Sinuciderea televiziunilor

Ați auzit de Spike și Guess Who ? Unii dintre voi da, alții aud pentru prima dată numele astea două. Important este că au auzit de ei cel puțin un milion de români care le-au vizionat videoclipul pe Youtube. Băieții ăștia cântă hip-hop, adică nimic senzațional, n-au câte patru ochi și nu levitează. După toate aparențele dar mai ales după toate așteptările românești, cei doi ar trebui să nu existe pe piață. Să dispară undeva în anonimat încă înainte să răzbească, așa cum se întâmplă cu alte câteva sute de artiști și wanna be hip-hop din România.

Și totuși, Spike și Guess Who? au plecat asistați de Jandarmerie la Vatra Dornei. O zi mai târziu, câteva sute de puștani din Plopeni (!) interpretau la unison piesele celor doi, în cor, de parcă discografia Spike și Guess Who? Ar fi făcut parte din programa de liceu !
Se întâmplă în Romania, cu doi hip-hopperi NEDIFUZATI multă vreme de niciun post de radio, pe motiv că nu sună comform cu ce vrea piața. La Radio Zu li s-a explicat că nu vor intra în playlist-ul postului pe motiv că ”nu sunt suficient de zu” !

Apoi, au explodat pe internet. Downloadați, recomandați și căutați pe ”www„, cei doi înregistrează acum un succes pe care, sincer, nici măcar ei nu-l sperau. Videoclipul cu pionieri a apărut târziu și tardiv pe posturile TV, ca o recunoaștere forțată. Dacă un milion de români vizionează pe Youtube o melodie nedifuzată de radiouri și televiziuni, înseamnă că media românească are o problemă... Și mai înseamnă că și radiourile, dar mai ales televiziunile sunt în rahat până la gât. Propriul rahat...

Spike și Guess Who? reprezintă un produs promovat exclusiv pe Internet. Fără posturi de radio, fără televiziuni muzicale, fără conferințe de presă pompoase, cei doi și-au câștigat popularitatea (uriașă, credeți-mă !) făcându-se cunoscuți doar în virtual. Acolo unde generația tânără își exercită opțiunile cu adevărat ! Acolo unde un click nu poate fi interpretat, nuanțat și răstălmăcit. Profesioniștii din radio, plătiți să ȘTIE ce vrea publicul, dorm în ghete. Habar n-au pe ce lume sunt, deși se cred ”mafaldele” show-bizului.. Și asta le va închide încet dar sigur, prăvălia...

Conţinutul programelor TV denotă disperarea înecatului. Invitaţi de cea mai joasă speţă, oameni dezechilibraţi mintal în lumina reflectoarelor, numai pentru a capta atenţia plebei. Punctul de rating este acum plătit cu o sumă ridicolă. Reclama se mută pe net, unde e mai ieftină, si unde sunt tot mai mulţi consumatori. Televiziunile se scufundă, şi pe termen lung se vor sinucide, tocmai din dorinţa de a ieşi mai repede la mal. În casele românilor, televizoarele sunt monopolizate de părinţi și bunici, pentru ştiri cretine, Acces Direct sau Happy Hour. Noaptea ne mutăm pe OTV. Puştanii se mută pe Internet, unde îşi aleg conţinutul, şi pierd astfel automatismul de a pune mâna pe telecomandă. O generație întreagă alege să nu mai crească la televizor, ci în fața monitorului. În timp, obișnuința de a porni televizorul pentru știri va dispărea, și odată cu ea, încet-încet, toate automatismele legate de televiziune. Puștanii de azi se pișă pe ce văd la televizor. Noua lor televiziune este Youtube, unde aleg ce să vadă, în timp ce la televizor performează Nikita. Sunt o generație întreagă ! Peste niște ani, nu foarte mulți, adolescenții de azi vor fi publicul vizat de reclamă. Consumatorii și plătitorii de facturi, deci automat, țintele spoturilor publicitare. Numai că ”țintele” habar n-o să aibă cine e Esca. N-o să-i intereseze, și dacă îi va întreba cineva, în cel mai bun caz o să dea un search pe Google. Publicitatea la televiziune va fi văzută de pensionari cu trei lei în cont, deci neinteresanți pentru clienții televiziunilor. Prețul reclamei va fi tot mai mic, până când stațiile n-o să-și mai permită să achite facturi, salarii sau programe. Pe cei care ar fi trebuit să le facă audiențe îi va durea în cur. Ei își vor face cumpărăturile online și vor accesa programe interactive pe Internet. Pe vechiul televizor se va așeza praful. Și un mileu vechi de la bunica, de când croșeta noaptea târziu, cu ochii zgâiți la Dan Diaconescu...

