miercuri, 8 decembrie 2010

De ce sunt monogami pinguinii imperiali ?...

...pentru că nu-i ajută mintea, în primul rând. Deloc. Sunt prostănaci, vai de capul lor... Desigur, a nu se înțelege ”sunt proști pentru că sunt monogami” ! Doamne ferește ! Monogamia nu este o prostie, sub nicio formă. Cine o are, să-i trăiască !... Pingunii imperiali nu sunt proști pentru că sunt monogami, sunt monogami pentru că sunt proști. E o diferență de la cer la pământ !...Păi, gândiți-vă...

De pe toată planeta asta mare, și-au ales ca habitat Polul Sud. Mediul cel mai ostil vieții de pe toată planeta. NASA face experimente acolo pentru a simula condițiile din spațiu, deci vă dați seama ce bine e la Polul Sud... Pinguinii...acolo s-au pus singurei ! Deși mănâncă toată ziua pește (deci au baterii și autonomie), deși știu foarte bine să înoate și pot parcurge distanțe-record și prin apă și pe uscat... Ei au vrut la Polul Sud ! Pinguinii imperiali puteau să fie oriunde altundeva pe glob, pe malul oricărei ape... Nu ! Ei au vrut să moară de frig ACOLO !...Credeți că-ți trebuie multă minte pentru asta ?!

Apoi, pinguinii imperiali arată toți la fel ! Pe bune, pe ăștia chiar nu poți să-i deosebești nici măcar de aproape ! Zici că sunt clone... La ce bun pentru creatura asta să schimbe partenerul de viață ?! Ce folos să te desparți de una pentru o alta care oricum arată identic ?!... Și cu siguranță, are aceleași aspirații și posibilități: să fie oul cald, să fie pește în gușă, să nu fie rechinul. În rest, pipi, caca, nani... Și atât... E inutil, nu credeți ?...



Ai putea, desigur, din poziția unui pinguin imperial mai golan, dacă te plictisești, să pretinzi că ți-ai schimbat partenera cu o alta... să dai o tură de stol (mulți pinguini la un loc sunt un stol, o turmă, sau o adunare ?), și la întoarcere, să te faci că te-ai oprit în altă zonă. De fapt, ești tot acasă, dar zici c-ai schimbat adresa, oricum nu-ți dai seama de diferență... Poți să ai aventuri imaginare de felul ăsta cu toată comunitatea, și la ce frig e, s-ar putea să n-aibă nimeni nimic de obiectat și dacă o faci pe bune ! Cu cât mai aglomerat, cu atât mai cald...

Totuși, sunt curios, cum agață un pinguin imperial ?!... Se vântură prin colcăiala aia, de colo-colo, și tot bate apropo-uri în stânga și-n dreapta ?... Vă dați seama că habar n-ai cine e ”single” și cine nu în așa aglomerație ! Ar putea foarte bine să facă sex în grup toată specia și să nu-și fi dat seama băieții de la Discovery, la ce e acolo... De unde să știi care cu cine e ?! V-ați gândit câte ciocuri în cap își ia ”cuceritorul” de la soți, până găsește una singurică ?!... Dacă e mai ghinionist, s-ar putea să rămână cu leziuni cerebrale până își face treaba...Cruntă experiență !... Trebuie să ai o doză de nebunie considerabilă să vrei s-o repeți... Când te-ai lipit undeva, te ții cu aripile și cu dinții !

Dup-aia, trebuie să încălzești oul. Masculul de pinguin imperial are grijă de oul ăla, mai mult decât de ale lui. Ale lui pot să înghețe, dacă soața l-a adus pe lume pe al treilea, e Legea Firii ! Oul cel mare devine prima prioritate ! N-ai cum să faci mai mule ouă, că oricum n-ai cum să te împarți la clocit... Unde mai pui că multe dintre ouă se concep din accidente, la înghesuială... Pentru masculii care se nimeresc cu spatele la alți masculi, sincere regrete...

În concluzie, pinguinii imperiali sunt monogami pentru că n-au încotro. Pur și simplu, alternativa nu funcționează pentru ei, din cauză că au ales să stea la Polul Sud... Mai rămân monogami pe Terra guguștiucii (creierașul fix cât o lamă de gumă roz, mestecată bine), și desigur, cea mai stabilă, credincioasă și conservatoare ființă din Univers - Omul... pe bune ?...

