O cheamă Evelina și este țigancă. S-a născut într-o familie tradiționalistă de ”florari”, și nu i-a lipsit nimic, niciodată, dacă îl întrebi pe tatăl ei, sau pe oricare alt părinte întunecat de lipsuri... A făcut școala generală în Pantelimon, acolo unde și locuia cu părinții ei - zonă în care trăiesc majoritar țigani. Unii ”cu stare”, în case opulente, alții la limita subzistenței, în cartierul numit ”la groapă”... Diferențe de la cer la pământ, de la alb la negru, la fel ca-n viață, fie ea de român sau țigan. Evelinei i-a plăcut întotdeauna cartea. Isteață foc și ambițioasă, a încercat de mică să le descopere pe toate... Își punea tot timpul întrebări, e bine crescută, curată și vioaie, ca argintul viu... Au fost multe momente când a simțit pe pielea ei proasta reputație a unui ten închis... Suspiciuni, atitudine ostilă, glume cu tentă fascistă și dispreț amestecat cu teamă... Țiganilor din Pantelimon le e rușine să spună ce sunt, deși numai unora ar trebui să le fie, și nu pentru ce sunt, ci pentru cine sunt... Valabil pentru orice culoare, nu credeți ? Pentru fiecare paria, există cel puțin alți doi nevinovați care-i poartă blestemul...
După ce a intrat la liceu, Evelina a primit o veste care i-a năruit toate visele. Tatăl ei i-a interzis să mai meargă la școală, pentru că i-a găsit soț. Tot din neam de florari - pentru că dinastiile se păstrează, la fel cum tradițiile sunt apărate cu sfințenie arhaică, într-o societate bolnavă de modernism. Evelina nu are perspective într-o lume a prezentului, pentru că familia din care provine refuză să iasă din izolare... și cum să-i condamni, până la urmă ?... Dincolo de gardul înalt, un ten închis reprezintă pentru mulți dintre noi etalonul moralității. Deși, cei mai mari nemernici pe care i-am cunoscut erau îngrozitor de albi. Deși cei mai nespălați concetățeni care îți întorc efectiv mațele pe dos în spații închise erau - fatalitate - ”caucazieni”...
Simțind că i se năruie pământul de sub picioare, Evelina a încercat să-și înduplece familia să nu o condamne la o viață predictibilă. Fără succes. Într-o zi, s-a aruncat de la balcon. Poate a vrut să moară, poate a vrut doar să atragă atenția. Nu știu exact la ce s-a gândit când a făcut-o... Albi, negri sau galbeni prin naștere, suntem greu de înțeles când alegem să ne punem capăt zilelor la 17 ani... Din fericire pentru ea, a avut Înger. Nu știu dacă era un înger țigan, arian sau metis. Îngerii au întotdeauna aripile albe, ați observat ?... Evelina și-a rupt ambele picioare și și-a afectat grav coloana vertebrală. A stat multă vreme într-un spital alb, a dormit pe așternuturi albe și a plâns lacrimi incolore. Ciudat... Lacrimile n-au niciodată culoare... După multe operații și tratamente chinuitoare, într-un final s-a făcut bine și s-a întors în colivia ei de aur...
Mi-ar plăcea să închei povestea asta cu un happy-end. Să vă spun că Evelina merge în continuare la școală, are note bune, este acceptată de români și nu mai trebuie să audă de la mari moraliști rozalii cum ar transforma-o ei în săpun de casă... Din păcate, Evelina a fost înfrântă de stereotipuri. La 18 ani s-a măritat cu un soț pe care nu l-a ales. A renunțat la școală, pentru că trebuie să aibă grijă de bărbat și de flori. Trebuie să gătească, să robotească prin casă, trebuie să spele haine albe, ca ale tuturor... Într-o zi, s-ar putea să cumpărați un buchet de trandafiri de la Evelina. S-ar putea s-o vedeți pe stradă și să vă pipăiți instinctiv buzunarele, asigurându-vă că mai aveți portofelul. O să observe, dar s-a obișnuit... S-ar putea să vă atragă atenția cu o privire lungă și tristă, și-o să vi se facă frică de deochi... Nu știu, ați putea să vă gândiți la orice, nu-i așa ?... Gândurile - la fel ca și visele, vin în toate culorile curcubeului...
Postări