[publicat parțial în Oblique Magazin]

---

Violarea unei prepoziţii

A devenit atât de uzuală, încât mi-e că într-o zi, deştepţii ăia de la Academie vor schimba regula, acceptând greşeala asta de muncitor necalificat drept "academic acceptată".

Pe mine - vă spun sincer - mă zgârie pe creier. Românii îşi scriu şi vorbesc limba din ce în ce mai prost. Suntem din ce în ce mai agramaţi, mai ignoranţi şi mai aproape de analfabetism decât eram pe vremea răposatului. Răposatul Mihai Viteazu...
Practic,procentajul de mârlani, nesimţiţi, prostovani şi retarzi creşte de la an la an, cratimele sunt din ce în ce mai greu de găsit la locul lor, e tot mai dificil să legi o conversaţie. De exemplu, biata prepoziţie "pe". Aproape a dispărut ! Nu mai ştim s-o punem înaintea lui "care", de câte ori vorbim de lucrurile PE care le-am pomenit. Filmele PE care le-am văzut. Hainele PE care le-am îmbrăcat. Întâlnim greşeala asta din ce în ce mai des, în toate sferele culturale, în toate zonele şi la vorbitori de toate rangurile. Culmea, l-am auzit articulând (din când în când) corect pe Vanghelie, însă l-am auzit greşind pe Constantinescu, fostul preşedinte. Nu că ar fi neapărat un etalon de cultură, dar măcar este un fost preşedinte şi profesor. E adevărat, profesor de geologie şi preşedinte al Romaniei - deci, nimic special...

Acum, să nu-nţelegeţi din asta că-mi dau eu nişte ifose de cult. Pur şi simplu mă enervează într-atât greşeala asta, încat am ajuns s-o corectez cu voce tare de fiecare dată când o aud. Inclusiv la televizor. Nici n-aveţi ideee de câte ori imi iese din gură, apăsat ca o înjurătură de mamă "PE CARE !" Mai nou, adaug şi injuratura în coadă... Face bine la nervi...

Şi totuşi, ce-aveţi cu prepoziţia "pe" ?!!

Profesori, prezentatori TV, reporteri, jurnalişti, politicieni, analişti... Toţi, înghit cratime şi prepoziţia "pe", sta-le-ar în gât ! Poftim, două cratime !
Vouă nu vă lipseşte cuvântul care vi l-am spus acum în propoziţia care o formulez ?!!
Cu cratimele, m-am consolat. Opt din zece români habar n-au unde se pun linuţele alea, şi ce despart ele... Săracii, mulţi nu ştiu nici ce sunt alea cratime, aşa că n-are rost să dezvoltam...
Eu ştiu că reprezentăm o ţară care nu trebuie s-o luăm în serios, pentru că proştii care-i vedem la tot pasul au devenit în timp majoritate. Majoritatea care trebuie s-o suportăm.
Dar măcar să vorbim corect, mai suntem în stare ?! Nici măcar atât ?
Eu am început să mă obişnuiesc cu cele trei straturi de grăsime care se revarsă peste blugii adolescentelor de azi. M-am obişnuit şi să văd că suntem tot mai îngălaţi spre împuţiţi, ignoranţi şi lipsiţi de caracter. Ba chiar m-am consolat că în 20 de ani am reuşit să ne şi urâţim ca dracu ! Pe bune, uitaţi-va cum arătau puştanii acum 15-20 de ani, şi comparaţi cu mutrele de astăzi. Suntem în plin proces de putrefacţie, şi vă jur, nu mă deranjează că ne ducem dracului, dacă luăm cu noi şi prepoziţia aia amărâtă în context...
Care vorbeam de ea...