”Acest text este un pamflet. Iubitorii de pinguini imperiali din rândul cărora fac - la rândul meu -  parte, sunt rugați să nu mă ia în serios”...
Share On Facebook !

marți, 7 decembrie 2010

Trei prieteni arabi...

Am trei prieteni arabi. Toți trei diferiți ca stil, uneori de la cer la pământ,și totuși atât de asemănători prin particularitățile lor față de ale noastre... Sunt tineri și ”bărbătuși”, că așa sunt arabii, de cele mai multe ori, însă nu fac paradă... Tot timpul sunt atenți cum se poartă, vorbesc românește mai bine decât mulți români pe care-i cunosc, nu sar în ochi și nu deranjează niciodată... Niciunul nu vorbește pe nimeni de rău. Doi dintre ei sunt musulmani practicanți. Asta înseamnă că de trei ori pe zi ei se ducă acasă, fac duș și se roagă... ”15 minute pe zi pentru legătura ta cu Dumnezeu nu e mult, nu ?”, zice unul dintre ei. Dacă te rogi, trebuie să fii curat. Mi se pare normal... În moschee nu-ți interzice nimeni să intri, indiferent de ce păcat ai făcut. Singura condiție este să te fi spălat înainte, dacă ai făcut sex. Din nou de bun simț, nu credeți ?.. Igiena nu poate fi decât ceva de bun simț... La ortodocsi, dacă ai făcut avort, n-ai voie să intri în biserică nu știu câți ani. Cum e o sărbătoare, ceva, n-ai voie să speli sau să te speli. Dacă te sinucizi, creștinii noștri te îngroapă într-o margine de cimitir. Cică nu meriți mai mult, deși tot noi spunem că Dumnezeu e pentru toți păcătoșii...

Unul dintre prietenii mei arabi zâmbește tot timpul, și ai senzația că nu-l atinge nicio grijă de pe planetă. Este marocan, a locuit la Moscova, la Paris și acum trăiește în București. Nu înțelege extremismul... Nu fumează, nu bea, nu se droghează, nu se duce la curve, dar nu judecă pe nimeni. Acceptă și încearcă să înțeleagă cerebral toate ciudățeniile. E citit și curios, are umor. Îi place muzica, și-ar putea să danseze douăsprezece ore în continu, numai cu suc de mere... Nici măcar nu atinge paharul de alcool, că e păcat. Sincer, nu înțeleg cum funcționează fără nicio evadare vicioasă... Marea lui plăcere e să ronțăie chips-uri la film, dar de când a luat în greutate, a renunțat și la junk-food...


Fratele lui a terminat medicina aici. Unsprezece ani de școală... Și-a făcut practica la unul dintre jegurile noastre de spitale din București, fără să fie plătit. Așa e regula. În fiecare zi, de dimineața până seara, a avut grijă de bolnavii noștri. N-a tras chiulul, nu s-a plâns, nu s-a lăudat. Când a terminat practica obligatorie (repet, neplătită), domnul profesor-doctor l-a rugat să mai vină să-l ajute. A acceptat bucuros din prima, și de trei ori pe săptămână continuă să meargă la spital pe banii lui, cu mâinile în mațe... Crede în meserie, și o face cu toată seriozitatea, fără să înjure printre dinți. Nu întârzie niciodată, nu se enervează, nu se plânge. Îi e ciudă că legea din România nu-i permite să profeseze aici, deși o să profeseze curând în occident... La noi n-are voie, cică nu e ”european”... Din România ne fug doctorii ca de dracu', dar nu le permitem să profeseze unora pe care îi școlim s-o facă... Stupid, nu credeți ?...

