Cum m-am lăsat de fumat

Mult mai ușor decât credeam, asta e toată ideea ! Dacă vă așteptați să țin acum o prelegere cretinoidă despre cât de nasol e să fumezi și ce minunat este să te lași, să știți că nu m-ați „citit”. Mi se pare o temă ipocrită până la Dumnezeu toată propaganda asta ”anti”, cu atât mai mult cu cât ar veni de la un fumător de Marlboro roșu, două pachete pe zi, vreo 15 ani. Plus încă cinci ani de Kent 8, tot vreo două pachete pe zi...

Mi-a plăcut să fumez al dracului de mult, de la tabiet, gest, minute câștigate cu ”mai fumez o țigară și mergem”, țigara după masă, după sex, sau țigara de la ”șpriț”. Pe care, apropos, o credeam indispensabilă. Și nu e. Poți să bei liniștit, fără să fumezi, credeți-mă... Și încă ceva: când fumam, nu prea beam cafea. Acum, beau cafea în fiecare zi. Pe o scară a viciilor, recunosc că am urcat destul de sus, și nu regret. Mi-e ciudă, e adevărat, că m-am apucat de fumat, NU și că am fumat vreo douăzeci de ani ca turcul. Pentru că mi-a plăcut. Au fost multe momente când gândeam că dacă e să mă omoare țigara, atunci așa să fie ! Mie îmi place să fumez, și basta ! Tot trebuie să murim de ceva, nu-i așa ?

Ușor-ușor însă, a început să mă enerveze că urcam două etaje și gâfâiam ca o scroafă gestantă. Miros oricum nu prea mai aveam, nici gust, dar oricum, de asta îți dai seama după ce te lași. Tot după ce te lași îți dai seama în ce hal puți. Apoi, mi-am dat seama că mă costă țigările pe lună vreo 6 milioane, minim. Fără weekend-uri, când puteam să fumez lejer trei pachete pe seară... Nu mă deranja neapărat la buzunar, pentru că - știți cum este – de țigări găsești întotdeauna bani – dar a început să mă calce pe nervi ideea că mă sufoc pe banii mei, fără nicio plăcere efectivă. Mă enerva că dacă rămâneam fără țigări la patru dimineața, musai mă duceam să-mi cumpăr, și asta m-a făcut să mă simt ”atârnat” de ceva care mă costă, și are toate șansele să mă ”curețe” în niște modalități extrem de cinice și chinuitoare...

Pentru nimic ! Nicio senzație !

Se spune că nu te lași de fumat din prima încercare decât în mod excepțional, și sunt convins că așa este. Cu fiecare tentativă, mai înveți ceva. Important este să încerci, că până la urmă îți iese. Dacă n-ați făcut-o, nici n-aveți idee în câte variante te poate manipula propriul creier pentru a te apuca iar de fumat... În timp, și tot lovindu-te cu capul, înveți toate trucurile și te lași.
Eu am încercat odată cu niște pastile – se cheamă ZYBAN, și există trei posibilități:
N-au niciun efect, pur și simplu, și atunci le iei degeaba ! (destul de rar). Au efect, duci tratamentul până la capăt (greu de crezut), și atunci te lași SIGUR ! Sau a treia variantă, și cea mai plauzibilă, iei pastilele o perioadă, te lași de fumat (n-ai cum să nu te lași, fumatul devine atât de scârbos încât vomiți), după o vreme nu mai suporți pastilele, renunți, și în două săptămâni te apuci iar...

Eu am pățit-o pe ultima. Dacă vă simțiți „bazați” să urmați tratamentul șase săptămâni, credeți-mă că de fumat vă lăsați fără nicio problemă. În primul rând, vi se schimbă gustul din gură în ceva metalic și scârbos, greu de descris. Ai senzația că ai o spumă de hoit în gură, și când fumezi, nu simți deloc tăria țigării ! În schimb, are un gust imposibil de descris în cuvinte, ceva cu adevărat dezgustător. Cică dacă iei șase săptămâni pastilele astea, ți se întipărește pe creier gustul ăla, și nu mai fumezi niciodată. Posibil, însă eu n-am avut nervi să le iau. După ce am întrerupt tratamentul, m-am chinuit să mă apuc iar de fumat, pentru că vreo lună încă a mai persistat gustul ăla infect, dar nevoia de fumat era intactă...

Și totuși cum am renunțat ?

Întâi, m-a motivat că s-a lăsat de fumat Gigi Becali !
Deci, Becali s-a lăsat de fumat ! EU NU POT ??!!
...Pe bune, Gigi Becali NU MAI FUMEAZĂ !
Nu l-a făcut pe el țigara... Pe tine te face ?!..

