joi, 8 aprilie 2010

Singuri în mulțime

Ești pe stradă, te întorci cu sacoșele pline, ai de făcut zece pași până la ușa casei. În fața ta, lângă un stâlp, un bărbat zace inconștient.
Ce faci ?

Îți spui în sinea ta că e beat. Un boschetar beat. Și mergi mai departe...


Chestia asta se întâmplă în cele mai multe cazuri, cel puțin în dragul meu București.

Lipsa intervenției civice este omni-prezentă, frățioare ! Într-o proporție atât de mare, încât a ajuns un pericol public. În București - dacă Doamne-ferește! - ți se face rău și cazi pe stradă, mori cu zile ! Am văzut de N-ori, N cazuri. Am verificat, și în multe cazuri era vorba de bețivi, însă odată mi s-a întâmplat să ridic de jos un bărbat între două vârste care făcuse o cădere de calciu și se lovise rău. Zăcea pe jos de cel puțin 10 minute, avea capul spart, și nu-l băga nimeni în seamă !!! Să ne înțelegem: dacă ești rangă de beat, pișat pe tine și cu voma pe piept, nu te ridic de acolo nici dacă pierd ultimul tichet în Rai. Mi-e și scârbă, și nici nu meriți. Dar până să mă prind ce hram porți, măcar verific...

Acum, faptul că românii cred despre ei înșiși că sunt un popor de alcoolici boschetari, nu mă miră. În principiu, dacă nu suntem încă, asta arătăm că vrem să devenim. Totuși faptul că un om căzut pe stradă este prezumptiv mort de beat, arată ce părere bună avem despre noi înșine. Și - vorba aia - dacă nici noi nu ne cunoaștem, atunci cine ?

Și mai e ceva. Indiferența. Sunt mulți cei care se fac că nu văd o astfel de scenă doar pentru a evita complicațiile. ”Drumuri la spital, banchete pătate cu sânge...lasă, că n-are nimic. Sigur e beat, că dacă era altceva, îl ridica cineva până acum...”

Atitudinea asta mi se pare oribilă. Este inacceptabilă și molipsitoare. Oferă puterea exemplului, pentru că oamenii se simt acoperiți să nu facă nimic dacă văd că sunt și alții care nu fac... Gândiți-vă foarte bine că în București - repet - poți să mori pe stradă, și ai șanse mari să nu te bage nimeni în seamă, în față la Unirea !

Dacă faci un infarct, acolo crăpi, și infarct se face des în orașe. Unde se intervine rapid, se scapă...

Unde nu...nu !

Recent, un cunoscut de-al meu (și un om bun, deci o ciudățenie în România) a fost în mall-ul din Cotroceni. Unde era căzut un om, chiar lângă scările rulante. Lângă el, urme de sânge. Nimeni nu se uita măcar în direcția aia, iar cei care foloseau scara rulantă îl ocoleau ca pe un coș de gunoi... Cunoștința mea a chemat salvarea, pentru că s-a temut să intervină în vreun fel, de frică să nu fie vorba de o fractură cervicală. A stat să aștepte salvarea, păstrând o distanță oarecare de omul căzut. După un sfert de oră, salvarea nu venise. Cu excepția unor angajați ai mall-ului aproape duși cu forța acolo, nimeni altcineva nu a schițat vreun gest în tot timpul ăsta. Măcar o tresărire, o privire mai lungă. Și urcau mulți pe scară...

Oamenii își pun ochelari de cal în situații limită. În momente în care ar trebui ”să căscăm ochii, să ciulim urechile și să alertăm haita”, noi băgăm capul în nisip. Chestia asta mă dezechilibează puțin. Îmi dă cu virgulă senzația asta bizară de singur în mulțime. O mulțime care nu te susține, ci te suportă. Cât timp ești în picioare. Și care te obligă să ai glezne groase, pentru că dacă pici, te calcă în picioare fără să clipească. Sau - în cel mai bun caz - te lasă să crăpi...
Share On Facebook !

3 comentarii:

  1. Din pacate asa este, si imi pare rau ca trebuie sa recunosc asta.
    In ce ma priveste de fiecare data m-am apropiat de cel cazut si am incercat sa-mi dau seama ce e cu el. Daca duhnea a bautura... case closed.
    Odata am ajutat o babuta care cazuse pe strada, am sunat la ea acasa sa vina cineva sa o ia, si sa vezi, cand a pus baba telefonu' la ureche a uitat ca-i e rau. Mai avea un pic si incepea sa povesteasca telenovela de aseara :))
    Iar in ce priveste salvarea... sa te fereasca sfantu' sa ai nevoie de una, ca mai bine mergi pe jos... :(
    Asta e tara in care traim, dar mereu ma gandesc ca poate prin exemplul personal al celor putini vor ajunge si ceilalti in vreo suta de ani sa inteleaga...

    RăspundețiȘtergere
  2. Si nu numai in Bucuresti poti sa mori pe strada ca nici dracu nu te baga in seama.....La intrarea in tara, pe la Cenad, am vazut o scena care nu mi-a venit sa cred ca e adevarata:...o ambulanta oprita pe carosabil a ridicat un barbat care era cazut pe sosea si l-a mutat mai 'hacana' cat sa nu-l calce masinile dupa care a plecat....poate in ambulanta sa fi fost un bolnav care trebuia transportat, dar ca scena la intrarea in Romania e oribila!...si mai ceva....acum cativa ani, tatal meu a vazut o masina oprita pe mijlocul Autobahn-ului in Germania pe la 3 dimineata...toate masinile semnalizau si o ocoleau, numai al meu tata s-a oprit in spatele masinii, a pus avaria si s-a dus la om la masina..era trantit cu capul pe volan, mut de beat....i-a impins masina pana a scos-o de pe carosabil si i-a aruncat cheile departe de masina ca poate le gaseste cand se trezeste...sau poate le mai cauta si acum...sau poate neamtu' era roman....dar bautura-i bautura!!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu am luat o palma pe Maria Rosetti pentru ca ajutam doi batrani, si strada era plina de muncitori care asfaltau, nu a intervenit nimeni, eu ce dracu sa mai zic??? Nici nu ajuta nimeni si ti-o si iei daca ajuti tu! Tara de kkt

    RăspundețiȘtergere