---

Curve şi fecioare, până la proba contrarie...

N-am inteles niciodata cu ce e mai breaza o femeie pur materialista decat o curva de rand. Am spus „pur materialistă” pentru că există şi o categorie imperfectă (şi foarte numeroasă) în care intră femeile care îl caută pe Făt-Frumos pe cal alb. Adică să aibă şi bani, să fie şi frumos. Şi – eventual – să posede şi vreo 25 de cm pe orizontală, să aibă simţul umorului, să fie întruchiparea fidelităţii, a răbdării, să fie atent şi romantic, înalt, şi (în cazul nefericit în care mă-sa este încă în viaţă), „numita” soacră să fie una discretă, generoasă şi topită după noră...

Pe-astea le înţeleg (în limite rezonabile), pentru că doza lor de materialism se confundă cu standardele înalte pe care şi le permite, să zicem, o fată frumoasă. Interesul se confundă cu exigenţa, şi din cauza asta rămâne onest...

Dar cum rămâne cu materialistele pure ?!

Femeile care se „lipesc” de câte o scârboşenie de bărbat, slinos, suferind de obezitate morbidă, halenă cronică şi ejaculare precoce. Genul de bărbat supraponderal şi miop care în liceu era cel mai bun prieten al fetei de care era îndrăgostit pe ascuns şi care – invariabil – şi-o trăgea cu derbedeul şcolii, niciodată cu el, povestindu-i apoi îmbujorată toate detaliile la o şuetă ca între amici...
Peste ani, la tipologia asta merg adăugate maşina de lux, costumele scumpe, calviţia şi mai multe dioptrii. Plus multă frustrare reziduală. Apoi primul strat de burtă, al doilea, şi aşa mai departe...
Câţi slinoşi de genul ăsta nu aţi văzut însoţiţi de câte-o duduie de 45 de kilograme ?!...Să ne înţelegem, nu ma agasează ei, sau genul ăsta de cuplu pe care îl găsesc cel mult tragi-comic.Mă irită în schimb insistenţa cu care femeile astea deasupra cărora transpiră cei mai scârboşi bărbaţi îşi aclamă cu nonşalanţă şi zâmbet preţios eterna dragoste sinceră...Ne povestesc prin reviste cum s-au cunoscut şi cum au fost primii fiori. Apoi, cum au ars în flăcări de pasiune, descoperindu-şi jumătatea la care au visat întotdeauna, chiar dacă visul lor e gras şi-i put picioarele...
Mă uimeşte faptul că multe dintre fătucile astea au senzaţia că sunt credibile, chiar dacă stârnesc coate prin mulţime de câte ori apar la braţ cu „bestia”.
Că acceptă schimbul de fluide cu un astfel de porc, e treaba lor. Mă oripileaza ipocrizia, şi mai ales aerele de doamne aristocrate pe care nişte scăpate de foame le dobândesc odată cu puterea financiară a soţului. Căpuşe care apar în presă şi ne povestesc cu aer providenţial „povestea lor de succes”, oferind modele convingătoare pentru următoarea generaţie de proaste...
Chiar dacă pare exagerat, să vă intre bine în cap: genul ăsta de personaje vă vor educa implacabil copiii !
Diferenţa între ele şi curvele de pe centură este că ultima categorie lucrează transparent, cu tarif negociabil, la vedere şi fără complicaţii. „Doamnele” - însoţitoare de domni generoşi - au acelaşi scop – banii, şi oferă iniţial acelaşi serviciu – sexul.Apoi, îşi extind prestaţiile până sunt receptate drept soţii...Vă daţi seama că, asemeni suratelor în căutare de tirişti, nici „mondenistele” nu simt vreo plăcere când le ejaculează, mă scuzaţi, în gură , vreun director de „multinaţională” bun de îmbălsămat. Dar o fac, pe considerente la fel de vinovate ca alea din codul penal. Fără dovezi palpabile, însă evidente pentru toată lumea. Şi pentru că o vânătoare de conturi vrea o asigurare şi pe viitor, de cele mai multe ori adaugă în meniu un copil făcut pe fugă, o căsătorie-fulger (din pasiune, desigur !) şi un cont secret, pentru zile negre...
Mai târziu, foarte nefericite că soţul şi-a făcut o amantă, se îngraşă, devin depresive, se mutilează la chirurgie plastică şi se refugiază în shopping.
Iar noi ar trebui să ne înfiorăm de duioşie, ascultându-le la început povestea romantică, apoi să le admirăm pentru succes, eventual să le cumpărăm colecţia de haine copiate de pe „Fashion TV”, făcută de plictiseală pe banii sponsorului. Când o iau (aproape invariabil) la vale, tot noi, restul muritorilor, ar trebui să tremurăm de compasiune şi să-l blestemăm pe nemernicul care le tratează ca pe nişte obiecte...
Pentru că toţi suntem presupus nevinovaţi până la proba contrarie. Pentru că orice curvă nedovedită se cheamă că nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase...
Aşa că săru-mâna ! Vai, ce rochie superbă !...

