joi, 28 octombrie 2010

Stela Popescu

Astăzi am avut-o invitată pe Stela Popescu la VIZOR MONDEN, și vă jur pe barba profetului că ne-a dat pe spate... După o zi de muncă lungă, ne-a înviorat pe toți ! A fost ultimul invitat, la orele 19.00, și făceam interviuri de la 10.00 dimineața...

În primul rând, Stela Popoescu amestecă perfect un aer retro elegant, cu un stil surprinzător de modern, de permisiv chiar, mai energic cu un tempo decât al nostru. Pur și simplu este argint viu tot timpul, gândind repede și liber, fără să-și piardă vreo secundă decența... Nu face exhibiții lingvistice inutile, și nu evocă povești cu miros de naftalină... Nu știi când trece timpul cu ea...
Apropo, Stela Popescu arată cum o știți. E identică, așa cum o știu de când eram mic. Mi-e foarte clar, n-o să se schimbe niciodată. Este spontană, deși discret teatrală, dar elegantă și subtilă, fără să manipuleze auditoriul... Răspunde fără zig-zaguri. Este incredibil de tonică. Ridică vocea de te face să tresari, când te aștepți mai puțin, și după trei puncte de suspensie, trage o concluzie haioasă...

 E muult mai tonică în realitate decât în orice rol ați văzut-o vreodată, vă jur...

Elena a râs în hohote de câteva ori, și nu e puțin lucru :)...

Stela Popescu s-a adaptat la ”vremea mea”, cu siguranță mai bine decât mine, pe alocuri...Recunosc. E o chestiune de înțelepciune - fără îndoială - și înțelepciunea cere timp și creier... Doamna asta surprinzătoare acceptă mai ușor niște realități și le și înțelege stricăciunea mai bine decât mulți dintre noi, ”ăștia mai tineri”. Și peste toate, are capacitatea să vadă exact ce contează din toată povestea... partea fertilă... Foarte tânără femeia asta...

Doamnă, vă mulțumim pentru vizită !

Echipa VIZOR MONDEN

Ramona; Laur; Liana; Vlad; Ana; Adela; Elena; Liviu
Share On Facebook !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu