Medicina tradițională - caracterizată de la Hipocrate încoace de o aroganță iritantă - descoperă în secolul XXI că cele mai multe dintre concluziile ei sunt doar niște fâs-uri. Zeci de ani, hepatologii au exclus complet sarea din dieta persoanelor bolnave de hepatită, pentru a descoperii recent că în realitate, puțin sodiu nu strică deloc în procesul de vindecare... ba chiar ajută... Este un exemplu minor. A existat o vreme - nu așa de îndepărtată - când oamenii credeau că fumatul întărește sistemul imunitar. Nu se întâmpla pe vremea vizigoților, ci în plină epocă industrială, peste ocean. Trecusem deja peste o criză financiară globală, inventasem cinematografia, televiziunea, automobilul sau presa scrisă. Funcționau centre de cercetare pretențioase, fisiunea nucleară o aveam deja la degetul mic, dar trăiam cu convingerea că mahoarca ne prelungește viața...
În perioada renascentistă - deci, cum s-ar spune, în plină efervescență creativă a Omenirii - cel mai bun tratament pentru orice boală era ”lăsatul de sânge”. Vreo doi litri... Dacă aveai sifilis, o gripă sau o infecție, nu conta: venea un așa-zis doctor, scotea o brișcă și te lăsa leșinat... Au existat regi și oameni de stat aflați în grija celor mai mari savanți ai vremii, care au dat ortul popii după îndelungi suferințe provocate de vraci. Erau îndopați cu tot felul de otrăvuri, arși cu fierul înroșit, crestați sau împachetați în tot felul de scârboșenii, în speranța că o să le treacă infecțiile... Inclusiv astăzi, niște impostori mănâncă o pâine bună de pe urma nefericiților care cred că dacă se crestează sub limbă, se vindecă de ulcer, cancer sau ejaculare precoce...
Apoi, am descoperit că nici noi nu suntem atât de speciali pe cât credeam. Ne-am decodificat genomul, și am constatat că suntem foarte similari cu o muscă... Ne-am dat rotunzi că zburăm pe lună - și cel mai probabil - am fost nevoiți să turnăm niște filme prin deșertul Nevada, numai să nu ne facem de rahat... Pe măsură ce creștem, ne dăm seama cât de mici suntem, și numai asta ne poate face mari...
Dincolo de medicină, mecanică sau genetică, în părțile abstracte ale existenței noastre suntem la fel de neajutorați. Cine suntem ?... Filozofăm, încercând să găsim răspunsuri imposibile, chiar dacă știm că n-avem nicio șansă să le aflăm pe aici. Ceea ce credem astăzi, mâine se transformă în mit. Sunt convins...
Importante nu sunt răspunsurile, ci căutarea în sine...
Am avut surpriza plăcută să descopăr un text foarte reușit, scris de un puștan în secțiunea ”bio” de pe profilul său de Facebook. Fără abordări literare pretențioase, fără complicații lingvistice, subtil metaforic și foarte concis. De altfel, nu este singurul text isteț pe care îl găsești pe profilul lui, demonstrând că ”mai există și copii reușiți, în generația asta rătăcită”... Adrian Pușcașu a sintetizat perfect ceea ce suntem, încercând să ne explice ”in style” cine este el. De fapt, cine suntem noi... Sunt de acord cu totul, mai puțin cu renunțarea. Atât timp cât mai mișunăm pe lumea asta, n-avem voie să ne oprim... Bravo, kiddo ! :) ...
”Mai știți puzzle-urile de diferite dimensiuni, cu animale, monumente sau cu personaje din desene animate? Doamne, câte ore stăteam să rezolv unul d-ăla mare. Câte ore! Imaginați-vă unul cât camera voastră de mare, cu milioane de piese mici, mici, mici. Poate înfățisa orice, de la o mașină, până la un broscoi care regulează o broască într-o mlaștină. Multiplicați numărul de piese cu 1 milion și o să obțineți o grămadă de piese mici, pe care o să trebuiască să le adunați într-o pungă roz. După ce terminați, sugrumați punga de sub toarte. Uitați-vă la ea cu fundul în sus și o să vedeți cum arată creierul meu: mare, confuz. Acum scoateți piesele și încercați să rezolvați puzzle-ul. O să treceți prin exact aceleași stări prin care trec eu: ambiție, furie, calm, speranță, eșec și, într-un final, o să abandonați. Dacă împreunați cutia cu piesele din ea, o să obțineți un mascul, numit Pușcașu. Adrian Pușcașu.”
Postări
Mă simt onorat și ciudat în același timp, pentru că nu în fiecare zi un om obișnuit are ocazia să-și vadă numele și o mică parte din povestea lui, pe un blog. Nu pot decât să-ți mulțumesc pentru aprecieri și să-ți urez baftă în tot ceea ce faci.
RăspundețiȘtergere