---

Crucificându-l patetic pe Florin Salam...

La Preselecţia pentru Eurovision, un juriu constipat şi compromis de numeroase controverse in toţi anii trecuţi, s-a repezit să-l elimine pe Salam înainte să înceapă concursul. Cum ar veni, la "preliminare". Au ras răul din rădăcină !
Parcă îi văd cum şi-au pus mutrele docte şi - scuturând dezaprobator şi oripilat din cap - au clamat în unanimitate: Nu ne poate reprezenta la Eurovision aşa ceva ! Piesa este o manea coafată bine, suficient cât să nu mai sune a manea...Uşor patetică, merge pe ideea de "Desert Rose" a lui Sting, şi propune o voce feminină de excepţie. În rest, vociferează Salam în stilul lui, şi în stilul lui o face bine. Nici eu n-aş trimite la Eurovision piesa asta, pentru că nu merită.E slăbuţă, deşi bine interpretată. Muzica se ascultă în linişte, nu în prejudecată... Juriul însă a
dovedit prostie pură, recurgând la gestul extrem de a refuza ceva înainte să existe. Deşi, multe milioane din plătitorii de abonament TVR ascultă Salam, "opera" incultă. Se cheamă "manelişti" şi sunt mai mulţi decât are nevoie un preşedinte pentru a fi reales în Romania. Nu-mi convine nici mie chestia asta, dar trebuie să înghit realitatea. Un juriu de specialitate este obligat să RESPECTE chestia asta. Pentru ca dacă n-o face, işi transformă competenţa în fascism cultural. Daca îl eliminau o rundă mai târziu, mişcarea ar fi fost justificabilă. Aşa, a fost un scuipat în
faţă. Pentru chibiţi, o crucificare... Pudibonderia artistică de care a dat dovadă juriul se cheamă agresiune. Unii o vor interpreta, bine-nţeles, ca fiind o discriminare, şi sunt îndreptaţiţi s-o facă, judecând după aparenţe.
Chiar dacă se inşeala.
Salam nu a fost eliminat pentru că este ţigan, ci pentru că are un istoric de ţigănii. Asta este un motiv suficient să nu-l ascultăm, dar insuficient pentru a-l a-i băga pumnul în gură. Se cheama imparţialitate, şi este esenţială pentru jurizarea credibilă. Fundamentată. Democratică...
În altă ordine de idei, gestul nu va face decât să-l martirizeze pe Salam. Valul de simpatie pentru "marginalizat" o să-i facă bine şi lui, şi operei lui inculte. Pentru că atunci când semeni vânt, culegi furtună...

---

EUROVISION: 10 argumente pentru un singur rahat

1. „The balkan girls like to party like nobody”. Extraordinar !!... Şi ce-i cu asta ?! Toţi arabii şi italienii sătui de neepilatele lor năsoase ar fi putut să confirme, că doar de-aia trag toţi aici ca musca la...miere.

2. „O să caut un pupic, poate îmi găsesc prinţul”, spune a doua strofă a piesei – eventual cu masă la Bamboo, un Bentley în parcare şi un card VISA PLATINUM. Adaug eu. Europa o ştia şi p-asta...