Cel de-al treilea este cel mai pedant în apariție... Costume scumpe, de bun gust, parfum fin. Pantofi impecabili... Are un business aici, la vedere. Plătește taxe, facturi. Are o prietenă româncă pe care o tratează ca un gentleman tot timpul, e sobru și-și cântărește atent cuvintele... A învățat să nu-și bată joc de ce face sau de ce reprezintă pe lume. Alți români mănâncă pâine ca angajați ai lui. Mi-a povestit la o șuetă câteva dintre aventurile lui în România... Birocrație, abuz, sfidare, înșelăciune, lipsă de interes...nesimțire... Le știți și voi, doar trăim toți aici... Mi le-a spus senin, ca și cum așa sunt lucrurile, și nu e cazul să ne lamentăm prea tare... Ne ia apărarea tot timpul. Toți trei vorbesc atât de frumos despre România, încât uneori mă calcă pe nervi !... Au simțul umorului, sunt toleranți și diplomați. Sunt tot timpul paroliști și respectuoși, însă dacă ești atent, simți caracterul puternic din spatele manierelor... Sunt tari arabii... Mi-au dat să citesc Coranul. Eu l-am cerut... Este cel puțin interesant, dacă vreți o exprimare evazivă... Foarte-foarte tolerant și modernist... Merită încercat ! Nu, nu mă convertesc, pentru că nicio religie nu mă mai convinge de una singură, dar am băgat la cap... Oamenii și dogmele nu se judecă după jurnalul de știri de la CNN...
Share On Facebook !

luni, 6 decembrie 2010

De ce am luat-o pe aici ?

Am fi putut să luăm viața mai în glumă... Mai la mișto... Ca și cum, în fiecare zi deschizi o sticlă de Bordeaux vechi, de colecție și-l bei după masă amestecat cu apă minerală. Fără niciun ”of” pentru fița momentului... Șpriț din Bordeaux... Ți se rupe de etichetă. Fără ștaif, fără chelneri cu șervet pe braț, fără coate lipite de corp, fără specialități rafinate din tot felul de drăcovenii...


Fără haine care te strâng, pantofi care te strivesc și meșe care te scalpează. Fără gulere care te sugrumă, zâmbete false și ore la care vrei să dormi dar nu poți că trebuie să faci ceva... Fără întrebarea aia idioată pe care o punem toți, deși în 99% din cazuri nu ne interesează răspunsul:

”Ce faci ?”...

Fără silicon sau Lamborghini, fără formalism, fără birocrație...

Ar fi trebuit să ne relaxăm puțin. Uneori, să ne băgăm picioarele... Să ne scărpinăm în cur când ne mănâncă. Să ne punem mai multe întrebări și mai puține dorințe... Să lăsăm perlele în scoică, aurul în piatră și diamantele în burta pământului... Să spunem numai adevărul pentru că n-avem motive să mințim...Să privim mai mult în jur, decât înainte... Poate era de preferat să ne rătăcim pe coclauri în loc să ne turnăm în asfalt, să învățăm toți să zburăm cu balonul, în loc să plecăm pe Lună... Și dacă am fost acolo, ce-am făcut ?... Am fost ?...

În schimb, am preferat să lucim individual, într-un fel caraghios, aproape... Fără să mai vedem strălucirea din jur. Am preferat să alegem în locul unui prânz la iarbă verde, o sală de bal elegantă, unde toată lumea bea șampanie franțuzească acră și din foișorul cu trandafiri albi cântă grațios și plictisitor o orchestră... La miezul nopții, un foc de artificii ca un clișeu cromatic luminează în toate culorile cerul, și doamnele suple în rochii strălucitoare - clepsidră - aplaudă simbolic atingând-și mânușile din mătase... Unele țin cu grație un port-cigaret, iar domnii sunt incredibil de galanți și miros a tutun englezesc și colonie scumpă... pe bune ?!... Rahat cu apă rece...



Habar n-am de ce am căutat noi oamenii genul ăsta de sindrofie în viață. Mi se pare că din toate variantele, am făcut cea mai proastă alegere... Pe toți invitații îi strâng pantofii, pe undeva... Pe alții îi jenează hainele, pălăria, decolteul partenerei sau pur și simplu o criză de crampe... Al dracului care poate să fie cum vrea el ! Nimeni nu e relaxat, toți ne lipim de șabloane, pentru că toate lumea se chinuie să construiască o aparență... Vrem toți să lăsăm senzația că ne potrivim în aceeași lume, însă lumea aia nu există. O inventăm noi înșine, în fiecare zi. Ne conformăm ei. O jucăm, paralel cu ce ne-a dat Pământul, și suntem tot mai țepeni în costume de bal... Și ne e bine ? N-aș zice. De ce, și cum ar trebui să fim ?... Cred că nici Dumnezeu nu mai știe ce ne trebuie...
Share On Facebook !

