Mai prost decât câinele meu

De un an și ceva am un westie, haios și deștept foc. Practic, un membru al familiei cu drepturi depline. Chiar prioritare. Pentru cine nu e familiarizat cu rasa, westie sunt câinii ăia pe care îi tund babele cu un fel de fustă din păr pe burtă... Odios !... Tunsoarea aia cretină nu are nicio legătură cu personalitatea unui West-Highland Terrier.Care este, mai pe scurt, un țăran scoțian cu minte ageră și zero maniere, nu un papițoi cu fundă și freză de fetiță...

Westie-ul este puternic și musculos ca un urs mic, înnebunit să se joace toată ziua, să muște și să sfâșie lucruri. Este pasionat de competiție. Care aleargă mai repede, care trage mai tare, cine se ascunde mai bine. Uneori, adoră să atârne în aer suspendat în dinți de cate o jucărie. Când mârâie în joacă, cei care nu-l cunosc se sperie, chiar dacă nu e mai înalt de 30 de centimetri și este 100% inofensiv. Joy aleargă mârâind feroce după pisici, pentru că așa a văzut că face Casius, un lup bătrân...Sunt convins că dacă într-o zi ar prinde una, primul lucru pe care l-ar face ar fi să-i aducă mingea...

Pentru că a avut permanent mâncare la discreție, câinele meu nu își apără niciodată castronul și nu e lacom. Mănâncă exact cât are nevoie și într-o vreme, alegea puiul din orez. Apoi, nu se mai uita nici la pui, dacă nu era în ciorbă... Tot timpul trebuia să verific dacă nu i s-a stricat mâncarea în castron, și de multe ori a trebuit s-o arunc. Cu timpul, câinele a devenit tot mai pretențios la mâncare, chiar dacă mânca din când în când și mâncare de câini. Dar niciodată de două ori la rând același fel de conservă...

Apoi, într-o zi, a făcut o indigestie de la o ciorbă. În așa hal, încât am ajuns cu el la doctor, care i-a făcut niște injecții și ne-a recomandat ferm să nu-i dăm absolut nimic să bea și să mănânce 24 de ore...
Nu vă închipuiți ce scene de disperare mi-au văzut ochii din momentul în care l-a încolțit foamea ! Ce scheunat, ce zgâriat la ușa bucătăriei, ce urechi lipite de ceafă !... Descoperind în premieră lipsurile, foamea crâncenă, protesta în așa hal încât aveai senzația că trage să moară !

După o zi și o noapte de chin, i-am pus o conservă dietetică, specială pentru indigestii canine. A lins-o, chiar dacă nu s-a grăbit deloc. Apoi - ușor-ușor - a ras și hrana deshidratată la care până atunci, nici nu se uita. Au trecut vreo șase luni de la incident, și câinele meu are o cu totul altă atitudine față de mâncare ! În continuare nu este lacom, nu mănâncă până pleznește și nu își păzește castronul. În schimb, nu mai alege bucățile de pui din orez. Mănâncă până la ultimul bob, linge castronul metodic și completează, dacă e nevoie, cu boabele alea deshidratate, fără niciun gust. Știu, pentru că le-am gustat de curiozitate. Chiar dacă îi gătesc acum doar din când în când, nu protestează și nu face niciun fel de nazuri la conserve sau ”boabe”. Și  nici măcar nu i-am mai variat sortimentul…

Morala fabulei ar fi că westie-ul meu a fost în stare să tragă niște învățăminte după ce a ieșit din rahat. Primul și singurul contact cu foamea crâncenă l-a traumatizat suficient cât să n-o mai uite. L-a determinat să-și schimbe permanent o atitudine. Chiar dacă în continuare nu mănâncă decât atunci când îi e foame, o face fără nazuri și apreciează și ”specialități” pe care altă dată nu dădea două parale. În felul lui câinesc, este mai umil și mai cumpătat. Practic, a învățat din experiență...

De câteva ori în viață, pot să spun că am fost mai prost decât câinele meu. Au fost situații când am repetat sau am fost la un pas să-mi repet greșelile, deși teoretic ar fi trebuit să bag la cap de prima dată. Dacă mă întrebi de ce, e greu să găsesc o justificare cerebrală. E vorba, pur și simplu, de slăbiciuni, și nu cred că sunt un caz singular. Ba chiar cred cu tărie că pentru fiecare dintre noi a existat la un moment dat un câine mai înțelept… Și nu-mi dau seama dacă asta ne face mai ”umani”, sau pur și simplu ne descalifică într-un fel din vârful lanțului trofic...

---