3. Ultimul argument al României în Europa ar fi frumuseţea femeilor, aşa că ne-am prezentat cu picioarele Elenei Gheorghe. Insuficient pentru a emite pretenţii în plan muzical.

4. Elena este talentată, are voce, dar NU pentru dance, LIVE ! „Soarele meu” şi o armată de instrumentişti de la Mandinga în spate ? IMPECABIL. Dance „mamaistic”, NU ! Combinaţia negativ-microfon este foarte delicată, cere mult volum al vocii şi o masterizare impecabilă. În studio, vocea este ajutată de COMPRESIE. Pe scenă, numai de gene. Negativul a sunat înfundat, Elena a cântat CORECT, dar a pierdut volum pe notele înalte, şi asta s-a simţit. Într-un fel sună melodia cu videoclip, altă mâncare de peşte pe scenă....


5. Backing vocals-ul a sunat JALNIC !!! Nu ştiu ale cui erau fetele alea „de pe spate”, nu ştiu cine le-a ales, cum, de ce, dar au fost PRAF !! Părerea mea...

6. Coregrafia putea fi învăţată şi executată inclusiv de un paralitic lovit de tren. Cine a avut senzaţia că Europa o să pice în cur doar admirând nişte fâţe colorate pe scenă, s-a înşelat amarnic. Frumuseţea româncelor (discutabilă şi asta în ultimii 10 ani) nu este un argument suficient pentru a scădea inflaţia. De ce ar fi suficient pentru a câştiga EUROVISION ? Am spus EUROVISION, nu Callatis. Mari diferenţe nu sunt, dar sunt...

7. A câştigat Norvegia, şi mor de ciudă că n-am dat un pronostic pe blog înaintea concursului. Nu fac pe deşteptul, chiar am fost sigur că o să ia pescarii potul, după ce am văzut pe youtube toate piesele din concurs. Copilaşul ăla cu sex incert a venit cu un spectacol, pe scena aia s-a întâmplat ceva, a scârţâit la vioară, s-a scremut...în fine, a atras atenţia în stil Eurovision ! Noi n-am reuşit, chiar dacă – personal –am admirat rochia şi sandalele Elenei. Pentru ea chiar îmi pare rău...

8. Câştigătorul moral al preselecţiei este Blaxxy Girls, dar nu le-a convenit producătorul...
- melodia are substanţă (deşteaptă găselniţă: fiecare are o mamă)
- fetele cântă foarte bine, cu instrumente şi asta a fost întotdeauna apreciat la EUROVISION
- vocile sunt spectaculoase

9. După Celia, Blaxxy Girls reprezintă a doua nedreptate care i se face lui Costi Ioniţă la Eurovision. O fi el libidinos, o fi manelist, spuneţi-i cum vreţi. Tipul are talent sau ştie cum să fure. Sau amândouă. Doar pentru că scorţoşii din TVR nu pot să-i ierte „Viaţa mea” nu înseamnă că trebuie marginalizat. Învăţaţi să-i acceptaţi meritele, chiar dacă vă stă în gât. Şi mie îmi stau mulţi în gât, dar asta nu mă împiedică să dau „cezarului ce-i al cezarului”...

10. Uitaţi-vă (încă odată) şi comparaţi:

(n.n. – inginerul de sunet de la TVR trebuie concediat, posibil pe caz de boală: habar n-are meserie, sau e surd)

---

Despre români. Episodul III: Moştenirea genetică

Dacă tot vorbim de antichitate, să nu uităm şi „goarnele” etno-genezei de care suntem atât de mândri. Originile noastre latine, sună frumos, însă doar sună, pentru că în realitate, ADN-ul pe care l-am moştenit explică multe din carenţele prezentului.