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Alergia omoară căsnicia...

Icsulescu a cunoscut o fată... frumoasă, cuminte. Mirosea a parfum fin, avea ochii gri, buze cărnoase, părul întins și lucios, ca în reclamele la șampon... Au vorbit, au râs, s-au atins... S-au sărutat la plecare... Și atât.


Apoi, i-au apărut lui Icsulescu niște bubițe la gură... Multe. Ca dracu' s-a nimerit, mai e și ipohondru ! S-a speriat, m-a rugat să-l sun pe prietenul meul doctor, ne-am dus la el... L-a consultat, după ce-a făcut mișto de noi, finuț... Ne-a recomandat să ne punem prezervativ și pe limbă, l-am înjurat cordial... I-a luat sânge...

Au venit analizele... N-avea nimic. I-am râs în nas prietenului meu doctor, i-am întors toate amabilitățile, cu dobândă... Am făcut mișto de pantofii lui albi cu găurele și de salariul lui minim...

 - Da' ce-am ?...
 - Nimic, asta e alergie...

 - Alergie la ce ??!
 - La ea... La ceva de-al ei... păr, salivă, piele, parfum...ceva de-al ei...
 - Aha... și ce să fac ?...
 - Găsește- ți alta...
 - Cum alta ?!... Păi și dacă-mi place asta ?!
 - Eeee, îți place...atunci arde-o pe histaminice...oricum o să-ți apară bube... Poate ai noroc și e parfumul, deși nu cred...
 - Tot îmi apar, nu ?... E ceva de-al ei...
 - Ți-am zis...caută-ți alta...

Am plecat, Icsulescu s-a conformat... Mai liniștit, deși puțin bosumflat... Eu n-am fost de acord cu el. Numai așa, din spirit de frondă și tot mă îndopam o vreme cu Claritine, până îmi trecea pasiunea... El nu. ”Are balta pește...”

Uneori, sistemul imunitar ne interzice planurile de viitor... Nu că și-ar fi făcut unele, dar așa, ca idee... Ai putea să trăiești toată viața alături de o persoană care te face să strănuți sau te umple de bube ?!.... Așa mă gândeam și eu... Sufletul pereche e o vrăjeală... Verifică-ți compatibilitatea biotică înainte,dup-aia du-o la altar... Singurul perfect tolerat în toată ecuația asta o să fie divorțul...
Share On Facebook !

joi, 2 decembrie 2010

Scrisoare de amenințare către Moș Crăciun

”acest text este un pamflet, așa cum totul este un pamflet...”

Băi hodorogule,


în primul rând, mai rărește mesele, că ești gras cât un porc.... Ce exemplu oferi tu generației tinere ? Copiii te-așteaptă, îți scriu scrisori, îți poartă căciula aia penibilă, și tu te prezinți cu trei rânduri de burți ! Am înțeles, te plătește Coca-cola, dar nu ne îndopa, doar pentru că-ți place ție ceafa de porc... Nasul ăla roșu și borcănat arată clar că ești alcoolic... Stai toată ziua în sanie, renii trag de i-a luat gaia și tu bagi în tine și tragi la măsea toată ziulica !... Pe bune, Moș Crăciun, nu ți-e puțin rușine ?!...

Nu ți-a mai spus nimeni că ești prima și cea mai mare dezamăgire a copilăriei ? Când aflăm adevărul despre existența ta, ni se năruie Universul, grasule. Chiar vrei să-i faci pe toți nefericiți ?...

Apoi, se împiedică omul de tine prin toate mall-urile ! Unde e ceva de cumpărat - cică (sanky!) la reducere - hop și tu ! Cu paltonul tău roșu-strident și barba aia penibilă, din vată, stai toată ziulica și prostești copiii mici să recite poezii... Acum pe bune, ai ținut minte vreuna ?... Ai o figură suspectă când ții în brațe fetițe de trei ani. Îți sticlesc ochii ciudat, și partea asta cu cadourile nu-mi miroase a bine, dar n-am dovezi, așa că nu te acuz de nimic. Oricum, sunt cu ochii pe tine, să știi !

Revenind la outfit... ești gay ?!...

Te îmbraci în roșu din cap până-n picioare, cu cizmele alea negre sado-maso și guleraș din blană albă... N-ai aflat că nu se mai poartă naturală, criminalule ?! Câți pui de focă și-au dat sufletul să te simți tu boierul de la Polul Sud ?!... N-ai pic de sensibilitate, ești buhăit și râzi ca un țăran de pe tarla... Auzi la el: Ho-Ho-Ho !...respingător... Ești spaima coșarilor și moartea porcilor, îți dai seama ?!...

Să conduci sania, ai carnet ?... Autorizație de zbor ți-a dat cineva ?... Te-a pus cineva să sufli în fiolă ?

Mi se pare mie, sau tu te comporți ca pe tarlaula lu' tac-tu ?! Crezi că dacă ne amețești cu sacul ăla de cadouri, o să închidem ochii la nesfârșit ? Se cheamă mită, moșule ! Și n-avea nimeni nimic de împărțit cu tine, dacă dădeai la toată lumea... Am auzit că te lauzi cu cadouri pentru toți, dar minți ca un măgar bătrân ! Am văzut copii cu un nod în gât în dimineața de Crăciun... Am văzut brazi falnici, plini cu globuri și ciocolată fină, am văzut ramuri ofilite de molid... Am văzut puști care ți-au cerut o bicicletă și-au primit un penar, în timp ce alții nu mai știu ce să ceară și găsesc sub brad cheile unor mașini de lux și excursii pentru shopping în Dubai. Nu mai ești în stare nici măcar să-ți citești scrisorile cum trebuie ?!

Ți-au scris niște puști bolnavi de leucemie, de pe patul de spital... Nu vroiau decât s-apuce ziua de mâine, dar ai uitat să le deschizi răvașul... Erai beat ?!... Pe unii i-ai lăsat s-aștepte, și au plâns pe ascuns când au văzut că i-ai sărit, în timp ce alții au primit cu sacul... Oricât ai vrea tu să faci pe filotimul, oricât ar încerca să ne prostească spiridușii tăi enervanți, nu ești decât un ipocrit. O invenție de marketing. Nu vii decât la cine-și permite să te cheme, ca pe o curvă de lux, drăgăstoasă cu sărbătoritul în funcție de cât de generoasă a fost cheta...

Așa că Moș Crăciun, din partea mea, un sincer du-te dracului ! Anul ăsta să mă ocolești, că nu știu ce-ți fac dacă dau ochii cu tine... Îți smulg barba, te scuip în ochi și-o să-ți trag un șut în cur de-o să zbori până-n Laponia, fără sanie cu reni... Hai sictir !...



Share On Facebook !

miercuri, 1 decembrie 2010

Surprize-surprize !

Pe una dintre paginile cu listare de poze a Google-ului, am văzut o fată frumoasă foc... O adolescentă șaten-închis, bronzată, cu nas fin, ochi verzi și mari, ușor migdalați... Mi-a plăcut zâmbetul în mod special...discret și cald, ajutat de două buze cărnoase... Am dat click, să văd poza mai mare, și mi-a dat Google alt link: ”aspiring model...”... M-am dus acolo să văd la ce aspiră frumusețea asta... Era un site de știri: ”Aspiring model found dead in Santa Monica apartment”...

Share On Facebook !

duminică, 28 noiembrie 2010

Costică pușcărie

Următoarea postare este de fapt un capitol dintr-o carte pe care am început-o acum câțiva ani, și încă nu-mi dau seama dacă este cazul s-o continui... O carte despre secvența mea de timp, ca un jurnal al celor două epoci pe care le-am prins... perioada comunistă și perioada...asta :)... Oameni, momente, evenimente. Unele șocante, unele haioase, unele triste sau romantice. Dacă vi se pare interesant, dați-mi un semn. Dacă vă plictisește sau vă enervează, ignorați-mă :)... faptele și personajele sunt 100% reale... mulțumesc !

