... Şi ce-i cu asta ?! Toţi arabii şi italienii sătui de neepilatele lor năsoase ar fi putut să confirme, că doar de-aia trag toţi aici ca musca la...miere.

2. „O să caut un pupic, poate îmi găsesc prinţul”, spune a doua strofă a piesei – eventual cu masă la Bamboo, un Bentley în parcare şi un card VISA PLATINUM. Adaug eu. Europa o ştia şi p-asta...


3. Ultimul argument al României în Europa ar fi frumuseţea femeilor, aşa că ne-am prezentat cu picioarele Elenei Gheorghe. Insuficient pentru a emite pretenţii în plan muzical.

4. Elena este talentată, are voce, dar NU pentru dance, LIVE ! „Soarele meu” şi o armată de instrumentişti de la Mandinga în spate ? IMPECABIL. Dance „mamaistic”, NU ! Combinaţia negativ-microfon este foarte delicată, cere mult volum al vocii şi o masterizare impecabilă. În studio, vocea este ajutată de COMPRESIE. Pe scenă, numai de gene. Negativul a sunat înfundat, Elena a cântat CORECT, dar a pierdut volum pe notele înalte, şi asta s-a simţit. Într-un fel sună melodia cu videoclip, altă mâncare de peşte pe scenă....


5. Backing vocals-ul a sunat JALNIC !!! Nu ştiu ale cui erau fetele alea „de pe spate”, nu ştiu cine le-a ales, cum, de ce, dar au fost PRAF !! Părerea mea...

6. Coregrafia putea fi învăţată şi executată inclusiv de un paralitic lovit de tren. Cine a avut senzaţia că Europa o să pice în cur doar admirând nişte fâţe colorate pe scenă, s-a înşelat amarnic. Frumuseţea româncelor (discutabilă şi asta în ultimii 10 ani) nu este un argument suficient pentru a scădea inflaţia. De ce ar fi suficient pentru a câştiga EUROVISION ? Am spus EUROVISION, nu Callatis. Mari diferenţe nu sunt, dar sunt...

7. A câştigat Norvegia, şi mor de ciudă că n-am dat un pronostic pe blog înaintea concursului. Nu fac pe deşteptul, chiar am fost sigur că o să ia pescarii potul, după ce am văzut pe youtube toate piesele din concurs. Copilaşul ăla cu sex incert a venit cu un spectacol, pe scena aia s-a întâmplat ceva, a scârţâit la vioară, s-a scremut...în fine, a atras atenţia în stil Eurovision ! Noi n-am reuşit, chiar dacă – personal –am admirat rochia şi sandalele Elenei. Pentru ea chiar îmi pare rău...

8. Câştigătorul moral al preselecţiei este Blaxxy Girls, dar nu le-a convenit producătorul...
- melodia are substanţă (deşteaptă găselniţă: fiecare are o mamă)
- fetele cântă foarte bine, cu instrumente şi asta a fost întotdeauna apreciat la EUROVISION
- vocile sunt spectaculoase

9. După Celia, Blaxxy Girls reprezintă a doua nedreptate care i se face lui Costi Ioniţă la Eurovision. O fi el libidinos, o fi manelist, spuneţi-i cum vreţi. Tipul are talent sau ştie cum să fure. Sau amândouă. Doar pentru că scorţoşii din TVR nu pot să-i ierte „Viaţa mea” nu înseamnă că trebuie marginalizat. Învăţaţi să-i acceptaţi meritele, chiar dacă vă stă în gât. Şi mie îmi stau mulţi în gât, dar asta nu mă împiedică să dau „cezarului ce-i al cezarului”...

10. Uitaţi-vă (încă odată) şi comparaţi:

(n.n. – inginerul de sunet de la TVR trebuie concediat, posibil pe caz de boală: habar n-are meserie, sau e surd)

---

Despre români. Episodul III: Moştenirea genetică

Dacă tot vorbim de antichitate, să nu uităm şi „goarnele” etno-genezei de care suntem atât de mândri. Originile noastre latine, sună frumos, însă doar sună, pentru că în realitate, ADN-ul pe care l-am moştenit explică multe din carenţele prezentului.

