vineri, 5 februarie 2010

Ghid de supraviețuire în România


Dacă locuiți în România și nu prea ieșiți din casă, sau dacă intenționați (din cine știe ce motive cretine) să vizitați această frumoasă țară din estul Europei, este vital să parcurgeți următoarele rânduri, pentru supraviețuirea dumneavoastră și a sistemului endocrin cu care sunteți dotați prin naștere...

Episodul I – drumuri naționale și mediu rural

Cum recunoașteți România ?

Pe harta Europei, după forma bizară. Probabil datorită ponderii uriașe de curve pe care le găsim pe teritoriul țării, România are forma unui pește gras, cu bot ascuțit și gura deschisă. De foame...



Dacă vă aflați pe teritoriul țării, România poate fi ușor recunoscută după drumurile improprii, dar mai ales după lipsa indicatoarelor. Dacă doriți, de exemplu, să ajungeți din punctul X - să zicem, București - în punctul Y - să zicem, Brăila – aveți toate șansele să ajungeți în punctul Z – să zicem, Brașov. Nu vă impacientați ! Puteți cere indicații băștinașilor, care vorbesc perfect limba engleză, sau gesticulează admirabil. Înzestrați cu un simț al umorului ascuțit, aceștia vă vor indica, în marea majoritate a cazurilor, o direcție greșită. Din ”spirit de glumă”, pentru că aveți număr de București, sau pur și simplu pentru că s-au săturat de ”străinii ăștia jegoși care vin să ne fută femeile”...


În mediul rural, dacă veți rula cu viteza regulamentară de 50 km/oră, puteți observa pe ambele laturi ale drumului garduri de fier vopsite în general în verde, și la fiecare poartă, un grup de 2-3 băștinașe, sprijinite în baston pe câte o băncuță. Aceste femei – denumite de localnici ”țațe”, sunt îmbrăcate complet în negru, de la ultimul deces în familie, utilate cu batic și dinți de aur sau oțel. Absolut toate sunt supraponderale spre diform, datorită excesului de muncă grea, halva și mâncare de cartofi în Postul Mare. Aparent, nu au nicio treabă. În realitate stau ”la drum” să vadă ”cine mai trece pe uliță”, cine cu cine s-a mai însurat, cine vine beat și dacă au sosit buteliile la Primărie...
Extrem de evlavioase, localnicele sunt experte în colivă, colaci, sarmale și blesteme, acestea din urmă variind în funcție de zonă:

SUD, SUD-EST , Bărăgan: Arde-te-ar focu să te ardă !
NORD-VEST , Ardeal: Fută-te Dumniezău !
NORD-EST , Moldova: Grijania mamii tale dă bățâvan !




Dacă veți depăși viteza regulamentară de 50 km/oră, aveți toate șansele să descoperiți că rabla aia grena cu o ”navetă de bere” pe plafon și abțibilduri reflectorizante este o mașină de Radar... În România este recunoscută ca ”Dacia break”. Nu vă impacientați ! Polițiștii – recunoscuți după uniformele de chelneri și burțile imense nu sunt interesați de carnetul dumneavoastră de conducere. I-ar tenta mai degrabă o mică ”sumă compensatorie” în monedă națională, echivalentul a ”două litre de țuică”...


ATENȚIE ! Dacă veți observa cumva un semn care indică intrarea pe o autostradă, întoarceți mașina imediat și prezentați-vă la prima secție de Poliție, Vamă sau Ambasadă. Cu siguranță ați greșit țara, pentru că în România nu există autostrăzi !

Gropile din carosabil nu sunt rezultatul vreunui conflict armat. Stați liniștit, nimeni nu vrea să cucerească România ! Explicația poate fi găsită în pasiunea nebună a edililor pentru asfaltări ! Românii asfaltează cu dragoste fiecare drum din țară, de cel puțin două ori pe an ! Oficial, de vină este solul nisipos și instabil. Neoficial, de vină sunt comisioanele care au prostul obicei să fie încasate odată cu fiecare execuție...




Dacă veți întâlni o procesiune funerară, nu vă panicați. Răcnetele isterice și cântecul jalnic de goarnă nu reprezintă un pericol iminent pentru dumneavoastră. Feriți-vă însă de ploaia de monezi și înzestrați-vă cu răbdare și o figură plină de compasiune, până când drumul se bifurcă spre cimitir sau biserica locală.





În cazul în care aveți norocul să vă intersectați cu o nuntă, veți fi surprinși să constatați că mulțiumea se distrează nonșalant în mijlocul carosabilului, din lipsă de spațiu sau pur și simplu din entuziasm. Nu încercați să grăbiți degajarea drumului, pentru că nuntașii sunt beți, și de cele mai multe ori agresivi, că doar ”odată e nunta” ! În cazul în care mirii sunt – spre norocul dumneavoastră – de etnie rromă, puteți aștepta răbdător până la trei zile, sau alegeți altă rută...


În România, animalele sunt ocrotite și respectate, fără excepție ! Libera lor circulație vă oferă posibilitatea de a surprinde în trafic grupuri organizate de câini, rațe, găini, vaci, oi, capre sau puradei jegoși și despuiați care traversează la pas carosabilul. Recomandarea noastră este să așteptați răbdători, imortalizând momentul cu ajutorul telefonului mobil...





România poate fi recunoscută și cu ochii închiși, dacă aveți un simț olfactiv dezvoltat. De fapt, dacă aveți simț olfactiv și atât. Aromele locale variază, în funcție de zonă, astfel:

- Ferme de pui, ferme de porci, fabrici de clei de oase, incineratoare, fabrici de electrozi, stații de epurare, terenuri fertilizate cu bălegar proaspăt, popasuri cu mici, fabrici de vopsele, ferme de vaci, stâne, gropi de gunoi, W.C.-uri ecologice, combinate siderurgice (miros de mortăciune marinată), plus numeroase alte atracții specifice. În zonele dens populate vă puteți delecta cu mirosul tradițional de ceapă, chiar dacă biata legumă lipsește cu desăvârșire. Dacă încercați să vorbiți cu localnicii despre săpun sau pastă de dinți, s-ar putea să vă considere eretic, să vă tăvălească prin smoală, pene, și-ntr-un final, să vă ardă pe rug. Pentru mai multe detalii, apelați cu încredere la un ghid turistic local...

Mâine vom continua mica noastră incursiune în România, concentrându-ne atenția asupra specificului urban ! Până atunci,

Have a Nice & Safe Day !


Share On Facebook !

3 comentarii: