Ferma lui Adrian

Adrian e însurat, are doi copii reușiți și o firmă de amenajări interioare. Când nu e criză, produce cât să ducă o viață fără lipsuri. În vremuri tulburi, se descurcă. Are o casă mare și frumoasă, două mașini (dintre care una de lux), și – în general – dacă are vreo poftă, nu și-o refuză. Nici lui, nici apropiaților lui. Nu este un tip avar sau obsedat de bani și nu și-a transformat afacerea în viciu. Face bani pentru a trăi, nu trăiește pentru a face bani. Într-o țară civilazată, Adrian reprezintă clasa medie. Motorul economic reale. În România, se poate spune că este un tip ”cu stare”...

A pornit de jos, pe cont propriu, și înainte să iasă la liman, a dat cu fundul de pământ de i s-au zguduit creierii: a avut mulți bani, apoi a fost falit și îndatorat cu sume enorme, dar de acolo, a construit tot ce are astăzi. Pentru mulți, ar fi putut fi începutul ratării. Pentru el, a fost doar un nou început. Poate a contat că pe vreme rea, a avut o femeie lângă el, necondiționat. Care l-a suportat și l-a ajutat, cum a putut ea. Poate a fost mai deștept decât mulți, poate a avut noroc, sau poate le-a avut pe toate... Oricum ai lua-o, Adrian nu este genul de afacerist cu telefonul sudat la ureche. Nu poartă costume de mii de euro, nu se mută central și nu joacă golf. Însă dacă i se pune pata, e în stare să plătească o mică avere pentru o brichetă...

Un om de succes, care a reușit – în mare – să se păstreze uman și echilibrat. Cu slăbiciuni și orgolii (uneori exagerate), ușor (prea) coleric, competitiv și impulsiv. Repezit. Apoi calm și patern. O sumă de contraste care de cele mai multe ori și în multe feluri, ne definește ca specie și ne conferă farmec. Și ne mai definește ceva...

Nevoia de acumulare...

De-asta am progresat. Pentru că tot timpul am vrut mai mult. Nevoia de a strânge tot mai multe ne-a propulsat în două milenii mai departe decât ne dăm seama ! Electronica, genetica, cibernetica și restul... Toate, domenii în care ne-am pus mintea la contribuiție pentru a avea mai mult. În principal, mai mult profit. Secundar, mai multă recunoaștere. Mai mult respect, mai multe neveste, mai multe proprietăți. Mai mult aur, mai multe haine, mai multă faimă. Producem sute de mărci de mașini, milioane de sortimente culinare, o infinitate de combinații vestimentare și într-un timp relativ scurt, ne plictisim de toate. Pentru că vrem tot timpul mai mult, (și) tot timpul altfel...

Prevestirile ”iluminaților” vis-a-vis de de evoluția spirituală a Omenirii într-una lipsită de materialism mi se par pur și simplu niște stupizenii. Omul a evoluat (e adevărat, într-o direcție de rahat), tocmai pentru că a avut, tot timpul, instinct de acumulare. Simțul posesiei, dorința de a crește, chiar avariția și obsesia pentru putere – toate ne-au propulsat specia cu șuturi în cur acolo unde este astăzi. Aceleași argumente ar putea să ne ducă de râpă, dar asta n-ar fi nicio tragedie. Totul e ciclic în Univers...

În Farmville, ferma lui Adrian nu este un colțișor de Rai virtual. Nu este o alternativă angelică la betoanele urbane. Este o mașinărie eficientă de a face profit. Deși, așa cum îl descriam mai devreme, Adrian nu este OBSEDAT de câștig. Pur și simplu, și el, dar și noi, ceilalți, urmăm niște ”porniri”specifice, inclusiv în alternativa virtuală. Dacă joci Mafia, vei colecționa trofee, arme și reputație. În Sims, aduni haine, case mai mari, mașini de lux și gagici sexy... În CafeWorld, vei avea un restaurant tot mai mare, tot mai împopoțonat, tot mai eficient în a face profit. Tot mai scump. În toate jocurile, acumulezi trofee, bani și/sau puncte. În toate, trebuie să aduni CEVA ! Pentru că pur și simplu, nu ne putem închipui o lume fără materialism. Fără acumulare. Fără posesii, trofee și reputație. Nu suntem MOTIVAȚI să existăm fără ele...

Desigur, veți spune că există și excepții. N-o să le iau în considerare decât pe cele în care îmi povestiți cum și-au donat oamenii proprietățile și s-au retras într-o peșteră. Unde cântă la fluier și mănâncă rădăcini. Și apropos, nu sunt considerați nebuni...

Mai mult sau mai puțin pragmatici, ăștia suntem. Asta ne ”mână în luptă”. Suntem o specie de prădători, nu de ierbivori blânzi. Suntem ultra-competitivi, ne marcăm teritoriul și suntem dispuși să ne apărăm cu agresivitate proprietatea. Până la moarte, în ciuda faptului că oricum, murim... Poate asta ne-a și cocoțat în vârful lanțului trofic. De unde, apropos, nu cred că suntem dispuși să ne dăm jos de dragul contemplării naturii și pentru a zburda hippie cu flori în păr pe colinele angelice din Tiki Farm...

                                          Ferma lui Adrian...

---