Îl știe cineva pe Cristi Banu ?

pentru fiul sau fiica oricărui părinte...

El este omul care pictează gânduri...


Cristi Banu a venit pe lume acum patru decenii, și - ca noi toți, de altfel - nici nu și-a dat seama când s-a făcut astăzi... Dacă-i numeri anii de muncă la tipografie, faci un copil și-l duci la facultate...

”am muncit mereu cu drag, la tipografie fac azi 22 de ani de cind lucrez, asta arata statornicia mea ... ...am strins in viata cite ceva, am faurit, am cladit dar nu pun mare pret pe bogatie...”

Cristi Banu este singurul om cu adevărat bogat pe care l-am cunoscut. Pentru că e mulțumit cu ce are, se cheamă că-i ”putred de bogat”, vorba văduvelor de ”domn colonel”. Cristi Banu este singurul om pe care îl cunosc fără frustrări moderne, deși nu cred că-și imaginează cineva că n-ar putea să aibă...

Credeți că Irinel Columbeanu a atins serenitatea asta vreodată ? Credeți că Țiriac a împușcat toți mistreții din galaxie, sau a tranzacționat toate acțiunile ? Mă îndoiesc. Genul ăsta de fericire se cumpără cu altă monedă. Un fel de semn din naștere, pe care nu poți să ți-l implantezi, cu nicio sumă. Ba s-ar putea, cu cât încerci mai mult să cumperi fericirea, cu atât să-ți devină mai inaccesibilă...

Dacă trebuie să invidiați pe cineva, invidiați-l pe Cristi Banu...

Pentru că pur și simplu, este un om împăcat cu viața lui. În toate aspectele...
 
 

 

Cristi Banu nu s-a născut poet, și nici n-a crezut vreodată c-ar putea să fie. În primul rând, nu s-a ocupat deloc de chestia asta. Dacă te vrei artist, ai nevoie de timp irosit în boemie, ai nevoie de depresii și oftat din dragoste, ai nevoie să petreci noaptea și să dormi ziua, ai nevoie de vicii...ehee...ai nevoie de multe să te faci poet. Cristi Banu a fost ocupat cu munca și n-a avut când să le mai facă și p-astea... Totuși, asta nu i-a ridat sufletul... Dacă îl vezi într-o stație aglomerată de metrou, ai senzația că e beat sau nebun. Atunci când toate figurile dintr-o mulțime sunt întunecate, singura senină pare smintită... Și totuși, cine e smintit ? Cristi Banu, sau mulțimea ?


”am gândurile verzi pe pajiștea minții înflorită, le dau drumul în lume, așa că dați-mi secera dorită, să le cosesc, în snopuri să le strâng, ori să fac pomii să se aprindă de înflorire când le frâng ...sau să le fac în apa mării scoică, vorbe de-alint în legănarea pruncului pentru doică...”

Cristi Banu nu se crede poet, dar scrie tot timpul, potrivind cuvinte. Nici nu vrea s-audă c-ar putea fi poet... E conștient că nu găsește tot timpul cele mai bune rime, n-are încredere în gramatica lui (deși scrie corect, cu mici excepții) și în general se biciuiește cu smerenie. Din când în când, simte nevoia să ne mai spună ce simte, și de fiecare dată ne include pe toți. În poveștile lui de câteva rânduri a găsit loc pentru toată Lumea... Tot timpul, ne mângâie din cuvinte, cum știe el mai bine... Are pentru fiecare dintre noi un gând bun, un zâmbet, luna de pe cer și cerul... Uneori îi ies rimele perfect, alteori le mai scapă pe jos, dar niciodată nu și-a ciobit mesajul. Îl simți, din stângăcia cuvintelor, că e sincer, în primul rând cu el însuși. Altfel, cum ar putea să fie atât de senin ?...

Vreau să-i mulțumesc lui Cristi Banu pentru puterea exemplului. Nu pentru că acum o să am vreo revelație și de mâine o să fiu, sau o să fac, ci pur și simplu pentru că știu că există... Nici eu, nici voi n-o să ne schimbăm, mai mult de o secundă... Unii poate chiar ați înțeles anapoda toată povestea și acum vă amuză sau vă simțiți înșelați cu cinci minute. Niciunul dintre noi, ceilalți, nu vrem să acceptăm și o altă expresie a fericirii. E greu, și nici măcar nu ni se potrivește tuturor, slavă Domnului ! Într-un fel, noi am luat pilula roșie, el a luat pilula albastră... Sau poate invers ?... Cine știe...
Nici noi, nici Cristi Banu...


Numai că dintre noi toți, el este singurul care zâmbește tot timpul...

I-am lăsat și eu un comentariu, și m-am străduit să rimeze. Într-un mic puseu de aroganță discretă, am crezut c-o să-mi găsesc cuvintele într-o clipă... N-a fost ușor deloc. După o vreme, după ce - cât de cât -  mi-a ieșit, am revenit cu picioarele pe pământ. Degeaba te încăpățânezi să cauți rime, dacă nu știi cum să pictezi gânduri senine...

---