În toamna anului 8 d.Hr., poetul Publius Ovidius Naso este exilat (fără o motivaţie oficială) la Tomis, pe ţărmul Mării Negre. Adică fix pe la noi. După cum relatează însuşi „proscrisul”, decizia vine ca urmare a unei „poezii şi a unei greşeli”. Se pare că beleaua i s-a tras de la poemul „Ars Amatoria”, un fel de manifest-pamflet care i-a cam stat în gât lui Augustus. După alte surse, Ovidius a fost martorulul curvăsăriei prea augustei fiice a lui Augustus, însă până la urmă, toate detaliile astea sunt nesemnificative. Important este că Ovidius ajunge să aibă domiciliul forţat în zona Constanţei de astăzi. Dacă se întâmpla în prezent, ar fi putut să-şi stingă amarul la Office-ul din Mamaia, sau putea să meargă în croaziere cu primarul Mazăre, şi n-ar fi fost o mare problemă. Din păcate, anul 8 d. Hr. oferea mult mai puţine variante plăcute de a-ţi umple timpul, gradul de civilizaţie al băştinaşilor îl depăşea puţin pe cel al unei onorabile comunităţi de cimpanzei, băi publice - ioc, senat unde să te dai rotund, - neam, gladiatori - din părţi...

În anul 17 d. Hr., ghinionistul Ovidius moare, după toate probabilităţile, de inimă rea şi nu cred că îşi închipuie cineva că un exil la Tomis echivala pe vremea aia cu un bilet de vacanţă la Rex. Din acelaşi considerent, legiunile romane trimise în Dacia – atenţie ! – o aşezare barbară şi la marginea pământului din perspectiva Romei – nu erau altceva decât BATALIOANE DISCIPLINARE !

Cei care ajungeau aici erau PEDEPSIŢI, nu răsplătiţi cu onoruri. Şi dacă ajungeai să te pedepsească Roma în antichitate, la ce standarde morale existau pe vremea aia, cu siguranţă erai ceva mai rău decât Râmaru din zilele noastre...

Astfel, cele două legiuni romane staţionate prmanent în Dacia erau, de fapt, o adunătură de scursuri. De altfel, Legiunea a V-a Macedonica (şi cea mai importantă dintre ele) avea să fie mutată ulterior în diferite zone de graniţă ale Imperiului Roman, pentru a se lupta cu alte popoare de barbari – misiuni specifice BATALIOANELOR DISCIPLINARE !

În concluzie, femeile barbare dace, mustăcioase şi nespălate pe picioare, împreună cu minunaţii infractori ai Romei au fondat cu mândrie ceea ce astăzi se cheamă POPORUL ROMÂN. Vă mai miră că suntem cum suntem ?...

În rest, românii sunt minunaţi, exceptând faptul că suntem:

împuţiţi - românii consumă în medie 4 săpunuri, două paste de dinţi şi 4 kilograme de detergent pe an, adică ULTIMUL LOC în Europa !!

hoţi şi violatori –din totalul crimelor comise de străini în Italia, 15,4% au avut autori români, iar 16,2% dintre violenţele sexuale aparţin tot rom(ânilor, vrem nu vrem) . Românii mai sunt răspunzători pentru aproape 30% din furturile din automobile şi de 27% din furturile din centrele comerciale. Adică suntem NUMĂRUL 1 în Peninsulă ! (raportului pe 2007 al Ministerului de Interne. Mi-e frică de ăla din 2009...)

Mincinoşi, corupţi şi lacomi – vezi clasa politică din 1990 încoace, fără excepţie, indiferent de succesiunea la guvernare, culoare politică şi context economic...

În concluzie, românii îmi PUT rău de tot, incluzând aici şi românul din mine pe care îl descopăr în toate metehnele pe care prefer să le intuiţi, decât să vi le divulg ca la Sfânta Spovedanie...

---

Despre români. Episodul II: Realitatea istorică

„Poporul român – pavăză a Creştinătăţii în calea Imperiului Otoman”