În toamna anului 8 d.Hr., poetul Publius Ovidius Naso este exilat (fără o motivaţie oficială) la Tomis, pe ţărmul Mării Negre. Adică fix pe la noi. După cum relatează însuşi „proscrisul”, decizia vine ca urmare a unei „poezii şi a unei greşeli”. Se pare că beleaua i s-a tras de la poemul „Ars Amatoria”, un fel de manifest-pamflet care i-a cam stat în gât lui Augustus. După alte surse, Ovidius a fost martorulul curvăsăriei prea augustei fiice a lui Augustus, însă până la urmă, toate detaliile astea sunt nesemnificative. Important este că Ovidius ajunge să aibă domiciliul forţat în zona Constanţei de astăzi. Dacă se întâmpla în prezent, ar fi putut să-şi stingă amarul la Office-ul din Mamaia, sau putea să meargă în croaziere cu primarul Mazăre, şi n-ar fi fost o mare problemă. Din păcate, anul 8 d. Hr. oferea mult mai puţine variante plăcute de a-ţi umple timpul, gradul de civilizaţie al băştinaşilor îl depăşea puţin pe cel al unei onorabile comunităţi de cimpanzei, băi publice - ioc, senat unde să te dai rotund, - neam, gladiatori - din părţi...

În anul 17 d. Hr., ghinionistul Ovidius moare, după toate probabilităţile, de inimă rea şi nu cred că îşi închipuie cineva că un exil la Tomis echivala pe vremea aia cu un bilet de vacanţă la Rex. Din acelaşi considerent, legiunile romane trimise în Dacia – atenţie ! – o aşezare barbară şi la marginea pământului din perspectiva Romei – nu erau altceva decât BATALIOANE DISCIPLINARE !

Cei care ajungeau aici erau PEDEPSIŢI, nu răsplătiţi cu onoruri. Şi dacă ajungeai să te pedepsească Roma în antichitate, la ce standarde morale existau pe vremea aia, cu siguranţă erai ceva mai rău decât Râmaru din zilele noastre...

Astfel, cele două legiuni romane staţionate prmanent în Dacia erau, de fapt, o adunătură de scursuri. De altfel, Legiunea a V-a Macedonica (şi cea mai importantă dintre ele) avea să fie mutată ulterior în diferite zone de graniţă ale Imperiului Roman, pentru a se lupta cu alte popoare de barbari – misiuni specifice BATALIOANELOR DISCIPLINARE !

În concluzie, femeile barbare dace, mustăcioase şi nespălate pe picioare, împreună cu minunaţii infractori ai Romei au fondat cu mândrie ceea ce astăzi se cheamă POPORUL ROMÂN. Vă mai miră că suntem cum suntem ?...

În rest, românii sunt minunaţi, exceptând faptul că suntem:

împuţiţi - românii consumă în medie 4 săpunuri, două paste de dinţi şi 4 kilograme de detergent pe an, adică ULTIMUL LOC în Europa !!

hoţi şi violatori –din totalul crimelor comise de străini în Italia, 15,4% au avut autori români, iar 16,2% dintre violenţele sexuale aparţin tot rom(ânilor, vrem nu vrem) . Românii mai sunt răspunzători pentru aproape 30% din furturile din automobile şi de 27% din furturile din centrele comerciale. Adică suntem NUMĂRUL 1 în Peninsulă ! (raportului pe 2007 al Ministerului de Interne. Mi-e frică de ăla din 2009...)

Mincinoşi, corupţi şi lacomi – vezi clasa politică din 1990 încoace, fără excepţie, indiferent de succesiunea la guvernare, culoare politică şi context economic...