(15.11.2007)

Capitolul III - Români(sm) în străinătate


Înainte să încep capitolul ăsta ar fi trebuit să fac nişte precizări pentru a nu fi înţeles greșit. În general, voi cititorii, aveţi prostul obicei să bagaţi la cap exact ce nu trebuie, aşa că – vă rog din suflet – luaţi în considerare faptul că subsemnatul NU face parte din tagma românilor înlăcrimaţi de 1 Decembrie. Toţi naţionaliştii mă lasă rece ca piftia şi – sincer să fiu – nu m-a „coafat” niciodată patriotismul nici măcar în filmele alea cu Valentin Uritescu - cel mai fraier soldat. Odată nu l-am văzut și pe el ofițer, ceva ! Ba mai mult, mă enerva la culme Sergiu Nicolaescu pentru că-l „omora” în toate producţiile ! ...Asta aşa, ca o paranteză critică...

Nu m-au impresionat niciodata textele de genul „Pe aici nu se trece !” sau „Treceţi batalioane române Carpaţii..” Indiferent dacă a fost vorba să treaca cine ştie cine sau să trecem noi pe cine ştie unde, n-am făcut nici o scofală în ţara asta, din Antichitate până în prezent. Na, uite şi-acum ce bine ne merge...

În acelaşi timp, voi susţine şi la Judecata de Apoi - chit că Dumnezeu e ungur – faptul că pe lumea asta nebună găseşti puţine popoare înzestrate cu atâta minte câtă (încă mai) au unii români. Istoricul inteligenţei noastre are însă un parcurs destul de dubios, pentru că, daca acum două secole inventam motoare cu reacţie sau cine ştie ce medicamente revoluționare, imediat după 1989 românii brevetau cele mai brutale sau ingenioase metode de hoţie. Asta nu înseamnă (aviz amatorilor) că trebuie să ne etichetăm drept „popor de hoţi” sau „nemernici puşi pe căpătuială” ci doar „puturoşi cu mintea odihnită”.

Păi, să-i luăm exemplu pe nemţi ! Ăştia nu au timp să se gândească (la cât de obosiţi sunt), cât de grea e slujba şi-n ce hal de neepilate le sunt nevestele, pentru că dimineaţa trebuie să fie la slujbă la oră fixă, înţepenesc pe scaune un număr EXACT de ore unde buchisesc până le piere cheful de gândit... Şi dup-aia se culcă...

Aţi văzut cum arată un manual de instrucţiuni pentru o bormaşină în Statele unite ? Zici că e Dicţionarul Explicativ ! Le arată ălora şi ce e priza, le face un desen: „ăsta e cablul, asta e bormaşina, asta e priza, ăsta e ştecherul. Pe ăsta îl bagi aici, nu acolo, aşa, nu altfel. În priză nu bagi: deget, furculiţă, pisică, nevastă, copil...etc... Bormaşina dă găuri în: lemn, fier, copac, perete. A nu se da găuri în: câine, mână, copil, vecin, ţeavă de gaze, butelie, cap..etc... Găurile date cu bormaşina dăunează grav sănătăţii !” etc..

Păi dacă de câteva zeci de ani – În S.U.A. - Banca se ocupă de facturi şi de manualul pentru orice bormaşină, de unde Dumnezeu să mai gândească americanul ?!... Există pentru toate un Manual !... Numai la muncă să mergi, cuminte, să-ţi faci „job”-ul. Eşti băiat ”salon”, tragi ca măgarul în pantă, ai de toate. Şi Manual, şi bormaşină, în rate, la bancă, pe viaţă...

La noi nu-i aşa de simplu cu munca asta... Ore de vârf în trafic nu există, pentru că românii se duc şi se întorc la serviciu toată ziulica... Mai precis, când au chef. Cafenelele sunt pline până noaptea târziu, chiar dacă e luni, în timp ce weekend-ul începe de miercuri. Angajaţii români standard într-o firmă sunt specialişti în messanger, cunosc cele mai tari site-uri cu bancuri şi vor provoca o adevărată revoltă dacă patronul se hotărăşte să cumpere maşini mici, de oraş, cu două locuri ! Păi ei cu se mai duc la munte ?! Unde să pună schiurile ?!...

