Acasă

Acum două zile am dat nas în nas pe stradă cu Alecu. Nu-l mai văzusem de vreo 10 ani, de când tot așa, m-am ciocnit de el prin cartierul în care am copilărit. Alecu este dependent de heroină și i se spunea ”doctorul” pentru că ajungea în supradoză la ”Urgență” mai des decât cadrele medicale angajate acolo. La vremea lui, era doar un băiețaș de cartier, destul de charismatic, simpatic și simpatizat. Heroina i-a alungat toți prietenii și i-a adus alții noi, cu care împărțea seringile de insulină. Ceva mai conștient, el o ascundea pe a lui deasupra unui vas de toaletă, într-o pungă murdară. Odată, l-am ajutat să-și găsească vena cu un garou improvizat. De milă. Îi era groaznic de rău, și nu reușea să își facă injecția pentru că nu prea mai avea unde... A fost unul dintre cele mai neplăcute momente din viața mea. Heroina i-a distrus dantura complet, l-a învățat să fure și să renunțe la orgolii. La ambiții. Apoi, l-a transformat complet într-o umbră de om care stârnește repulsie...

Revederea cu Alecu mi-a provocat un mic șoc, recunosc. Nu credeam că mai e în viață. Și culmea, era la fel ca acum zece ani. Tot slăbănog, tot cu capul coborât între umeri, însă cu dinții făcuți. Probabil de-asta a și rânjit cu toată gura când m-a văzut: ”Oooooo, frățioru` meu !! N-ai o țigară ?”. Neschimat. De când aveam șaisprezece ani și până în prezent, băiatul ăsta nu a deschis altfel o conversație...

Numai că de data asta Alecu era îmbrăcat oarecum frumos. Plus că etala o dantură nouă. Mirosea a parfum, și schimbase mersul crăcănat spre exterior cu unul mai ”catwalk”... L-am întrebat ce face, a înțeles unde bat și mi-a răspuns la obiect: ”Exact ce făceam și când ne-am văzut ultima dată”, numai că în Spania. De ani buni, Alecu plecase cu niște tovarăși hoți în Barcelona. Orice ai zice, n-au gusturi rele băieții ăștia când vine vorba de turism...

Acum, se cam terminase treaba pe-acolo. Cel puțin, de unde fura el. Nevoit să se întoarcă acasă măcar pentru o vreme, Alecu era indignat de România ! ”Frățioare, nu-mi place acasă neam, abia aștept să mă tirez înapoi. E urât, e mizerie, e plin de fraieri nasoi pă stradă, toată lumea moare de foame. Nu e loc de nicio combinație.” Pe Alecu îl mai deranja că ”e prea agitație mare”, în sensul în care oamenii sunt foarte repeziți, se grăbesc tot timpul, cine știe unde... Îl enerva, normal, traficul și mai ales faptul că ”aici, toată lumea se uită urât pe tine, să moara familia mea, zici că e toți gabori !”

Alecu abia așteaptă să plece din România. Desigur, dacă nu-l prind la furat pe-aici și-l bagă la zdup. Are o ”coadă” impresionantă, și multă pușcărie făcută. Pe hârtie cea mai mare parte, pentru că așa e Justiția. Oarbă, îngăduitoare și proastă. Alecu este un hoț care nu mai suportă România ! Civilizat de Spania - desigur - în felul lui obscen - Alecu privește România de sus. E amuzant, oarecum. Și tragic...

Mârlănia românilor va înflori din ce în ce mai mult. Nu că ar fi dispărut până acum, însă înregistrase un regres considerabil după intrarea în Comunitatea Europeană. Desigur, nu pentru că ne-am mai ”școlit” noi, ci pentru că libera circulație a permis unui număr uriaș de interlopi să migreze în Spania și Italia. Să-i țină Dumnezeu sănătoși, acolo. Acum, că s-au mai tăiat taniurile și prin străinătate, o parte din băieți se întorc acasă, alăturându-se entuziaști comunităților de cefoși uitați pe-aici. Odată cu ei revin muncitorii cinstiți și restul de furnicuțe rămase fără pâinea albă din străinătate. Deștepții care făceau mișto de căpșunari, șă nu uite că ei au susținut mult timp o economie falsă în România. Mulți au băgat la maț pentru că fraierii ăia au trimis milioane de euro acasă... dar asta este o altă poveste...

Mulți alții ca Alecu vin acasă. Și mult mai răi, să nu aveți dubii. Unii nu vor rezista si se vor întoarce în vest. Ceilalți, vor împărți iar trotuarul cu noi, restul ”fraierilor”. Și dacă la început n-o să-i observăm imediat din cauza ”influențelor occidentale”, după o vreme - când vor fi terminat agoniseala - îi vom vedea revenind la ei înșiși... În toată splendoarea. O perspectivă pentru care nu cred că vom fi pregătiți, cu adevărat, niciodată...

---