În concluzie, românii îmi PUT rău de tot, incluzând aici şi românul din mine pe care îl descopăr în toate metehnele pe care prefer să le intuiţi, decât să vi le divulg ca la Sfânta Spovedanie...

---

Despre români. Episodul II: Realitatea istorică

„Poporul român – pavăză a Creştinătăţii în calea Imperiului Otoman”

Într-adevăr, Principatele Române nu au fost transformate în paşalâcuri. Istoria noastră spune că turcii n-au putut. O mare vrăjeală. În realitate, turcii nu au vrut niciodată să ne cucerească. Probabil dacă simţeau nevoia, astăzi m-ar fi chemat Ahmet...
În drumul lor spre Roma şi Viena, otomanii nu se întâlneau cu noi de nicio culoare. Ar fi trebuit să urce spre nord, pentru a traversa inutil (şi aproape imposibil) Carpaţii. Şi dacă s-ar fi întâlnit, la ce armate de iobagi şi mujici deţineam în zonă, n-ar fi avut prea mult de lucru... În schimb, aşezaţi tangenţial faţă de drumul lor, eram o vacă bună de muls, furnizând multă vreme păpică, bănuţi şi carne de tun proaspătă pentru şcolile lor de ieniceri. Eram un fel de pit-stop, ca la Formula 1. După cum ştiţi, „birul” către imperiul otoman a fost plătit zeci de ani, mai riguros şi exact decât o rată la BCR şi consta în alimente, aur şi copii ! Practic, o „taxă de şmecherie”, pe care domnitorii noştri minunaţi au acceptat-o şi achitat-o din munca fraierilor, de dragul tronului. Victoriile noastre răsunătoare le numeri pe degete, ca pe victoriile Naţionalei de fotbal. Am învins când am atacat mişeleşte, când am fost subestimaţi mai mult decât meritam, sau când am avut noroc...
Sună pur românesc, nu ?... Şi perfect valabil în contemporan...

Şi-apoi mai avem TRĂDAREA.

O caracteristică a românilor încă de la începuturile unei istorii contrafăcute şi ingrate... O să menţionez câteva dintre „isprăvile” noastre de gen, strict din antichitate, relatate prea puţin, deloc, sau foarte „cosmetizat” în Istoria pe care o învăţăm la şcoală. Mă opresc la antichitate, că asta mi-a plăcut. În rest, m-a plictisit groaznic suita noastră de răscoale, revoluţii înnăbuşite şi domnitori fanarioţi. Dacă vreţi mai mult, căutaţi „Istoria trădării la români”, de Mircea Bălan. O carte în două volume generoase, care vorbeşte franc despre noi, şi ce ne poate pielea !...

48 Î.Hr. – Burebista îl trimite pe Acornio sa negocieze cu Pompei, un general dizident care plănuia să dea o lovitură de Stat la Roma. Acesta îi promite ajutor contra lui Caesar în schimbul recunoaşterii statale. Pompei se bazează pe daci, ajutorul de la Burebista nu mai ajunge niciodată şi, în consecinţă, Pompei este omorât cu graţie…

(Strabon, geograf şi istoric, 64/63 î.Hr. - 19/21 d.Hr.) „Dacii taie viţa de vie şi decid să trăiască fără vin”. Bineînţeles, la indicaţiile lui Burebista, probabil exasperat de „pâlnia largă” a supuşilor. Aceştia se conformează, cu excepţia unui grup de apropiaţi aristocraţi care – în loc să taie viile – îi taie capul lui Burebista, la o cumetrie cu apă plată. Motivele sunt incerte. Gestul contează...

29 î.Hr – Roles, Dapyx şi Zyraxes domnesc concomitant în regiunea Dobrogei. Pornind un război fratricid împotriva lui Dapyx, Roles se gudură pe lângă romani care îi oferă ajutor armat. Trupele lui Roles, ajutate de generalul Licinus Crassus îl asediază pe Dapyx într-o fortificaţie. Bineînţeles, un soldat din cetate trădează, deschizând porţile. Dapyx este măcelărit alături de întreaga armată şi de ce mai era de omorât prin zonă…

aprox. 106 d.Hr - (Cassius Dio , sec. al III-lea, „Istoria Romană” Cartea 68, capitolul 14) – este menţionată trădarea lui Bicilis, un apropiat al lui Decebal care divulgă romanilor locul în care acesta a ascuns tezaurul dacic: sub albia râului Sargeţia. Romanii pun mâna pe aproximativ 165 tone aur şi 330 tone argint, în bijuterii ! Suficient cât să pună pe picioare atunci un imperiu falimentar, iar pentru noi, astăzi, să trecem Criza fluierând (a pagubă)...

Dacă tot vorbim de antichitate, să nu uităm şi „goarnele” etno-genezei de care suntem atât de mândri. Originile noastre latine, sună frumos, însă doar sună, pentru că în realitate, ADN-ul pe care l-am moştenit explică multe din carenţele prezentului. Dar despre asta, data viitoare...

---

Despre români. Episodul I: Prostia

Un studiu statistic realizat in Irlanda (!) a dat de pământ cu inteligenţa proverbială a românului. De fapt, proverbială strict la nivel naţional, aici, unde ne-am invăţat să ne mândrim cu toate găurile din cur. Conform unui oarecare dom’ profesor Richard Lynn, într-un clasament european al densităţii neuronilor, românii împart ultimele poziţii cu bulgarii, sârbii şi francezii.

Totuşi, francezii au fost suficient de inteligenţi să-i ofere găzduire şi recunoaştere unui Eliade sau unui Cioran, zbătându-se ani la rând să şi-l adjudece şi pe Brâncuşi. Noi ne-am bătut joc (şi o facem în continuare cu succes) de tot ce a însemnat „capacitate” în România, pentru că suntem prea ignoranţi să facem altceva. Sau pentru că profesorul Lynn are dreptate...

...apoi mă gândesc la ciobanul mioritic. Deşi i-a dat Dumnezeu ditamai oaia vorbitoare şi mai deşteaptă decât el pe deasupra, ţărănoiul ăla bătut în cap alege să stea cu capul între urechi, consolat, chiar dacă animalul i-a făcut un brief cu intenţiile clar ilicite ale moldoveanului şi ungureanului... Consolarea este specifică românului, de când ne ştim. Vrăjeala asta cu „simbioze”, „comuniuni” şi „nunţi alegorice” mai ţine doar la copiii speriaţi de admiterea la liceu. Restul, e cancan. Şi – mai în glumă, mai în serios, suficienţă naţională...

„Poporul român – pavăză a Creştinătăţii în calea Imperiului Otoman”

Mai ţineţi minte gargara asta de la orele de istorie ?

Întâmplător, am avut un profesor de istorie (sclipitor, de altfel), pe nume Joseph Mogosz. Omul era ungur 100%, somitate recunoscută internaţional, şi a fost chemat la Budapesta să ţină o prelegere despre Ardeal. Surpriza vecinilor a fost că tocmai „Mogosz” al lor a susţinut în faţa unei asistenţe stupefiate că Ardealul este 100% românesc, deşi oamenii ăia îl chemaseră la Budapesta să zică exact contrariul. Dacă nu mă înşel, cineva sus-pus de acolo a propus să fie declarat „persoana non-grata”. Nu sunt sigur. Oricum, sigur acum il cheama Iosif Mogoş şi n-a mai fost invitat niciodată la prelegeri în Ungaria. Ideea este că tipul ăsta ne-a explicat pe larg, argumentat (ba chiar ne-a desenat şi o schemă) care a fost poziţia REALĂ a principatelor române în faţa Imperiului Otoman: şi anume, capră !

Dar despre asta, pe larg, dacă doriţi, data viitoare...

---