Sper că vă este clar că în toată conjunctura asta boemă, românul va găsi tot timpul momente de reflecţie şi contemplare blegoasă, înjurând guvernul, maşinile mici şi pe neamţ...

Se pare că prin 1990 nu mai puţin de 200.000 de români s-au prins că de vină e numai neamţu’, şi au aplicat lozinca aia cu „Treceţi batalioane”... Şi-au trecut toţi în Germania şi le-au arătat ei lor, nemţilor, cum e să te pui cu românu’...


Costică Puşcărie

...nu este un personaj fictiv, „rupt” din scenarii poliţiste, şi nici n-o să-i găsiţi numele prin scriptele tainice ale mafiei locale... El există (probabil) şi azi, că de n-ar fi, nu s-ar povesti... Un pachet de muşchi incredibil de îndesat, Costică îţi lăsa impresia că o mare parte din el a fost decupată şi reataşată prin imprejurimile propriului trup... Dacă aveţi senzaţia că Petre Roman nu are gât, înseamnă că nu l-aţi văzut pe Costică... Un căpşor perfect rotund, ras şi mititel îşi etala patru cute de ceafă dintre umerii enormi. Costică nu avea talie pentru că pur şi simplu nu avea nevoie de aşa ceva...Ba chiar bag mâna în foc că nici nu ştia ce e aia. Avea în schimb două mâini la fel de groase pe cât de scurte...

Bine, recunosc că exagerez...
Erau puţin mai lungi decăt groase...

Să nu mă întrebaţi însă cum avea degetele, pentru că în primul rând, nu suntem la lecţia de anatomie şi în al doilea rând nu am avut plăcerea să le văd. Costică purta permanent nişte mânuşi negre, bine căptuşite. Ca să nu lase urme. Vizibile. Aaaa, nu v-am spus ?! Costică Puşcărie era bodyguard la una din discotecile de pe litoralul românesc undeva prin 1993. La vremea aceea, nu se împământenise încă prostul obicei modern de a da în judecată un club dacă eşti stâlcit în bătaie de bodyguarzi. De obicei, degeaba...

Prin 1993, „paza” prin cluburi era reprezentată de o gaşcă de gorile iritate, veşnic la pândă pentru o trozneală pe cinste. Călcai pe cineva pe picior ? Fractură de maxilar... Te uitai insistent la animatoare ? Coaste rupte, multiple echimoze... Nu plăteai consumaţia ? Şanse minime să te mai găsească în viaţă... În breasla lui, Costică era un adevărat profesionist. Anii petrecuţi în Germania, „la tâlhărie” îl învăţaseră două chestiuni: prima – „când ai de făcut o treabă, fă-o cu nădejde”, iar a doua chestiune... nu şi-o mai amintea exact...Oricum, din toata haita de brute, el era cel mai respectat. Știa să-ți facă treaba cum trebuie și nu lăsa nimic în picioare dacă lansa croșeul... Întâmplarea (fericită) a făcut să mă placă, la fel cum – mărturisesc – şi mie îmi trezise o oarecare curiozitate simpatică, aşa că n-a trecut mult până s-a apucat să-mi povestească la o bere aventurile lui vestice...

„A fost şmecherie în Germania, frăţioare. Greu pân’-am ajuns, că era să ne toarne pă frontieră la bozgori ! Am dat 1000 de mărci la călăuză, băga-mi-aș ¤ CENZURAT ¤ în el de fraier, care s-a tirat cum am trecut dincolo. Dacă-l prind, să mor în puşcărie dacă nu îl ¤ CENZURAT ¤ ! Tai-o prin pădure, stai geană să nu te ginească fraierii cu câini, d-astea... n-am mâncat două zile nimic, să moară mama ! Eram cu mai mulţi fraieri, ăia vroia să se întoarcă, nişte zdrenţe din Craiova plângea că cică se predă ! Vă omor pă toţi, să moară familia mea, dacă se tirează vreunul !, le-am zis... Dacă mă toarnă ăştia p-aici, aţi belit ¤ CENZURAT ¤ cu mine ! Era nasolie, mânca-ți-aș ¤ CENZURAT ¤ ta, că mai aveam faptă şi-mi luam şi coada, şi îmi dădea şi interdicţie, ¤ CENZURAT ¤ bani, ¤ CENZURAT ¤ combinație... Mi-o luam pă Jilava direct, vai morții mei...”

