miercuri, 22 septembrie 2010

Prizonierii formei...

Suntem prizonierii formei. Ne trăim viața guvernați permanent de cea mai efemeră manifestare a materiei: exprimarea fizică. De altfel, toată existența nostră este definită și șlefuită în cele mai mici detalii de unități de măsură cel puțin insipide. Înălțime, greutate, forță, kilometraj, lichidități, numiți-le voi... Cele mai nobile trăiri spirituale ne sunt stimulate de aceeași nenorocită de formă. Ne e milă de ursul panda pentru că dispare, din cauză că e drăguț, dar ne grăbim să strivim un păianjen, numai pentru că ne trezește repulsie, prin formă. Dacă arahnidele ar dispărea mîine, în luna aprilie a anului viitor atmosfera de pe Terra ar ajunge irespirabilă din cauza insectelor... Noi, stăpânii formali ai Planetei, am dispărea până la unul, în cel mult șase luni...


Fobiile sau simpatiile vin din formă. Delfinul este drăgălaș, și din cauza asta vrem să-l protejăm, în timp ce rechinul este feroce, și-atunci de ce să nu-l măcelărim sistematic ? Și delfinul și rechinul sunt prădători... Frumusețea interioară despre care vorbim tot timpul există în conștiința noastră, numai dacă forma ne permite s-o descoperim. Pentru a ajunge în adâncime, avem nevoie să ne atragă suprafața, deși nimic nu se schimbă mai dezamăgitor decât ea. În timp ce esența abstractă a lucrurilor câștigă strălucire prin acumulare, exteriorul se usucă și moare. Se pierde... Forma evoluează întodeauna de sus în jos, implacabil spre dezagregare. Toate lucrurile îmbătrânesc, dacă sunt atinse de formă. Să ne gândim la dragoste, de exemplu. Ce ne trezește pasiuni ? Tot forma... Distanța exagereaza formele, timpul le estompează. Lipsa lor le idealizează în imaginație și întotdeauna, prezența constantă le banalizează... Formele sunt mutilate permanent de timp, spațiu sau dispoziție. Sunt tot timpul altfel, într-un singur sens... Cel al dispariției. Al saturației, al plictiselii. Formele cad întodeauna în uitare. Pentru că de fapt, forma nu există cu adevărat. E doar o închisoare temporară pentru esență. Forma este ca o definiție a existenței, scrisă cu creta pe orice tablă neagră. O înțelegem, astăzi o vedem, însă mâine va fi ștearsă cu buretele, ca și cum nici n-a fost vreodată... A fost ?...

Cu scuzele de rigoare pentru exprimarea grobiană, o să-mi citez un prieten, nu foarte atins de adâncimi, dar evocator al unui adevăr absolut: ”în spatele oricărei femei frumoase, există un bărbat care s-a săturat s-o fută”... Extindeți vulgaritatea cugetării la infinit, în toate formele... Chiar dacă nu ne convin nici cuvintele, nici învățămintele, realitatea rămâne aceeași. Forma nu există. Doar ne minte...

Probabil am fi văzut mult mai bine dacă eram cu toți prin naștere, orbi...
Share On Facebook !

5 comentarii:

  1. ... sau cum spunea Raku (de la Zale): "si am aflat ca radiat, fara vedere si culoare i-as fi simtit pe toti egali ca pe doua zale".

    Cu placere iti citesti/salvez intr-o arhiva personala, post-urile.

    RăspundețiȘtergere
  2. Intr-adevar,ne-am creat o lume a aparenteleor si superficialitatii,in care continuam sa ne adancim....sau mergem intr-o directie,purtand capastru,fiind ignoranti si indiferenti,evitand total a privi spre esenta,continut.In jur,observam doar forma!

    RăspundețiȘtergere
  3. am de zis numai atata: micul print!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ai dreptate..dar pentru a ajunge la esenta te lovesti de forma,daca nu-ti place forma e greu sa ajungi la esenta,e discutabil..

    RăspundețiȘtergere
  5. Forma exista, doar tu te minti, si doar atunci cand te vei maturiza suficient ,iti vei da seama...

    RăspundețiȘtergere