Iubesc Criza !

Îmi place Criza. O IUBESC ! Criza ne scutură, ne trezește, ne aduce cu picioarele pe pământ, ne detoxifică...

Materialismul umanității a evoluat ca atunci când bei la o petrecere: la început guști și te simți relaxat, apoi te ia euforia, ți-e bine, dar tot îți mai torni un pahar... și încă unul, și încă unul, mai mare... Mai plin. Mai tare. Și încă unul, și încă două, și mai deschizi o sticlă... Niciodată nu-ți ajunge, niciodată nu te saturi. Vrei tot timpul mai mult, vrei să te simți mai bine, vrei să-l iei de piept pe Dumnezeu !

Și dup-aia ți se face rău și borăști...

Chiar dacă horcăi, transpiri și simți că-ți verși mațele, după ce-ai vomitat, te simți normal... Ai ochii înlăcrimați, te ustură pe gât, îți privești voma în detaliu, ești transpirat, te trezești strângând W.C-ul în brațe, umil și compromis, brusc mai deștept și rușinat de tine însuți, dar suficient de treaz și înțelept cât să te injuri și să juri că nu mai bei...

Dar tot bei din nou, după o vreme...

Astăzi, suntem între două beții.

Criza ne aduce cu picioarele pe pământ. Ne reamintește ce e umilința, ne obligă să ne calculăm mărunțișul, chiar dacă insistăm să ne arătăm ”fără număr”, cât se mai poate. Să ne vadă lumea prosperi, deși ne ghiorăie mațele. E bine să ne ghiorăie mațele din când în când...

Parcă ne ghiorăie prea rar...

E bine să ne aducem aminte că un apartament în București nu poate să coste cât o vilă cu piscină în California, și un coteț de prefabricate din California n-are de ce să valoreze cât o excursie pe Lună...

Apropos, Criza ne reamintește că n-am ajuns pe Lună, e doar o vrăjeală... Și dacă am fost pe-acolo, am fost degeaba, n-am înțeles nimic. Nu ne-am prins cât de mici și neglijabili suntem, în febra noastră după acumulare. Aselenizarea n-a însemnat nimic, comparativ cu rata dobânzii... Criza e ca un elastic pe care l-am întins în obrazul sorții și apoi i-am dat drumul, convinși că n-are cum să ne izbească peste bot...

Criza ne face creativi, ne trezește din acalmie. Ne scoate din ”leafa merge, timpul trece”, ne pune la treabă. Hoții sunt mai hoți, poeții mai poeți. Criza ne reamintește că trebuie să gândim ca să trăim, dacă tot am fentat firescul și nu mai e nevoie să vânăm și să cărăm prada în peșteră... Ne vânăm unii pe ceilalți oricum, când ne e bine. Când e criză, măcar suntem acoperiți de legea firii: scapă cine poate...

Și-așa suntem nemeritat de mulți... De ce să scape toți ?!...

Criza ar putea să ne facă mai deștepți, pentru că ne-am prostit, ceva de groază ! Am putea, de exemplu, să realizăm că există câțiva băieți deștepți care ling caimacul, în timp ce restul proștilor trebuie să împartă zațul. Am putea să-i scalpăm. În aceeași măsură s-ar putea să nu ne mai deșteptăm deloc, și-atunci, să ne fie criza criză...

Acum descoperim că munca are valoare, că mintea are valoare, și că valoarea se fructifică prin muncă, sau cu mintea... Sau pur și simplu învățăm să speculăm. Gândim, sau murim. Ne folosim creierul, după multe decenii de legumism, sau ne ia dracu`...

Să nu vă închipuiți că o să treacă... N-o să ne oprim, până la fundul sacului. Nu visăm, nu ni se pare. Suntem în rahat, slavă Domnului !, și asta ar putea fi șansa noastră să ni se desfunde nasul...

 

---