E musai să vă spun că la momentul acela nu reuşisem să definesc tonul pe care Costică îmi povestea însufleţit toată tărăşenia... Era un amestec de psihopat jovial, uneori patern, alteori imprevizibil în accese de dinți scrâșniți. Acum realizez că semăna din când în când cu murmurul victimelor gulagului comunist de la „Memorialul Durerii”. (Nu mă întrebaţi ce emisiune e asta, că pierd firul). Costică ofta des, privind fix şi întunecat în zarea largă pe sub fruntea lui îngustă, lăsându-ţi impresia că dincolo de toată povestea lui se ascunde un adevăr absolut, sfâşietor şi sublim pe care – el, Iluminatul – se încumetase a mi-l dezvălui mie, Discipolul ales... Să nu credeţi că nu l-am ascultat cu gura căscată până la capăt !... Asezonată cu jurăminte pe mamă şi puşcărie, întreaga lui poveste curgea săltăreţ şi ireal de veridic prin hăţişurile unei vieţi învolburate grotesc în peisaje haiduceşti, brutalităţi şi peripeţii pe muchie de cuţit...

„Să moara mama dacă sufla vreunul ! Fraierii dormea sus, şi dacă intrai în casă şi se trezea, nu mişca unu’-n pat ! Stătea sub pătură până plecai, nici măcar vreun telefon nu-ncerca să dea la Gardă, astea, de frică să nu te torni şi să te duci peste ei să le iei beregata. Oricum, îi durea în ¤ CENZURAT ¤ de acarete, că la ei e tot asigurat, le dă ăia toţi banii, dă-i în morţii lor, da’ de bătaie le era frică ! (...) Să moara familia mea dacă îşi ţine nemţii bani în casă ! Dacă turnam patru-cinci sute ziceam mănca-ţi-aş „¤ CENZURAT ¤ ta, Doamne !!” Mai mult acarete, nu aur... Casetofoane, video, ţoale...ia şi cară-le... Unde ¤ CENZURAT ¤ mea le duci ?! Cui le dai ?! Trebuia blat. Nu era treabă, era faptă grea şi nu se merita, da’ ieșea ceva material, nu zic... Odată, a ieşit un martalog cu o puşcă. Cred că era vânător, în sloboz, că avea numai coarne d-alea prin casă. Cică e o grămadă de bani alea, da’ cum ¤ CENZURAT ¤ mea să le cari, că n-aveam maşină mare ?!,,, Fraieru’ a dat peste mine jos, da’ am apucat de ţeavă. N-avea glonţ... „Băăgaaa-mi-aş CENZURAT-n gura ta de husen !!! Scoți pușca la mine, ai ?!” I-am dat o dreaptă, BAAM, planton !... culcarea ! Somn de voie, dă-te-n morţii mă-tii...”

De câte ori apărea câte un BAAM! în povestire, Costică lovea înfierbântat cu pumnul drept în podul palmei stângi... Ochii lui pitiți sub arcade se însuflețeau de ziceai că e un copil de cinci ani în fața bradului de Crăciun. Se îmbujora ca o fată mare la filme deocheate. Devenea mai simpatic, pentru că simpla evocare a diferitelor violențe avea darul să-i aducă bună dispoziție. Au fost multe BAAM!-uri în povestire, multe zgomote seci şi m-am întrebat de multe ori cât putea să dureze „somnul de voie” după genul ăsta de aplicaţie... După spusele lui, există cel puţin douăzeci de nemţi „cunoscători” în domeniul ăsta... Poate mai mulţi, că mi-a povestit pe scurt, (cât te ţin două beri) şi nu şi le mai amintea pe toate... Oricum, a ținut să-mi spună că erau mulți mai răi decât el, și că spre deosebire de alți români puși pe treabă în Germania, el era ”mic copil, să moară familia mea !...”
Share On Facebook !