Am furat...

...pe când aveam vreo 6 ani, și făcusem o adevărată pasiune pentru haiduci. Eram la țară, acolo unde mi-am și petrecut o mare parte din copilărie, și luasem decizia să mă adăpostesc de civilizație într-o cocioabă improvizată în ”fundul grădinii” din crengi de salcâm...

Apoi, ca orice tâlhar care se respectă, aveam nevoie să jefuiesc niște boieri. Lucru destul de greu realizabil în curtea bunicii, sau la vecina ”baba” - Dumnezeu s-o ierte - mătușa care îmi dădea în fiecare seară să beau lapte proaspăt muls, lângă ugerul vacii. Țin minte perfect gustul de spumă dulce, și senzația amară pe care mi-o trezea ”Micăoara” de fiecare dată când bătea biata vacă pentru că ”se fâțăie într-una, ardi-o-ar focu` s-o arză”...

Fără cal și codru de aramă, haiducul din mine trebuia să improvizeze ceva. Nu tu boieri, nu tu săraci, nu tu pungi cu galbeni. Totuși, trebuie să jefuiesc ceva ! Așa că m-am hotărât să fur niște ouă din cuibar. Din cuibarul babei, că de la ”mamana” - bunica mea - nu se punea la socoteală, fiind ”din familie”. Nu știam sigur ce urmează să fac cu ele în coliba mea din salcâm, însă aveam nevoie de o nelegiuire, să mă simt lotru adevărat. Cel mai probabil urma să le mănânce Potop, câinele adoptat într-o noapte câinească, pe un potop de ploaie, de unde și numele... Astfel, luam de la bogați și dădeam săracului câine, sătul de mâncarea lui câinească...

Zis și făcut. Cu inima cât un purice, fără să respir, m-am furișat în pătulul femeii și am ascuns repede în sân vreo patru ouă. Pur și simplu simțeam că mă sufoc de emoție, inima îmi trântea pumni în mărul lui Adam, și parcă simt și acum zvâcnetul din tâmple. Să nu credeți că aveam de ce să mă tem. Aș fi putut să car toate ouăle din toate cuibarele, în toate zilele, și nu mi-ar fi spus nimeni nimic. De multe ori, le adunam singurel, coborând în echilibristică pe o scară de lemn, și le depozitam în bucătărie. Unde, în cel mai scurt timp, tătică le transforma într-o omletă misterios de gustoasă. Niciodată nu am căzut sau alunecat de pe scară. Niciodată nu am spart vreun ou...

Cu pulsul ridicat la ceruri și inima cât un purice de așa nelegiuire, m-am lansat într-un sprint nebun spre cartierul general din...grădină. Urma să depozitez prada în ascunzișul meu din crengi, și-apoi, mai vedeam... N-am ajuns prea departe. După câțiva metri de sprint, m-am întins cât eram de lung și am făcut chiseliță toate cele patru ouă ascunse la piept...

Este unul dintre momentele din copilărie pe care le-am memorat perfect. Am reținut înclusiv mirosurile, înțepătura cojii de ou zdrobite pe piele și iarba verde pe care m-am dus de-a dura. Nu știu de ce am căzut... Pur și simplu nu înțeleg. Nu m-am împiedicat de nimic, și de atunci, nici nu m-am mai poticnit vreodată fără să-mi explic. Nu m-am lovit, nu m-am ales nici măcar cu o julitură...

Chiar dacă nu era nimeni prin jur să mă vadă , m-am ridicat de la pământ palid și cu urechile roșii de rușine. Aveam senzația că se uită cineva la mine de sus, printr-o fereastră invizibilă. Una prin care se vede tot, indiferent cât de bine ai ascunde ouăle la sân. De sub tricou mi se scurgeau zeflemist în pantalonii scurți patru gălbenușuri, iar eu știam în sinea mea că ”așa-mi trebuie !”...

A fost singura zi din viața mea când Dumnezeu mi-a pus piedică și am înțeles că e vina mea...

Celelalte piedici ?... În general mi le-am pus singur, apoi m-am grăbit să dau vina pe Dumnezeu... O simetrie sucită pe care mi-o permit fără mari procese de conștiință, ca pe o formă de terapie prin blasfemie. Când mi se împleticesc picioarele, îl iau de piept pe Dumnezeu, și mă țin bine, să nu cad...

Sunt sigur c-o să mă mai dau de-a dura în viața asta, vreau nu vreau. Că așa e viața. Piedici o să mai fie, indiferent de unde vin ele și chiar indiferent unde ne duc. Am o singură certitudine: niciuna n-o să mă mai prindă cu ouă ascunse la piept. Este modalitatea prin care evit să mă ridic de jos cu urechile roșii. SINGURA. Vreau, nu vreau, este singurul mod în care Universul funcționează pentru mine. Și așa-mi trebuie !

                                                     pentru Mamana...

---