M-am lăsat dintr-o dată, pregătindu-mă psihic vreo 6 luni ! Nu vă imaginați cine știe ce exerciții. Pur și simplu, fiind foarte conștient că e o tâmpenie fumatul (cine nu știe asta ?!!), mi-am spus într-o zi de primăvară ”De ziua mea mă las de fumat !”. Cel mai idiot clișeu, știu. Însă ziua mea era în octombrie... Esențial a fost să-mi spun în gând în fiecare zi, de câte ori îmi aprindeam țigara ”De ziua mea, nu mai sunt fumător. Scap de porcăriile astea, slavă Domnului ! Ăsta e cadoul meu de ziua mea !”. Fără presiunea psihică a unui termen apropiat, ești mai relaxat. Una e când spui ”de mâine sau de luni mă las”, și alta este să știi că se întâmplă peste jumătate de an. CEL MAI IMPORTANT este să-ți repeți în fiecare zi poezioara aia, care nici măcar nu e mincinoasă, ci perfect adevărată !

Vreau să vă spun că după vreo două luni, deja aveam senzația că vreau să treacă mai repede timpul, să scap odată de fumat. Tot repetându-mi că îmi fac un cadou lăsându-mă, în fiecare zi, am început ușor ușor să văd fumatul ca pe o adevărată otravă de care trebuie să scap ! Deja, când mă apropiam de 20 octombrie abia așteptam să treacă mai repede timpul, să scap odată de fumat ! E bizar, dar chiar ne putem dresa singurei... Ajută mult la motivație...

Și apoi, m-am pregătit pentru ce e mai rău ! Mi-am închipuit că va trebui să mă lupt cu forme grele de sevraj, cu atacuri de panică, nervi, cu stări de agitație, frustrare...în fine... Ce simți când ai rămas fără țigări, și n-ai de unde să-ți cumperi, la puterea a zecea. Poate din cauza asta, mi s-a părut mult mai controlabilă pofta aia stupidă de țigară. Care nici măcar nu e așa greu de controlat. ”Totul e de la cap”, e vorba unei doctorițe respectabile. De nutriție...
Am simțit nevoia să fumez vreo două zile, suportabil, și apoi chiar ușor controlabil. Pofta să ronțăi am reușit s-o controlez cu o cură de slăbire, în aceeași perioadă. ...Altfel, cred că mă făceam cât o balenă. Explicația (la modul profan), este că atunci când fumăm, niște enzime circulă în corpul nostru și duc informația la creier. Când nu mai fumezi, ele circulă ca proastele degeaba, și ajung la creier fără informație. Iar creierul, cică de fiecare dată când îi dă cu virgulă în stilul ăsta, apelează la comanda primară: mănâncă ceva !
Pofta de ronțăit dispare după o lună, maxim două, dar poate fi controlată și înainte !

Pofta de țigară dispare foarte greu, sau niciodată ! Obișnuiește-te cu ea ! După ce te acomodezi cu chestia asta, ajungi s-o ignori până dispare ! Este esențial să nu te lupți cu ea până te frustrează. Dacă simți nevoia să fumezi de nu se mai înțelege nimeni cu tine, nu-ți stă gândul decât la țigară, pefect ! Fumează o țigară ! După ce o termini, o să te simți fentat și îngenunchiat, dar nu e niciun capăt de țară. Important e să nu fumezi mai mult de una pe zi. Ziua pe care o închei fără niciun fum, în ciuda tentațiilor, o să-ți ofere niște satisfacții incredibile cu tine însuți ! Și putere să învingi și data viitoare. Și să nu faci greșeala să îți pui norme, de genul ”două țigări pe zi”. Nu merge. În câteva zile, ”le îndoi” la loc...
NU te gândi că NU MAI AI VOIE să fumezi NICIODATĂ ! Până la urmă, tu decizi, și dacă te lași, și dacă te apuci din nou. Lasă-ți portițe, și vei fi mai relaxat, deci, mai dispus la luptă. Dacă simți că nu mai poți, fumează o țigară, însă NU și pe a doua ! În rest, totul e de la cap ! O să vezi că nu e dracul atât de negru, și că poți să controlezi pofta de ceva ce NU ARE NICIUN ARGUMENT REAL SĂ FIE O NECESITATE !
Cam asta a fost strategia mea de a renunța la rahaturile astea de țigări. Acum alerg o oră pe bandă, non-stop, și chiar îmi dă o satisfacție URIAȘĂ chestia asta. Mă simt iar liber. Știu sigur că nu mă mai apuc de fumat, pentru că deja am tras niște băute fără țigară, am făcut un Revelion fără țigară, și deja nu-mi mai trece prin cap. Când am simțit că nu mai pot de poftă, am fumat. Oribil gust ! Zero satisfacție, plus o moleșeală grețoasă. Dacă articolul ăsta uriaș vă ajută pe unii dintre voi, în vreun fel, să fie primit ! Dacă nu sunteți fumători, chiar nu-nțeleg de ce ați citit până aici. Iar dacă sunteți, numai faptul că ați ajuns până la capăt ar putea fi un semn că sunteți pregătiți să renunțați !

Baftă !

---