În atenția mamei mele...

Mi-e foarte greu să mă gândesc , retrăind momentele când am supărat-o pe mama... Oricum, mi-ar fi imposibil să le țin numărul, iar la consecințe nici nu pot să mă gândesc. Pur și simplu mi-e groază... Ciudat, nu-mi amintesc aproape deloc cum plângea mama când o aduceam în stare de disperare... Cred că de rușine, n-am înregistrat în sinapse niciunul din momente... Știu doar că am făcut-o pe mama să plângă de multe ori și mama nu e plângăcioasă... Din contră. Își sugrumă lacrimile până în ultima secundă, și rămâne dreaptă... Tot timpul a fost cel mai puternic din casă, inclusiv atunci când abia se ținea pe picioare. Mama nu bolește la pat decât în situații în care noi, ceilalți am solicita o internare la Urgență... A fost și ea bolnavă, dar n-am știut niciunul. Au supărat-o și pe ea mârlanii din troleu, au înjurat-o hoții de buzunare, i-au tăiat geanta și i-au furat leafa de profesor. Au durut-o și pe ea picioarele, spatele sau sufletul. Noi nu le-am știut pe niciuna, pentru că n-a zis nimic, să nu ne încarce. Sau poate pentru că nu aveam niciunul urechi să o ascultăm, prea ocupați să i le spunem pe-ale noastre... ... Mama a vărsat lacrimi amare în pernă sau a adormit suspinând, în timp ce noi sforăiam...

Mama este cea mai pudică femeie. Dacă acum scriu ”pula” pe blog, vă garantez, mama a roșit până în vârful urechilor...

Mama, scuze, a fost doar în scop experimental !

Dacă înjuri în prezența mamei, senzația pe care o simte cred că echivalează cu un pumnal în stomac. Pur și simplu o vezi că ar intra în pământ de rușine, chiar dacă nu zice nimic și se ascunde sub breton... Mama e cea mai pudică femeie pe care am cunoscut-o în viața mea ! N-ai zice că există așa ceva. Cu toate astea, nu v-o imaginați vreo tradiționalistă ! Are creier cât o armată de savanți, o religie proprie, se joacă Farmville, navighează pe internet. Are mulți prieteni pe Facebook, comentează la poze. A fost la Eatery și a mâncat tort... Mama e fericită când curăță parcurile din Sectorul 2 împreună cu copiii de la școală, și copiii sunt implicați trup și suflet oriunde îi duce ”doamna”... M-am întrebat de multe ori ce Dumnezeu le face, care e darul ?!... Știu, talent de pedagog, dar nu e suficient. Ea vine cu încă o calitate. Zic eu, aia ”șefă”...

Mama iubește oamenii.

Pur și simplu. Dacă vorbește de copiii ei de la școală, întotdeauna i se umezesc ochii de duioșie. Dacă insistă, îi dau lacrimile și îi topesc cuvintele... Simți în vocea ei toată dragostea din lume, în cea mai pură formă. Mama iubește incredibil - fie un om, un fluture sau un câine ! Are capacitatea să nu vadă decât esențialul din tot, înțelege valoarea oricărui suflet și nu face diferențe. Copiii simt, probabil, chestia asta și răspund la fel. Cu dragoste sinceră ! E aproape bizar... Elevii-problemă, necontrolabili și chiar catalogați drept ”incorijibili” se îmblânzesc ca prin minune în clasele ei și se deschid...Mama este cel mai puternic militant împotriva violenței în educație. ”Vorbă bună și dragoste” e rețeta ei. Capacitatea asta a de a simți cu adevărat iubire pentru oameni mi se pare extraordinară... Așa e mama...

Deși, fie vorba între noi, mi-a tras niște omoruri în junețea mea de abia le-am dus... O aduceam în stare, să nu vă faceți probleme... Le meritam, mămică, de cele mai multe ori ! Și când nu le-am meritat, se compensau cu (multe) alte situații în care scăpam neprins...

Ciudat, nu reușesc să-mi aduc aminte în detaliu momentele în care am făcut-o pe mama să plângă... Probabil creierul meu a fost mai perfid decât mine și a ascuns gunoiul sub preș. În schimb, nu uit niciodată vocea ei sugrumată de lacrimi. Atunci când încerca să-mi spună ceva și nu putea de plâns... Frânturile alea de cuvinte răsărite din suflet și omorâte în amar din lipsa mea de minte, pe-alea nu pot să le uit... Uneori, mă înțeapă în moalele capului și mă întreb automat, ca după un mesaj dintr-un vis pe care nu ți-l amintești... ”Oare ce-a vrut să-mi spună ?”...

Acesta NU este un articol despre mama. Regret, dar nu stăpânesc suficient de bine cuvintele cât să-mi permit să scriu despre mama... Aceasta este o mică declarație pentru ea.

 Pentru fiecare moment în care te-am făcut să suferi, mamă, te rog, iartă-mă !

Am fost un bou.

---