Într-adevăr, Principatele Române nu au fost transformate în paşalâcuri. Istoria noastră spune că turcii n-au putut. O mare vrăjeală. În realitate, turcii nu au vrut niciodată să ne cucerească. Probabil dacă simţeau nevoia, astăzi m-ar fi chemat Ahmet...
În drumul lor spre Roma şi Viena, otomanii nu se întâlneau cu noi de nicio culoare. Ar fi trebuit să urce spre nord, pentru a traversa inutil (şi aproape imposibil) Carpaţii. Şi dacă s-ar fi întâlnit, la ce armate de iobagi şi mujici deţineam în zonă, n-ar fi avut prea mult de lucru... În schimb, aşezaţi tangenţial faţă de drumul lor, eram o vacă bună de muls, furnizând multă vreme păpică, bănuţi şi carne de tun proaspătă pentru şcolile lor de ieniceri. Eram un fel de pit-stop, ca la Formula 1. După cum ştiţi, „birul” către imperiul otoman a fost plătit zeci de ani, mai riguros şi exact decât o rată la BCR şi consta în alimente, aur şi copii ! Practic, o „taxă de şmecherie”, pe care domnitorii noştri minunaţi au acceptat-o şi achitat-o din munca fraierilor, de dragul tronului. Victoriile noastre răsunătoare le numeri pe degete, ca pe victoriile Naţionalei de fotbal. Am învins când am atacat mişeleşte, când am fost subestimaţi mai mult decât meritam, sau când am avut noroc...
Sună pur românesc, nu ?... Şi perfect valabil în contemporan...

Şi-apoi mai avem TRĂDAREA.

O caracteristică a românilor încă de la începuturile unei istorii contrafăcute şi ingrate... O să menţionez câteva dintre „isprăvile” noastre de gen, strict din antichitate, relatate prea puţin, deloc, sau foarte „cosmetizat” în Istoria pe care o învăţăm la şcoală. Mă opresc la antichitate, că asta mi-a plăcut. În rest, m-a plictisit groaznic suita noastră de răscoale, revoluţii înnăbuşite şi domnitori fanarioţi. Dacă vreţi mai mult, căutaţi „Istoria trădării la români”, de Mircea Bălan. O carte în două volume generoase, care vorbeşte franc despre noi, şi ce ne poate pielea !...

48 Î.Hr. – Burebista îl trimite pe Acornio sa negocieze cu Pompei, un general dizident care plănuia să dea o lovitură de Stat la Roma. Acesta îi promite ajutor contra lui Caesar în schimbul recunoaşterii statale. Pompei se bazează pe daci, ajutorul de la Burebista nu mai ajunge niciodată şi, în consecinţă, Pompei este omorât cu graţie…

(Strabon, geograf şi istoric, 64/63 î.Hr. - 19/21 d.Hr.) „Dacii taie viţa de vie şi decid să trăiască fără vin”. Bineînţeles, la indicaţiile lui Burebista, probabil exasperat de „pâlnia largă” a supuşilor. Aceştia se conformează, cu excepţia unui grup de apropiaţi aristocraţi care – în loc să taie viile – îi taie capul lui Burebista, la o cumetrie cu apă plată. Motivele sunt incerte. Gestul contează...

29 î.Hr – Roles, Dapyx şi Zyraxes domnesc concomitant în regiunea Dobrogei. Pornind un război fratricid împotriva lui Dapyx, Roles se gudură pe lângă romani care îi oferă ajutor armat. Trupele lui Roles, ajutate de generalul Licinus Crassus îl asediază pe Dapyx într-o fortificaţie. Bineînţeles, un soldat din cetate trădează, deschizând porţile. Dapyx este măcelărit alături de întreaga armată şi de ce mai era de omorât prin zonă…

aprox. 106 d.Hr - (Cassius Dio , sec. al III-lea, „Istoria Romană” Cartea 68, capitolul 14) – este menţionată trădarea lui Bicilis, un apropiat al lui Decebal care divulgă romanilor locul în care acesta a ascuns tezaurul dacic: sub albia râului Sargeţia. Romanii pun mâna pe aproximativ 165 tone aur şi 330 tone argint, în bijuterii ! Suficient cât să pună pe picioare atunci un imperiu falimentar, iar pentru noi, astăzi, să trecem Criza fluierând (a pagubă)...

Dacă tot vorbim de antichitate, să nu uităm şi „goarnele” etno-genezei de care suntem atât de mândri. Originile noastre latine, sună frumos, însă doar sună, pentru că în realitate, ADN-ul pe care l-am moştenit explică multe din carenţele prezentului. Dar despre asta, data viitoare...

---